Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, după votarea în Parlamentului a noii componenţe a guvernului său, că urmează o schimbare de atitudine și a precizat că speră că activitatea Cabinetului va fi mai eficientă, conform b1TV.
”Va fi o schimbare de atitudine. Este momnentul să avem cu adevărsat dialog. Activitatea noastră va fi mult mai eficietnă pentru cei care ne-au ales”, a declarat premierul.
El a precizat că l-a sunat pe președintele Traian Băsescu, iar ceremonia de depunere a jurământului va avea loc marți la ora 20:30.
”Nu am fost atât de hotărât de la început după data de 16 noiembrie. În momentul în care am hotărât să cer votul Parlamentului am făcut-o cu gândul că vom duce mandatul până la capăt, până la alegerile din 2016. Toți trebuie să trecem printr-un amplu proces de reformă a sistemului politic”, a afirmat primul minsitru.
Cât despre numărul voturilor primite în Parlament, el a spus că !este o susțintere consistentă, însă asta nu mă face decât să fie și mai hotărât în a implementa ce am propus în fața Parlamentului”.