Ponta: Nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, cu atât mai puţin cu Boc lângă el

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că, deşi cel mai bine ar fi să se organizeze alegeri anticipate, nu crede că Traian Băsescu are „curajul să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu atât mai puţin acum, cu Boc lângă el”.

De cotidianul.ro - Autor
Ponta: Nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, cu atât mai puţin cu Boc lângă el

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că, deşi cel mai bine ar fi să se organizeze alegeri anticipate, nu crede că Traian Băsescu are „curajul să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu atât mai puţin acum, cu Boc lângă el”.

Şeful social democraţilor i-a dat dreptate liderului PNL, Crin Antonescu, care a declarat recent că o majoritate sănătoasă nu poate fi dată decât prin alegeri anticipate, informează Mediafax.

Ponta a declarat că, în acest moment, cea mai bună soluţie ar fi tocmai organizarea de anticipate, însă personal se îndoieşte că acest lucru s-ar putea întâmpla.

Victor Ponta a spus că nu crede că Traian Băsescu, cel care în trecut vehicula deseori sintagma "întoarcerea la popor", mai are acelaşi curaj şi acum.

"Antonescu are dreptate. Majoritatea actuală e una conjuncturală, cu oameni plecaţi din PSD din PNL şi cu UDMR care în campanie a fost cu noi, iar acum e la putere. Nu cred că vor fi anticipate, nu cred că Băsescu, PDL şi independenţii îşi pot permite aşa ceva şi din interesele lor de partid nu vor accepta să fie alegeri anticipate, dar soluţia corectă pe care o utiliza Băsescu este întoarcerea la popor. Acum însă Băsescu s-a întors cu totul faţă de popor, s-a întors împotriva poporului, nu la popor. Populaţia trebuie să reacţioneze la vot, nu o să avem vot prea curând, că nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu Boc lângă el, cu atât mai puţin", a mai declarat Victor Ponta. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.