Ponta și Băsescu – în „Anul Brâncoveanu”

După ce vineri a făcut turul electoral mănăstirilor, premierul Victor Ponta a participat sâmbătă, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Brâncovenilor.

Alături de Ponta au fostprezenți Gabriel Oprea și Daniel Constantin, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, Valeriu Zgonea, ministrul Educației, Remus Pricopie, și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Sâmbătă dimineața, Patriarhul Daniel, împreună cu alți ierarhi, a sfințit pictura nouă și a binecuvântat lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou ctitorie brâncovenească în care se păstrează moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

„Încă din 2013 am declarat anul 2014 anul Brâncoveanu și am sprijinit toate acțiunile bisericilor ortodoxe al căror sfânt este domnitorul Brâncoveanu pentru ca în 2014 România să-și aducă de aminte de un mare domnitor, sfânt al Bisericii ortodoxe, care în urmă cu 300 de ani și-a dat viața pentru a păstra identitatea și valorile românești. Am reușit chiar și în locul în care a fost deținut la Edicule în Istanbul să avem o placă comemorativă și îmi doresc ca valorile pe care le-a reprezentat Constantin Brâncoveanu pentru neamul românesc, pentru biserică, să fie valori la care să ne raportăm în continuare”, a afirmat Ponta sâmbătă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, după ce participat la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinților Brâncoveni.

După ce a sărutat moaștele voievodului martir, Ponta a spus că s-a rugat pentru cei dragi și pentru oameni.

„M-am rugat la fel ca la Nicula și la Putna pentru familie, pentru cei dragi, pentru oameni, să aibă o viață mai bună și să trăim în România ca în țara noastră de care să fim mândri”, a adăugat Ponta.

Un mesaj cu prilejul acestei comemorări a transmis și președintele Traian Băsescu, prin intermediul Administrației Prezidențiale.

„Doresc să adresez salutul meu călduros cu prilejul comemorării de astăzi, comemorare plină de semnificații deosebite pentru istoria și spiritualitatea românească: tricentenarul martiriului Sfinților Brâncoveni. (…) Privind în urmă la ceea ce au dăruit Brâncovenii în istoria României, suntem invitați să reflectăm la exemplaritatea unui destin pe deplin asumat, în spiritul jertfei și al credinței mărturisitoare. Cunoscut și prețuit în întreaga Europă, Constantin Brâncoveanu și-a sumat integral misiunea care i-a fost încredințată ca voievod al Țării Românești. Într-o perioadă politică dificilă, la confluența dintre Răsărit și Apus, Constantin Brâncoveanu a răspuns în egală măsură vocației sale de om politic, dar și de ctitor și cărturar, împlinind, în chip strălucit, destinul domnitorului luminat, preocupat de artă și cultură, asemenea marilor principi ai Renașterii. (…)”, afirmă Băsescu în mesajul său.

„Noi, contemporanii, avem privilegiul de a-i cinsti cum se cuvine pe Brâncoveni și, totodată, datoria de a încerca să le urmăm exemplul. Mă bucur că evenimentul de astăzi readuce în conștiința națională unul dintre cele mai strălucite figuri politice și culturale din istoria noastră medievală. Destinul Brâncovenilor, urmat și de moartea lor martirică la Constantinopol în anul 1714, dovedește forța cu care un om a fost capabil să schimbe în bine destinul țării sale, chiar cu prețul jertfei propriei vieți și aceea a fiilor săi. Curajul mărturisirii, fermitatea în apărarea adevărului și a dreptății sunt condițiile fără de care destinul unei comunități nu poate fi imaginat. Dacă noi toți vom înțelege și vom asuma cu deplină responsabilitate această lecție de viață, vom avea șansa să continuăm destinul pe care voievodul Brâncoveanu l-a dorit pentru poporul său. Istoria evoluează, antrenându-ne în transformările ei, și sunt convins că este necesar, mai mult ca oricând, să ne păstrăm fidelitatea față de toate aceste repere care ne pot orienta spre progres, spre modernizare, spre dezvoltarea potențialului extraordinar de care dispunem”, mai spune Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.