Povestea unui fost șef ucrainean, judecat pentru „înaltă trădare”

Un fost şef al Serviciului de securitate al Ucrainei (SBU) din regiunea Harkov (est) va fi judecat pentru „înaltă trădare”, a anunţat luni Biroul de Anchetă Naţional (DBR) al Ucrainei, care îl acuză pe acesta de sabotaj în favoarea Moscovei la începutul invaziei ruse, informează AFP.

Roman Dudin, 40 de ani, „s-a ocupat de facto de (acţiuni de) sabotaj în loc să organizeze” apărarea acestei regiuni, a acuzat DBR într-un comunicat pe Telegram.

„După ce apărarea va lua act de dosarul său, acesta va fi transmis tribunalului”, a precizat DBR, adăugând că bărbatul, arestat în septembrie şi care se află în detenţie, riscă închisoare pe viaţă.

O mare parte din regiunea Harkov, ce se învecinează cu Rusia, a fost ocupată de trupele Moscovei la începutul invaziei ruse în februarie 2022 şi până la retragerea lor în septembrie anul trecut.

Dudin considera că „ofensiva rusă va reuşi şi că puterea de ocupaţie rusă va ţine cont” de „activităţile sale subversive”, continuă DBR în comunicatul său.

El şi-a abandonat „fără permisiune” postul la începutul invaziei şi a ordonat „fără niciun fundament legal” subordonaţilor săi să părăsească oraşul Harkov, a mai acuzat Biroul de Anchetă.

Fostul responsabil „a creat în mod intenţionat condiţiile” pentru a le permite ruşilor să intre în posesia armelor şi muniţiilor stocate la sediul regional al SBU din Harkov, potrivit aceleiaşi surse.

El ocupa postul său din 2020, înainte de a fi destituit în luna mai 2022 de preşedintele Volodimir Zelenski, după o deplasare a acestuia din urmă în respectiva regiune.

„L-am demis pe şeful SBU din regiunea Harkov pentru că el nu a lucrat pentru apărarea oraşului în primele zile ale invaziei (ruse), ci se gândea doar la propria persoană”, declarase la acea dată preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski l-a destituit de asemenea, în iulie anul trecut, pe şeful SBU, Ivan Bakanov, prietenul său din copilărie, reproşându-i eforturi insuficiente în lupta împotriva spionilor şi colaboratorilor Moscovei.

Mai mulţi lideri regionali ai SBU au fost de asemenea demişi.

Un înalt responsabil al SBU în regiunea Herson (sud), alt teritoriu ce fusese ocupat rapid de armata Moscovei la începutul invaziei, a fost suspectat că a livrat ruşilor hărţi secrete ale câmpurilor de mine menite să împiedice avansarea lor, potrivit autorităţilor regionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Când o iei pe coajă, visezi spioni și sub patul din buncăr…?

  2. Si Ceausescu a iertat spionii rusi,in frunte cu Iliescu,Militaru,Kostyal,Brucan,Roman,etc si ce bine a ajuns!

    • Iar la proces ,în timp ce era în fața ,,completului” de judecată a aflat cine erau noii șefi dar au regretat că nu au luat măsura lichidării(uciderii)acestora cât mai erau pe cai mari.Asa cum făcuseră de atâtea ori!

  3. De unde stia Zelenski, un comis vestit in pantofi cu toc si f.homosexual, plin de bani si vile la ce gindea Roman Dudin ?
    Invenstii, fabulatii, sa mascheze esecul inerent si natural.
    Maica Rusie prin Hrusciov si altii i-au dat bilet de nastere schizofrenicilor ucrianeni,pe care Zelenski i-a intrecut.
    Cinc comicul vestit a luat alegerile, i s-a urcat urcarea la cap!
    a inceput sa fie patriot, fara judecata ,stapi pe stepe si tinuturi!
    Cand au aprut rokefeller si rotschild,a lumea a fost a lui!Scaldat in aurifere si mita.
    a uitat ca nici-o palma nu-i apartine ! sau orcum una mica !
    toti ii tradeaza mosia de adunatura, toti il tradeaza pe piticul in toace !
    toti il tradeaza pe slava spaima hotilor si neastimparatul golan de pe cimpiile ruse!
    nici dracu nu e asa nationalist pe furt !
    javra asta divoleasca e ca o curva, euopra tb.s plateasc amult sa scape de ea!
    sa vedem ce face urva nato cum iese din belea!

  4. sa vedem cum iese curva NATO din belea!
    Cu curva UE in spate si mai curva USA !
    Ne-am saturat de curvele asea care apasa Romania,
    sa-i tina isonul celui in toace de thap !
    afara din Romania, cu Ursula, Victoria Neuland,Soros si NaTO!
    afara blestemtilor !
    ROMANIA< ROEXIT!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.