Poporul român are ”2 ani – 2 ani și jumătate”

Cineva a vrut să știe de ce noi, românii, eșuăm acolo unde alții reușesc, de ne irosim aproape de fiecare dată șansele și de ce suntem la coada clasamentului aproape la orice. Deloc măgulitor, de data aceasta răspunsul vine de la un psiholog.

„Ca popor, avem maturitatea psihologică a unui copil de 2 ani… suntem infantili!”.

Avem 2 ani – 2 ani și jumătate, or un copil de 2 ani nu este capabil de gândire rațională, nu știe diferența dintre bine și rău și tot ce-și dorește este plăcerea: să se joace. Asta facem și noi, ne prefacem că învățăm, ne prefacem că muncim, statul se preface că ne plătește și, sub deviza „merge și așa” sau „lasă, că la alții-i și mai rău” ducem totul mai departe, spre prăbușirea finală. Ca popor, conștiința noastră civică e aproape nulă...”,  spune psihoterapeutul Ioana Scoruș.

Dezastrul din învățământ, cel care construiește calitatea societății de mâine 

”Câtă vreme analfabetismul funcțional apropie sau chiar depășește 50% și în fiecare an el crește, devine limpede ce adulți vor hotărî, mâine, destinul acestei țări”, arată Ioana Scoruș…

(…)Părintele a invadat școala, el știe mai bine cum și ce trebuie predat copilului, el știe mai bine care sunt materiile importante și care nu. Dacă nu cere supraperformanță la clasă, părintele cere să-i fie tratat copilul cu enormă îngăduință…”

”…copiii sunt mințiți și ajung la finalul studiilor având despre sine o imagine deformantă…”.

Generalizarea corupției

”Toate instituțiile statului, fără excepție, sunt bolnave până la nivelul de necroză, de cangrenă, de metastaze. Am avut șansa ca, în peste 30 de ani, să ne punem pe picioare, însă am obținut contrariul, exact contrariul. Iar asta spune ceva despre maturitatea noastră psihologică ca popor…

Perpetuăm lipsa valorilor și mediocritatea și inventăm „valori” noi, cum ar fi bunăstarea obținută pe căi imorale. Faptul că există și întotdeauna vor exista excepții nu mai este de natură să salveze ceva”, mai spune Scoruș.

Citeste mai mult pe jurnalul.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

18 Comentarii

  1. Păi n-are dreptate ăla de la moscova, că nu suntem o națiune?…

  2. Romanii au dat ce au avut mai bun pe vremea lui Ceausescu…Egalitatea sociala a apropiat oamenii intre ei, i – a facut mai solidari, rabdau mai usor neajunsurile pentruca exista speranta aici in tara…Egalitatea sociala face minuni, vezi China, care hraneste satisfacator 1,4 miliarde de chinezi si inca vreo 4 miliarde de oameni din exteriorul Chinei…Eu de exemplu daca am 100 de divaisuri moderne, 95 sunt made in China. America e mare si tare, dar nu mi – a oferit nici pe departe ce mi – a oferit China…

  3. ca judecati cam aspru, ca generalizati, am veri de ZECE Unul a finalizat studiile, masterul si doctoratul la Oxford, altul la Manchester si Londra deja unul are cetatenie engleza, iar al doilea il va urma, un al treilea termina Automatica in Bucuresti si isi va continua studiile de master doctorat. A generaliza pt ca nu aveti capacitatea de a intelege ca in viata nu-i esential sa faci filozofie si sa scrii romane, unii mai trebuie sa si munceasca fizic, sa stie sa tina o surubelnita, sa faca o omleta intr-un cuvant si lucruri practice. Pentru ca sunteti cu multa scoala stiti ce-i broderia artistica? Stiti sa coaseti? Stiti ce-i un macrame? Majoritatea face o confuzie intre laseta, fir si macrame, dar sunt convins ca tinerele maghiare va pot explica pt ca spre deosebire de tarancile ajunse invatatoare si care se fac ca au uitat punctul romanesc, unguroicele nu uita pt ca au inteles ca asa isi pastreaza traditia. Daca lumea de azi n-ar avea probleme psihice iti mai alegeai meseria de psiholg/de consultant a celor care au renuntat la spovedanie si vin sa-si planga durerea pe bani multi. Pt ca-i au pentru ca sunt anafabeti functionali asa cum ii categorisesti pe toti de-a valma, fara respect. Vecinul nu are scoala, dar valoreaza mai mult decat una ca tine pt ca se pricepe si la schimbat yala si la zugravit, etc. Tu la ce te pricepi? La umilit oamenii care nu se ridica la nivelul tau de mare scula cu 3-4 ani de studii in care nu-i nevoie de inteligenta doar de invatat ca pe o poezie? Daca va intrerupe din recitat cu o intrebare logica stiti sa judecati, sa aveti o opinie personala sau trebuie sa gasiti in memorie Jung sau Freud? sunt un analfabet, dar nu mi-ai dat tu de mancare si nu prin tine tara merge inainte ci prin unii ca mine si a altora care am muncit sau muncim, nu pierdem vremea cu vorbe goale.

  4. Da’ ce dăștept pisicolog, mai rar așa, nenicule! Da’ murikanii cu decedatu-n frunte, câți ani au tataie? Da’ nemții suferinzi de merkelită diversificoasă? Da’ franțujii micronieni-brigittizați transmagrebieni? Ce șpețialiști, ce genii! Cu practica stau mai puțin, în rest, trăncăne gură, că d-aia-ți dau fasole!

  5. Dar conducătorii sau elitele ce maturitate psihilogică au madam Ioana? Şi încă ceva: Cine a comandat studiul pe câți firfirei?

  6. @nu credeti
    -verii tai sint mortzi pentru Patrie,
    dezradacinati,
    pribegi purtati de vânturi.

  7. CE Similitudine, CE Sincronizare cu VOMEle lui Medvedev fata de Romani!
    Bravo, Ma’am PsihOlog …:):):)
    Iti iei Poporul la MitShtock, impreuna cu un Dusman!

  8. Da’ un control la mansardă când şi-a făcut ultima dată această somnitate?

  9. Hahahaha

    Cineva care considera ca are virsta de 2, 2.5 ani si „nu este capabil de gindire rationala, nu stie diferenta dintre bine si rau” chiar poate comcluziona precum autoarea?

    Distinsa psihoterapeuta pare sa fie propria sa victima…

    Amuzant…

  10. UNII NU sunt Narozi SIMPLI.
    Sunt NAROZI cu Diploma si Leafa …

    Sa vii cu Dume d’Astea Ostentativ-Originale,
    ca GAINA care a gasit o Margica de Sticla si vine cu ea in Cioc la Restuu’ Gainilor din Poiata.
    STIIND (Cinism …) DE CE Poporul a devenit in NUMAI 34 de Ani BOBOR
    SAU
    NE-STIIND (Prostie, ca puteai si trebuia SA „LE STII pe TOATE care i s-au INFIPT in 34 de Ani, Poporului ROMAN intru a deveni BOBOR).

    INAINTE de a iesi la Interval si a cotCodaci original, exhiband mandra Margica de STRASS, in Registrul – MARE prea DestulDeMare pentru Ceea CE NE-ai aratat –
    cu Sinceritate Implicita si precis NeIntentionata 🙂 agitand frenetc-salvator Ideea ASTA Neroada, de Mama Natiunii,
    ASTA inseamana – minimum – Prostie cu Zurgalai.
    ASSTA inseamna – MAXIMUM – Ticalosie AntiNATIONALA.
    Matale, DACA dupa atatia Ani de FORMARE ca ‘Telectuala ASHA GANDesti, inseamna ca ilustrezi cu brio,
    DeCaderea PROGRAMATA a Educatiei din Romania …
    Pentru ca NU REALizezi Ceea CE Indivizi far’ de CARTE, Educatie ca Matale au priceput demult , in Simplitaea lor ONESTA.
    Pe SCURT, iti barfesti in Mod STRANIU de InDarjita, POPORUL, fara sa „VEZI”,
    a Orbetele,
    CUM de catre CINE, CAND, DE CE a fdost ADUS in aceasta Stare Execrabila …
    EXACT ASHA procedeaza Parintii IDIOTI in Rautatea lor IGNARA, din Tari ca India, de Pilda, cand isi OMOARA sau GONESC Fiica VIOLATA salbatic, in Banda, sub Cuvant ca EA, Fata VIOLATA este de Vina, ca i-ar fi incitat …
    POPORUL Roman este de Vina – in Optica lu’ Matale NAROADA si REA – ca a fost ImProstit cu METODA pe TOATE PLANurile in 34 de Ani …

  11. Nimănui nu-i place să i se spună adevărul în față! În toata istoria sa țara s-a civilizat EXCLUSIV datorită influențelor străine. Asta s-a cam terminat într-o lume concurențială. Ne plângem de corupția din administrație dar continuăm să dăm șpagă. Ducem copii la școală cu mașinile până în pragul clasei, protestăm când li se cere performanță dar ne văităm că au crescut notele de 5 la examene. Unii vor chiar desființarea examenului de la finalul liceului. Să intre toți în facultăți și să descopere acolo că nu știu să scrie corect, nici să înțeleagă ce citesc. Apoi, să ne împingem odraslele în politică, în cariere în administrație pe baza pilelor. Cangrenă morală generalizată, asta găsești la noi. Fără diagnostic niciun bolnav nu se face bine, pentru că nu primește tratamentul de care are nevoie. Plecarea din țară a atâtora dintre ai noștri este dovada că țara este bolnavă, că noi suntem debili. Restul e gargară!

  12. Ia te uita , fac elogiul poporului roman toți aia care , pe acest site , admira pana la leșin valorile ,, civilizației ” occidentale ! Ce nu-i adevarat în ce spune autoarea articolului ? Ca pe 90% din populime n-o preocupa decât matzul și flecareala fără rost ? Ca nu poți discuta un lucru serios cu nicio dihanie din România ? Ca bătaia de joc de cele mai serioase lucruri e sport național? Ca luarea în derâdere și batjocura este modul de viata a ,, românașilor ” ? Bre
    rumanilor , nici în visele voastre cele mai negre n-ati visat ce va așteaptă ! Continuați!

  13. psihologii sulii, s-au trezit acum ca ,,suntem” controlati mental dupa toate canoanele psihologiei. Ipocriti de doi lei. Scoala este un loc in care iti este deformata mintea si esti conditionat ca obedient si prost. Asa ca sa te plangi ca, copii nu sunt supusi mai mult proceselor de spalare de creiere care incep in fasa si continua glorios in scoala, reprezinta suma prostiei tagmei de sarlatani psihologi si psihiatri.

  14. BAaaa, O fi ADEVARAT, da’ de E NU vreti – TU si Aia – Autoarea sa vedeti si sa „VEDETI” ca ASHA au devenit PLANuit, programat din Vreme …

    NU vreTI amandoi, pentru ca STITI voi SI Aia_Care va trimit AICI sa NE injurati cu URA Bezmetica SI Psihotica, adica far’ de Motiv RATIONAL ci,
    – fie din Protie SIMPLA,
    – fie din URA de Familie, CINE stie CE Ranchiune STATUTE si Dospite in Putrefactie aveti VOI,
    pe Romanii Ieshita care POATE

    si-au luat indarat CE au FurLUAT prin Camata Antecesorii VOSTRI …:)

  15. @Ostap Bender, TU sa dai indarat Sovietelor CE a-i furat de la Dansele si ai incercat sa treci Nistr
    ul la Granicerii Romani,
    BAaaa, O fi ADEVARAT, da’ de E NU vreti – TU si Aia – Autoarea sa vedeti si sa „VEDETI” ca ASHA au devenit ROMANII PLANuit, programat din Vreme SI prin Lucrarea de Cartitze ORBETE in contra LOR, …

    NU vreTI amandoi, pentru ca STITI voi SI Aia_Care va trimit AICI sa NE injurati cu URA Bezmetica SI Psihotica, adica far’ de Motiv RATIONAL ci,
    – fie din Protie SIMPLA,
    – fie din URA de Familie, CINE stie CE Ranchiune STATUTE si Dospite in Putrefactie aveti VOI,
    pe Romanii Ieshita care POATE

    si-au luat indarat CE au FurLUAT prin Camata Antecesorii VOSTRI …:)

  16. A sarit DIN TEXT:
    … te-au PARAT Ilf si Petrov la Granicerii Romani de pe Nistru ca ai furLUAT Sfesnicele de Aur din Biserici, da’ TU te dadeai AntiSovietic … 🙂

  17. CE Similitudine, CE Sincronizare cu VOMEle lui Medvedev fata de Romani!
    Bravo, Ma’am PsihOlog …:):):)
    Iti iei Poporul la MitShtock, impreuna cu un Dusman!
    DA’NU stiu, POATE gresesc IO si NU este Poporuul ROMAN Poporuu’ TAU!
    Pai,atunci ese MAI GRAV ca il injuri MURDAR, da’ ‘Stiintific” …
    Te IntroMISIOANAM Adaaanc, pana la Cotor, a Rasism, AntiRomanism, Fascism, NAZISM, Sovinism, XenoFOBIE in Forma Continuata si mascata in

    STIINTA de Universitate PRIVATA, adica din Funduu’ Curtii …:) CAZARMII sau Ambasadei (CARE?)

    VREAI ASHAO InCadrare Penala?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.