Portretul Rusiei făcut de Obama

Rusia este „o țară mai mică, o țară mai slabă, economia ei nu produce nimic din ceea ce altcineva ar vrea să cumpere, în afară de petrol, gaze și arme”, a declarat președintele în exercițiu al SUA, Barack Obama, în cursul ultimei sale conferințe de presă în acest an, făcând o apreciere severă la adresa Rusiei, suspectată că ar fi perturbat alegerile americane, comentează portalul Atlantico.fr, citat de Agerpres.

„Ei (rușii) nu inovează. Dar pot să ne afecteze dacă uităm cine suntem, ei pot să ne afecteze dacă ne abandonăm valorile”, a avertizat Barack Obama, care va părăsi Casa Albă la 20 ianuarie.

„Putin poate să ne slăbească așa cum încearcă să slăbească Europa dacă începem să admitem că este acceptabilă intimidarea presei, sau închiderea disidenților, sau discriminarea oamenilor pe baza credinței lor ori aspectului lor”, a subliniat actualul lider american.

În timp ce din ce în ce mai mulți republicani, în siajul lui Donald Trump, aprobă politica lui Vladimir Putin, Barack Obama a izbucnit: „Ronald Reagan s-ar răsuci în mormânt. Cum a fost oare posibil să se ajungă aici ?”

Vineri, în cursul ultimei sale conferințe de presă a anului, el l-a acuzat pe președintele rus că ar fi la originea piratărilor informatice care au perturbat alegerile americane și au dus la victoria miliardarului populist.

„Mare lucru nu se petrece în Rusia fără avizul lui Vladimir Putin”, a acuzat Obama, convins de responsabilitatea președintelui rus în atacurile cibernetice care au vizat Partidul Democrat și apropiați ai candidatei învinse Hillary Clinton.

„Noi am spus-o și eu confirm că decizia a fost luată la cel mai înalt nivel al guvernului rus”, a spus el, cerându-i lui Donald Trump să accepte o anchetă „bipartită, independentă” asupra acestor piratări.

Președintele american a indicat că a vorbit despre aceste atacuri cibernetice în septembrie cu Vladimir Putin. „Am spus deci Rusiei că trebuie să se oprească și am indicat că altfel vor fi consecințe. Obiectivul nostru rămâne să trimitem un mesaj clar Rusiei și altora să nu ne facă aceasta pentru că și noi putem să vă facem astfel de lucruri”, a declarat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.