Prăbușirea profitului Gazprom

Gigantul rus Gazprom a anunţat marţi că în 2022 profitul său net a scăzut cu peste 40%, până la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021, din cauza unei majorări a taxelor introduse în a doua jumătate a anului trecut, relatează Reuters.

În aceste condiţii, consiliul de administraţie al grupului controlat de statul rus a decis să nu mai plătească dividende pentru întregul an 2022, după ce în toamna anului trecut a plătit un dividend interimar de 1.208 miliarde ruble (15 miliarde de dolari) pentru rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului 2022.

Imediat după acest anunţ, cotaţia acţiunilor Gazprom la bursa de valori de la Moscova a scăzut cu aproape 4%.

Anul trecut Occidentul a introdus mai mult runde de sancţiuni împotriva Rusiei şi companiilor controlate de statul rus, din cauza invaziei din Ucraina. Exporturile de gaze naturale ale Gazprom, o sursă importantă pentru veniturile companiei, nu au fost vizate în mod direct de sancţiuni însă volumul exporturilor s-a redus totuşi la jumătate, până la 101 miliarde metri cubi în 2022.

Directorul general adjunct de la Gazprom, Famil Sadygov, a precizat că în condiţiile în care dividendul interimar pe primul semestru a depăşit deja nivelul ţintă de 50% din profitul net, consiliul de administraţie a decis să lase dividendele pe întregul an la acelaşi nivel cu dividendul interimar.

„Nu am aşteptat pentru rezultatele pe întregul an ci am oferit acţionarilor oportunitatea de a primi, în avans, o sumă semnificativă. Datorită acestui fapt, dividendele primite au o valoare reală mai mare decât suma plătită la finele exerciţiului anterior”, a spus Famil Sadygov.

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Pentru analfabeții într-ale economiei: profitul net este valoarea care rămâne după ce plătești toate datoriile.
    Vânzările Gazprom (CA) au crescut în 2022 cu 1.590 mld ruble (adică cu 24.88%, adică a vândut mai mult și/sau mai scump decât în ultimii 15 ani, cu excepția lui 2018).
    Valoarea de pe bursă n-are absolut nicio relevanță, importante fiind activele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.