Ponta: Nu avem încă o soluţie. Nu există consens pe această formulă de restructurare a guvernului

Discuţiile despre restructurarea guvernului care a avut loc marţi după-amiază, la Vila Lac 1, s-au încheiat.

De cotidianul.ro - Autor
Ponta: Nu avem încă o soluţie. Nu există consens pe această formulă de restructurare a guvernului

Discuţiile despre restructurarea guvernului care a avut loc marţi după-amiază, la Vila Lac 1, s-au încheiat.

Discuţiile despre restructurarea guvernului care a avut loc marţi după-amiază, la Vila Lac 1, s-au încheiat fără să existe un acord, dar Victor Ponta spune că vor continua.

La final premierul Victor Ponta a făcut declaraţii, dar singur, liderul PNL, Crin Antonescu, nefiind prezent. Ponta vrea 4 vicepremieri în Guvern, inclusiv de la PC, lucru cu care liberalii nu sunt de acord.

Principalele declaraţii:

“Nu am luat o decizie. Am avut o discuţie în cadrul USL legată de restructurarea Guvernului. A existat o propunere din partea mea ca guvernul să meargă luni în Parlament cu o nouă formulă care îl include pe Iohannis ca ministru de Interne şi vicepremier”.

Am cerut introducerea a patru vicepremieri, din fiecare partid al coaliţiei. Nu a existat un consens asupra acestei formule. A rămas să discutăm.

Nu am vrut să luăm niciun portofoliu de la PNL. Nu se schimbă în niciun fel raportul între membrii Guvernului reprezentând partide diverse”.

Ponta  a propus de asemenea ca în noua structură guvernamentală să se treacă patru miniștri delegați în formula de miniștri ”plini”.

”Ca premier, voi face tot ce ține de mine ca acest consens să fie întrunit. Nu ne-am înțeles pe toată formula cu care să merg eu în fața Parlamentului, nu poate să fie chemat să se pronunțe doar asupra unei mici schimbări de procedură solicitate de domnul Antonescu. Nu se poate face restructurarea, nu este serios și responsabil să merg în fiecare săptămână să cer un nou vot în Parlament”, a spus Ponta.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost propus de PNL pentru funcţiile de vicepremier şi de ministru de Interne.

Funcţia de de la Interne a rămas vacantă după demisia lui Radu Stroe, dar şi cea de vicepremier, după demisia lui Daniel Chiţoiu, care era şi ministru de Finanţe.

Klaus Iohannis declara marţi  că USL „se poate rupe” dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne „merg prost” şi nu se va mai realiza remanierea.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.