Ponta solicită asistenţă tehnică din partea Comisiei de la Veneţia la revizuirea Constituţiei

Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri, la finalul discuţiei cu secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, că Guvernul va solicita asistenţă tehnică din partea Comisiei de la Veneţia în procesul de revizuire a Constituţiei.

Ponta a spus că va trimite o solicitare oficială în acest sens şi că va ruga şi conducerea Parlamentului să efectueze o astfel de cerere.

„Mi-am exprimat dorinţa şi cererea oficială pentru a avea asistenţa Comsiei de la Veneţia în procesul de modificare a Constituţiei României. Îmi doresc foarte mult ca acest proces să fie un proces deschis nu doar pentru societatea românească, ci şi pentru toţi partenerii noştri europeni, iar expertiza şi prestigiul Comisiei de la Veneţia ne va ajuta să avem acele modificări care corespund standardelor europene. Voi face o solicitare oficială, la fel voi ruga conducerea Parlamentului să facă această solicitare oficială, şi asistenţa Comisiei de la Veneţia va fi esenţială pentru procesul de modificare a Constituţiei”, a spus premierul.

La rândul său, secretarul general al Consiliului Europei a apreciat favorabil faptul că situaţia politică din România s-a stabilizat şi că s-a intrat într-un proces de revizuire a Constituţiei, astfel încât rolurile diferitelor organisme ale statului să poată fi „clarificate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.