Invocând interesul naţional, premierul Ponta a declarat duminica seara, la B1 TV, că informaţiile deţinute de un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării trebuie apărare.
Astfel, spune Victor Ponta, trebuie găsită “o procedură” privind interceptările demnitarilor membri în CSAT de către procurori. Ponta nu a spus însă cum ar trebui modificate regulile privind interceptarea membrilor CSAT, afirmând că o astfel de initiativă i-ar reveni sefului CSAT, respectiv preşedintelui Klaus Iohannis.
(…)sigur, nu există în Codul de Procedură Penală vreo excepţie legată de membrii CSAT, dar i-am spus preşedintelui că trebuie să se gândească domnia sa, că e preşedintele CSAT-ului, totuşi, la o procedură prin care, dacă un procuror din Zimnicea sau din Baia Mare interceptează un membru CSAT, să găsim, totuşi, o cale – nu să-i spui respectivului – dar să găsim o cale, totuşi, de protecţie a acelor informaţii. Din câte ştiu, nu există încă o asemenea procedură, dar cred că în viitor trebuie găsită la un moment dat”, a spus Ponta.
Declaraţiile premierului au fost făcute în contextul în care Darius Valcov, ministru al Finanţelor şi membru de drept al CSAT, este urmărit penal de DNA.
Reamintim că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul SRI, directorul SIE, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională. Preşedintele ţării este preşedintele CSAT, iar premierul, vicepreşedintele CSAT.
Ministrul Vâlcov este urmărit penal pentru trafic de influență. Acesta a fost chemat vineri la DNA, pentru audieri.
Procurorii îl acuză de ministrul finanţelor că a primit mită două milioane de euro, în schimbul acordării unor contracte din fonduri publice, pe vremea când acesta era primar al municipiului Slatina.
Ce a mai spus premierul
Întrebat despre cazul lui Dan Șova, premierul a spus că recomandarea a fost întotdeauna de a se vota pentru solicitările DNA.
”Domnul Șova și colegii săi avocați erau și sunt pe drept comercial, au avut de câteva ori, cu clienții lor, dar nu cu Turceni și Rovinari, cauze penale, eu fiind specializat pe penal, am avut un contract de colaborare. Au fost verificați de ANAF, DNA, ANI și nu există nicio legătură. N-am făcut niciodată parte din casa de avocatură Șova, am avut o colaborare pe penal. În 2006-2008 nu aveau sediul social în Gorj, țineau de AVAS, și aveau sediul în București. Nu se lua nicio decizie la Gorj”, mai explicat premierul.
De asemenea, Victor Ponta a precizat că nu regretă că l-a reprimit pe Dan Șova în PSD: ”Nu regret că l-am reprimit pe dl Șova, nu vreau să comentez un dosar. Procedurile judecătorești are voie să comenteze doar DNA-ul”, a spus premierul.
Guvernul va rezista până în 2016 și sunt șase reale ca PSD să facă parte din Executiv și după această dată
”În ce privește majoritatea parlamentară, eu cred că ea va exista până la alegerile din 2016, și la cum arată lucrurile, pare să fie o majoritate din care PSD să facă parte și după 2016”, a spus premierul.
Totodată, Ponta a afirmat că singurul subiect care a reușit să spargă monopolul justiției este proiectul Codului Fiscal.
“Faptul că sunt 3 ani de creștere economică și măsuri economice bune și că, de fapt, singurul subiect care a reușit să spargă monopolul justiției a fost Codul Fiscal, este un lucru bun.”, a adăugat Victor Ponta.
Cu siguranță Iohannis mă va consulta înainte de a face o propunere pentru SIE
Premierul este convins că președintele Klaus Iohanis îl va consulta înainte să facă o propunerea pentru conducerea Serviciului de Informații Externe.
„Despre controlul serviciilor secrete, de când sunt prim ministru, vicepreședinte al CSAT am avut ocazia să văd că sunt modernizate, foarte apreciate de partenerii străini, în special de americani. Nu a fost niciun caz să spun că nu și-au făcut bine treaba. SIE și SRI chiar sunt servicii bune. (…) Cu siguranță dl Iohannis mă va consulta în privința nominalizării la SIE „, a afirmat premierul.
„În dimineața nominalizării lui Hellvig, am fost la Palatul Cotroceni, am fost informat. Președintele avea un credit și mi s-a părut normal dacă și-a asumat această responsabilitate să nu blocăm. Dacă voi constata că dl Hellvig a făcut ceva, cu siguranță voi reacționa”, a mai spus Ponta.
Întrebat de ce s-a întâlnit cu directorul CIA, Ponta a spus: România și Guvernul României în perioada 2012-2014 a fost un partener important pentru Guvernul SUA pe proiecte strategice. Suntem un partener important pentru SUA”.