Povestea astronautului care a stat un an în spațiu. Ce-a pățit când a revenit pe Pământ

Frank Rubio, care a revenit pe Terra în urmă cu două săptămâni, a decolat în septembrie 2022 la bordul unei rachete ruseşti…

Povestea astronautului care a stat un an în spațiu. Ce-a pățit când a revenit pe Pământ

Frank Rubio, care a revenit pe Terra în urmă cu două săptămâni, a decolat în septembrie 2022 la bordul unei rachete ruseşti…

Un număr de 371 de zile a petrecut în spaţiu, un record pentru un astronaut american. Acum Frank Rubio trebuie acum să se obişnuiască din nou cu mersul pe Terra.

”Mersul doare puţin în primele zile, în tălpile picioarelor şi în regiunea lombară”, a explicat acest medic şi pilot de origine spaniolă, în vârstă de 47 de ani, vineri, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston, Texas, conform AFP.

”Mi-am folosit partea superioară a picioarelor pentru a mă agăţa de barele de susţinere timp de un an, iar dintr-o dată, trebuie să-mi susţină întreaga greutate a corpului”, a spus el, adăugând că vertijul de care a suferit în primele zile de la revenirea pe Terra i-a trecut deja.

Frank Rubio, care a revenit pe Terra în urmă cu două săptămâni, a decolat în septembrie 2022 la bordul unei rachete ruseşti, crezând că pleacă într-o misiune clasică de şase luni, în compania a doi cosmonauţi ruşi.

Racheta Soyuz care trebuia să-i aducă înapoi pe Terra – şi care a rămas andocată la ISS pe perioada misiunii lor pentru a putea servi ca vehicul de salvare în caz de nevoie – a suferit o scurgere de lichid în decembrie, probabil în urma impactului cu un micrometeorit.

Ca măsură de precauţie, agenţia spaţială Roscosmos a adus înapoi pe Terra această capsulă şi a trimis o alta, fără echipaj. Frank Rubio şi cei doi colegi ruşi au asigurat misiunea echipajului care trebuia iniţial să sosească la bordul acestei a doua capsule şi să-i înlocuiască.

”Să trebuiască să stau un an întreg înăuntru a fost o formă de tortură pentru mine pentru că ador să stau în aer liber”, a mărturisit Rubio, deşi a precizat că i-a plăcut viaţa în absenţa aproape completă a gravitaţiei de pe orbita terestră joasă, acolo unde se află ISS.

”A fost nevoie de schimbarea stării de spirit aşa că mi-am spus: ‘Va fi lumea mea în următoarele 12 luni, aşa că trebuie să mă obişnuiesc”’, a mărturisit el.

În urma acestui incident, a devenit americanul care a petrecut cel mai lung sejur în spaţiu, depăşind precedentul record, stabilit în 2022 de astronautul Mark Vande Hei, care a stat în spaţiu 355 de zile consecutive.

Recordul absolut pentru cel mai lung sejur spaţial este deţinut de cosmonautul rus Valeri Poliakov, cu 437 de zile.

În timpul sejurului său pe ISS, Frank Rubio povesteşte că a ”reuşit să crească (…) prima roşie în spaţiu”, după care ”a pus-o într-o mică pungă”, pe care… a pierdut-o.

”Am petrecut între opt şi 20 de ore din timpul meu personal ca să caut această plantă”, a povestit el adăugând: ”o grămadă de lume crede pur şi simplu că am mâncat-o”.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. @ „Cată”, 16 oct. 2023 la 2:20
    Acu’, ce să spun? …e alegerea ta! Și mie mi-au făcut la fel. Da’ stînd strîmb și judecînd drept, să vedem varianta rușilor: revoluția bolșevikă și preluarea puterii au fost ale tikiaților „Lenin” și „Trotsky” (cam ca în 1990 aici, nu noi am decis, ci Ilici), răzbelu’ țivil a fost cîștigat tot de ei, consolidarea statului bolșevik a fost făcută de georgianu’ Stalin cu tikiatu’ Jagoda și georgianu’ Beria. Cam toți din juru’ lor au fost de aceleași etnii, prea puțini ruși neaoși la „vîrf” (erau „albi” fugiți în Okțident). Sigur kă komisarii care au venit în ’45 în koloniya Rro’, foști mujici, și care au plecat împreună cu aramata de ocupație cînd te-ai născut, erau ruși, recrutați de noul Stat, și puneau în aplicare politica lui Stalin. Ca în Ukraina de azi: Statul nazist îi trimite pe RUȘII cetățeni ukraineni (vezi numele: Zalujnîi, Firtsov) să lupte pe front cu RUȘII din Armata Rusiei! …ca-‘n Evu’ Mediu: nu alegi tu, ești „luat cu arcanul” Legii Marțiale ÎN TABĂRA UKRAINEANĂ fiindcă ești pe teritoriul ei momentan!
    @ „AIO”
    …”astronaut american”, „medic şi pilot de origine spaniolă”, „americanul care a petrecut”…
    Terminați, bă! …e MEXICAN, la fel ca Muñiz ăla dă la Embassy dîn Bukale!
    Noroc cu navetele rusești vechi dă 60 dă ani, că altfel se încheia distracțîia șpațială păntru amerloci, șî glorioasa N.A.S.A. trăbuia să predea raportu’ kontabel păntru sutele dă melearde dă $$ cheltuite anual…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.