Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară din acest an, prin care se speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi însă aplicată, probabil, doar din luna septembrie, după cum a declarat marţi premierul Victor Ponta.
„Eu sunt optimist că una din promisiunile importante ale USL, cea referitoare la scăderea TVA pe tot lanţul la pâine, sunt optimist – vedeţi cum spun, ca să nu se supere ministrul de Finanţe şi ministrul Bugetului – că la rectificarea care va avea loc în această lună vom putea să ne ţinem de cuvânt”, a spus Ponta la Antena 3.
Acesta a mai precizat însă că reducerea TVA la pâine, anunţată iniţial pentru iulie, nu va putea fi aplicată nici de la 1 august, deoarece rectificarea bugetului este prevăzută să fie efectuată la 30 iulie, ci „probabil 1 septembrie, dacă totul este foarte bine”.
Ponta a explicat totodată că este necesar să existe şi o opinie favorabilă din partea FMI.