De preşedintele Statelor Unite depinde în mare măsură recunoaşterea Genocidului Armean din 1915. Una dintre tragediile secolului XX, care nu a dus lipsă de mari nenorociri. Au tot urmat într-o succesiune teribilă ce a ajuns până la noi. Şi continuă. Faptele derulate, atunci, în doar câteva luni – începând cu 24 aprilie 1915, când peste 600 de notabilităţi armene din Constantinopol au fost arestate şi apoi lichidate rapid – sunt bine cunoscute şi întoarse pe toate feţele de istorici şi cercetătorii subiectului. Azi, acum, nu se mai pune problema dacă a fost sau nu a fost genocid – autorităţile turce refuză să accepte orice fel de evidenţe, există şi o lege care pedepseşte doar simple afirmaţii -, ci dacă el poate fi recunoscut ca atare. Dintr-o chestiune istorică a devenit una politică.
Interesele strategice ale SUA decid dacă un astfel de demers, de recunoaştere sau nu a Genocidului, poate fi acceptat. Comisia de Politică Externă a Congresului americn a validat recunoaşterea. Dar acest moment simbolic va fi în mod cert blocat de Congres sau de preşedintele Barack Obama. Nu ar fi pentru prima dată. Adevărul istoric nu are relevanţă. Doar pragmatismul politic. Diferite state şi organizaţii internaţionale au recunoscut deja – Franţa, Rusia, Italia, ONU etc. – Genocidul din 1915 drept crimă împotriva umanităţii.
În alte state procesul este în curs. Chiar şi în Turcia ceva mişcă, prin diferiţi intelectuali – cel mai notoriu fiind laureatul Premiului Nobel, Orhan Pamuk – şi se încearcă, timid, să se deblocheze un subiect considerat tabu de autoritaţile de la Ankara. Şi de o opinie publică intoxicată decenii în şir de ceea ce se consideră, cu totul împotriva adevărului, “ofensă adusă naţiunii”. Turcia de azi, un stat modern ce bate la uşa Uniunii Europene, după ce ani în şir a asigurat flancul sudic al NATO, care este şi un important lider regional, are de depăşit acest handicap. Un moment grav, de asumare a unui trecut istoric şi mai grav.
Dacă germanii au reuşit să depăşească chestiunea vinovăţiei – “Schuldfrage” – faţă de “soluţia finală” care a dus la moartea a peste 6 milioane de evrei, şi turcii, mai devreme sau mai târziu, vor fi obligaţi să facă acest pas. Pe 6 mai se va discuta în Knesset-ul israelian dacă Statul Israel va recunoaşte sau nu, oficial, acest Genocid. Primul în ordine cronologică din istoria secolului XX. În Statele Unite totul depinde de câtă putere va avea preşedintele Barack Obama să facă acest pas. Nu e vorba doar de cuvinte, ci de respect pentru adevăr şi memoria unui milion de victime.
Chiar dacă în România autorităţile evită acest subiect, el există pe plan internaţional. Barack Paşa poate decide. Vom vedea după 24 aprilie ce se întâmplă, fără să ne facem prea multe iluzii.
