Abia la o sută de ani după apogeul creativității lui Newton, filosofia lui Kant reușește să preia speculativ semnificațiile acelei științe matematizate.
După ce Einstein a lărgit paradigma newtoniană, filosofia a clacat. Nu a mai reușit să integreze speculativ noutățile din ecuațiile einsteiniene: curbarea spațiilor, dilatarea timpului, importanța observatorului uman, gaura de vierme…
În anii următori kantianismului, filosofia nu s-a mai preocupat de fundamentele lumii, ci s-a sociologizat ori s-a ideologizat. Doar Hegel a fost preocupat să descrie mișcarea universală a spiritului, dar el înțelegea prin spirit doar mișcările dialectice ale istoriei. În viziunea sa nu există spirit fără istorie.
Azi, omenirea este orfană în domeniul înțelegerii unificate a științelor noi: cuantica, genetica, astrofizica, biofizica, inteligența artificială.
Fizica a promis o ecuație de unificare a forțelor fundamentale, dar este departe de orice rezultat rezonabil, iar despre originea viului se vorbește mai degrabă metaforic în biofizică.
Numărul disciplinelor crește zi de zi, iar unificările cognitive sunt blocate în prăpastia de netrecut dintre viu și neviu.
În condiții aproape similare, în 1918, Rudolf Steiner a fost chemat de elitele Austriei și Germaniei să elaboreze o paradigmă nouă a conviețuirii sociale.
A început prin a constata că și societatea (socialul) are trei forțe autonome precum are statul (legislativ, executiv, judecătoresc), dar că forțele societale nu sunt constituționalizate încă. Cele trei forțe sociale sunt: economicul, statul (politicul) însuși și cultural-spiritualul. Încă din 1918, economicul domina în chip nelegitim politicul. Azi, dominația este aproape de apogeu și e la fel de nelegitimă. Steiner a propus o constituționalizare care să dea temeiuri pentru trei tipuri de parlamente: unul al intereselor economice, unul al ordinii politice și unul al libertății cultural-spiritualului.
Interesele economice ar fi reprezentate parlamentar de bresle, companii, corporații. Interesele politice ar fi reprezentate de partide, iar cele cultural-spirituale – de curentele relevante din acest domeniu la un moment dat. Ele, aceste curente, ar avea drept misiune să anticipeze evoluțiile tehnologice care vor impacta asupra economicului, dar și evoluțiile cultural-ideologice care se impun în societate.
Parlamentul intereselor economice ar fi concretizarea principiului fraternité. Cel politic ar concretiza principiul égalité, iar cel cultural ar concretiza principiul liberté.
Consensualizarea intereselor în interiorul acestei tripartiții are a fi opera de căpătâi a tripartiționiștilor sub regula de aur că niciun principiu relevant la 1789 nu este mai important decât altul și că nu e legitim să lucreze în subordonare față de altul.
Un exemplu: chestiunile ecologice și de schimbări climatice s-ar baza pe rapoarte anuale elaborate de parlamentele cultural-spirituale, toate trecute prin dezbaterea celorlalte două parlamente.
„Una dintre controversele care animă dezbaterile istoricilor gîndirii moderne este cea privind posibila filiație sau influență între rozicrucianism și francmasonerie; unii istorici afirmă că odată ajuns în Anglia, rozicrucianismul a devenit francmasonerie, în timp ce alții consideră că francmasoneria a preluat, în unul din gradele sale, teme ale rozicrucianismului. Unul dintre cei mai avizați istorici și comentatori ai fenomenului rozicrucian, Roland Edighoffer, spunea că în acest caz ne aflăm în fața unei istorii deopotrivă vizibilă și subterană și că „Roza-Cruce pare să semene cu un iceberg: toate scrierile despre ea formează partea vizibilă, în timp ce esențialul rămîne ascuns în oceanul misterului”. Punctele de convergență între francmasonerie și rozicrucianism sînt: idea fraternității și a ajutorului dezinteresat, a toleranței, cu un arier-plan religios și creștin marcant în epocă, o curiozitate metafizică cu nuanțe de alchimie, cabală, hermetism.”(citez din lucrarea venerabilului Bogdan Mandache)