Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că o eventuală alianţă PDL-UNPR nu ar face decât să oficializeze încorporarea „trădătorilor” de către PDL.
Întrebat despre sugestia făcută de preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, într-o intervenţie la RFI, privind o alianţă a partidelor de guvernământ, Ponta a răspuns: „Nu este treaba noastră, dar cred că este corect. Cei care au trădat au această situaţie că toată lumea îi înjură că sunt trădători, iar cei de la PDL se ruşinează de ei, nu le place şi îi ţin în hol sau anexă. Domnul Diaconescu spune «dom’le, dacă tot ne-a umilit şi ne ştie toată lumea trădători, măcar băgaţi-ne în casă», că ei oricum sunt acolo”.
Preşedintele PSD a afirmat că o eventuală alianţă PDL-UNPR ar duce la „limpezirea” eşichierului politic.
„Este clar că nu mai merge să spui că eşti nu ştiu ce partid de stânga, dar tai pensiile. Nu este nimic mai ridicol decât să îi aud pe foştii mei colegi şi prieteni, pe domnul Oprea, pe domnul Diaconescu, pe domnul Sârbu, criticând guvernarea Năstase, în care ei au fost miniştri. Dacă trec la PDL, lucrurile devin clare. Cred că PDL, încorporându-i în mod oficial pe cei care au trădat, cred că de fapt se oficializează ceea ce ştie toată lumea”, a mai declarat Ponta.