Premierul Victor Ponta a declarat luni că Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor.
„Am avut azi o nouă discuţie cu vicepremierul Oprea şi cu miniştrii Duşa şi Stroe privind cele 18.000 de persoane care au avut de pierdut prin calcularea pensiilor militare. Suma lunară este cam de 8 milioane de lei. Nu avem în acest momet din alte resurse, eventual poate fi găsită din ajustări în cadrul bugetelor de pensii ale fiecărui minister în parte”, a spus Ponta, întrebat dacă Guvernul a identificat resurse pentru a acoperi aceste cheltuieli.
Ponta a mai precizat că marţi, în şedinţa de Guvern, se va discuta din nou problema pensionarilor militari.
„Mâine discutăm din nou în Guvern. Există dorinţa noastră de a rezolva problema celor 18.000 de pensionari militari, 9.000 sunt de la Armată, ceilalţi de la Interne şi de la servicii de informaţii”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că aşteaptă de la ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu o soluţie în privinţa banilor pentru pensiile militarilor, după ce PNL a anunţat că nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânşi astfel fiind necesari pentru aceste pensii.