Precizări cu privire la avizul Comisiei de la Veneția

Întrucât în spațiul public, specialiști și nespecialiști, cu bună dar, mai ales, cu rea credință, demontează textul…

Precizări cu privire la avizul Comisiei de la Veneția

Întrucât în spațiul public, specialiști și nespecialiști, cu bună dar, mai ales, cu rea credință, demontează textul…

Întrucât în spațiul public, specialiști și nespecialiști, cu bună dar, mai ales, cu rea credință, demontează textul Avizului Comisiei de la Veneția pentru democrație prin drept în părțile care îl compun, pentru a le comenta pe fiecare separat, scoase din context, astfel încât nenumăratele detalii aruncate în dezbaterea unui public neavizat să mărească confuzia și, astfel, să permită acreditarea ideii că hotărârea CCR a fost doar “puțin neconstituțională”, ea lăsând Constituția, în același timp, puțin violată și puțin virgină, câteva explicații se cer date pentru risipirea ceții.

În esență:

1. Nu toate recomandările Comisiei de la Veneția, formulate de-a lungul timpului, puteau fi acceptate, întrucât nici ea nu este vaccinată împotriva politizării (cazul Kovesi este unul clasic).

De astă dată, însă:

a) Contextul politic general european a fost favorabil adoptării unui aviz obiectiv, existând teama că precedentul românesc este contagios.

b) Încălcările regulilor democratice și abaterea de la principiile guvernării legii în acest caz au fost atât de flagrante și în conflict atât de evident cu jurisprudența Consiliului Europei (inclusiv cea a Comisiei de la Veneția) încât nimic nu le putea ascunde și nega.

Este de observat că aceia care acum susțin că avizul Comisiei este o simplă recomandare fără forță juridică, ce nu trebuie aplicată, în trecut au susținut contrariul.

2. Comisia de la Veneția nu este nici procuror nici judecător, ci un grup de experți care, pornind de la cazuri concrete, interpretează reguli și principii deja existente și acceptate de statele membre ale Consiliului Europei, în funcție de specificul spețelor respective, astfel încât silogismul juridic (adică operațiunea de comparare a regulii de drept cu situația de fapt, spre a stabili dacă faptele concrete sunt conforme cu norma generală) să fie lesne de realizat și concluzia să fie evidentă. Numai cei de rea credință spun că această concluzie ar fi vagă și discutabilă. Nu! Ea este cât se poate de clară: anularea alegerilor de către CCR în condițiile specifice în care a avut loc este vădit nelegală și profund netemeinică.

3. Pentru a ajunge la această concluzie nu este necesar să reluăm toate considerațiile incluse în avizul Comisiei (deși toate sunt corecte), ci numai acelea care sunt necesare și suficiente pentru rezolvarea problemei noastre. Astfel, chiar dacă admitem aptitudinea CCR de a infirma alegerile (și nu cred că putem nega aceasta) și chiar dacă avem dificultăți în a preciza lista cazurilor excepționale în care infirmarea poate avea loc, este neîndoielnic că:

i. instanța de control constituțional nu poate acționa și ca primă instanță și ca instanță de apel, speța trebuind judecată în minimum două trepte de jurisdicție;

ii. judecata nu poate avea loc fără a se acorda părților interesate dreptul la apărare;

iii. hotărârea de anulare nu poate fi dată exclusiv pe baza informațiilor oferite de serviciile secrete, care și acelea nu pot fi luate în seamă fără a fi sprijinite pe dovezi certe;

iv. anularea este condiționată de dovada legăturii de cauzalitate între frauda electorală certă și rezultatul deformat al votului.

v. hotărârea trebuie motivată cu arătarea faptelor concrete care au condus la ea și a dovezilor care le atestă mai presus de orice dubiu rezonabil, iar nu doar prin referire la presupuneri și zvonuri.

4. Are cineva dubii că aceste reguli au fost încălcate? Mai este nevoie și de alte încălcări pentru a conchide că hotărârea CCR este un abuz de putere care a afectat ordinea constituțională a statului nostru democrat?

5. Toate aceste reguli și principii erau cunoscute în România și trebuiau respectate fără a fi nevoie de avizul Comisiei de la Veneția. Avizul Comisiei nu ne face să le cunoaștem, ci numai confirmă ceea ce știam.

6. Cu sau fără avizul Comisiei, încălcarea este clară și, întrucât ea vizează fundamentele ordinii noastre publice, are caracterul loviturii de stat. În aceste condiții, cu sau fără avizul Comisiei de la Veneția trebuie să revenim la ordinea constituțională și să recunoaștem votul popular; anume acela exprimat, iar nu altul “permis” după o campanie de “reeducare” publică a electoratului. Soluția este juridică (și ea trebuie găsită de juriști) sau politică (și aceasta înseamnă revocarea hotărârii de anulare prin acțiunea puterii politice, posibil chiar a CCR).

Autorii și complicii loviturii de stat de 6 decembrie 2024, încearcă să ne convingă că avizul Comisiei de la Veneția este ambiguu și poate fi interpretat inclusiv în sensul în care aprobă actul anulării alegerilor prezidențiale din România. Aceasta susținere este complet nefondată.

Mai ales pentru specialiștii nu numai în drept, dar și în limbajul diplomatic al instituțiilor internaționale, mesajul Comisiei este absolut limpede. Nimeni nu este, însă, mai orb decât acela care nu vrea să vadă, mai surd decât cel care nu vrea să audă și mai imbecil decât cel care nu vrea să înțeleagă.

Să luăm un singur exemplu. În limbaj diplomatic și potrivit cutumelor Comisiei de la Veneția, când se spune că ceva “este dificil de dovedit”, în realitate s-a vrut a se transmite că acel ceva nu trebuie luat în calcul căci este “imposibil de dovedit”. Se procedează așa pentru a nu expune un stat unei umilințe internaționale, ținându-se seama și de faptul că statul este reprezentat de conducătorii lui, dar nu se rezumă la ei.

„Name and shame” („spune-i pe nume și fă-l de râs”) este o procedură la care se apelează în situații extreme, când orice speranță la un comportament civilizat și la revenirea în legalitate este pierdută.

Pentru un diplomat, când spune „da” înseamnă „poate”, când spune „poate” înseamnă „nu” și dacă spune „nu” înseamnă că nu este diplomat.

În mediile profesioniste civilizate aceste lucruri sunt cunoscute. Numai niște golani ai politicii, cum sunt guvernanții români de astăzi, se fac că nu pricep mesajul diplomatic și îi exploatează ambiguitățile constructive pentru a înșela poporul în folosul ascunderii turpitudinilor lor.

 

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Ferește-mă, Doamne, de prostul cu diplomă! De unde scoți elucubrațiile astea, domnule?! Cât de contorsionată poate să-ți fie mintea?! Cu adevărat, bine te caracterizezi…”soluție simplă” și minte netedă!

  2. Mult zgomot pentru nimic. Și argumente pe logica de împachetat fum.

    Recomandările Comisiei de la Veneția sunt pentru o Constituție ipotetică (dezideratul celor doua niveluri de juridicție). Ori noi acționăm pe baza Constituției reale, nicidecum a celei ipotetice.

    Așa încât tot eșafodajul construit mental de marele prof.univ.dr. se prăbușește, ca un castel de joc de cărți de joc. Se poate că argumentația a elaborat-o încă în timpul detenției, pentru cartea menită să-i reducă pedeapsa.

  3. “O instanța nu poate acționa și ca primă instanță și ca instanță de apel, speța trebuind judecată în minimum două trepte de jurisdicție;” Acest principiu de drept a fost anulat înainte de 1989 când amenda Miliției nu se mai ataca la Judecătorie ci tot la Miliție, și după anul 2000 de Ministra justiției Macovei. Am pierdut la Curtea de Apel Alba Iulia, am făcut recursul la ICCJ București și mi-a fost admis Recursul. Din păcate nu mai e obiceiul de a primi “Minuta” în ziua judecării și am revent la Sibiu. La câteva zile ministra Monica Macovei a dat ordin ca ÎCCJ se ocupă numai de Marea Corupție ca atare Dosarul a fost retrimis la Curtea de Apel Alba nu aveam nici o dovadă că ÎCCJ mi-a admis Recursul și am rămas fără proprietate. Statuia femeia cu balanța și legată la ochi trebuie completată cu ofițerul de servicii care-i suflă decizia.

  4. Puțin știu domnule Adrian Severin diferența intre un Diplomat și o Fată mare. Un diplomat, când spune „da” înseamnă „poate”, când spune „poate” înseamnă „nu”, fiindcă un diplomat dacă spune „nu” înseamnă că nu este diplomat! O Fată mare când spune “nu” înseamnă “poate”, când spune “poate” înseamnă “Da”, fiindcă o fată mare nu poate spune Da că atunci nu mai e Fată Mare.

  5. Nu va faceti bine, motiv pentru care isi permite „statul suveran” sa-si bata joc de voi: deciziile CCR nu se discuta si nu le judeca cineva pe lumea asta ! Deasupra CCR nu exista nici Inexistentul, Duamne ajuta ! In plus, uitati de CG11, electoral nu mai exista, il cheama Ivanovici Nula.

  6. Ba eu cred că mulți dintre autorii/profitorii loviturii de stat sunt chiar imbecili și nu își dau seama ce lovitură au dat prestigiului României, și așa foarte șifonat în ultimii 15 ani.

  7. Domnule profesor, o Intrebare: cum este posibil ca un profesor universitar in Drept constitutional, Elena-Simina Tanasescu, sa nu cunosca Constitutia Romaniei? Unde este profesionalusmul si integritatea morala? S-a vandut pentru arginti?

  8. Comisia de la Veneția știa oare că trei dintre membrii CCR erau ai PSD- partid care n-a avut candidat în turul II, la fel și PNL, iar ceilalți trei erau doi ai președintelui, care se simțea ciuca dosarelor ținute la sertar și unul al udemereului, veșnic abonat la tortul național, din care rup deocamdată doar simbolic !?
    Și atunci cum puteau niște numiți politic ( acum și infra ctori sadea) să dea alt verdict, decât cel vădit părtinitor ?!

  9. ..si nu uitati esentialul : autorii si complicii lovituri de stat din 6 dec 2024 si,in plus criticul autor PROFDR, locuiesc ,toti,in vile si apartamente inchiriate de RA-APPS ;incercati si Dvs., cu banii in mana, sa inchiriati de la RA-APPS:)))
    Si, tineti minte ,Sistemul Andropov lasa loc critici si ‘dizidentilor’-tot gradati de ai lor, pentru detensionare prostimii votante

  10. @ Așa cum reiese din textul avizului, Comisia de la Veneția desființează decizia CCR, cu o decizie anterioară a CCR, ca instanță nespecializată, ca și alte decizii ale instanțelor judecătorești, în speță , ?

  11. Ingrijorare maxima in tabara uzurpatorilor! Se strange latul in jurul minciunilor de prostit copiii.
    Cad precum popicele toate argumentele ccr. CCR a fost unealta, acum sa iasa la rampa sa spuna tot.

  12. E vorba de specialistii anti constitutionali in mistificari ordin Narre care Dej jecteaza aici fara pic de rusine…Uniunea Europeana se confrunta cu aceleasi atacuri mar save la ORDINEA CONSTITUTIONALA, atat din partea extremei drepte natzi fas ciste, cat si a extremei stangi neomarxist/neobolsevica care s-au RE-REUNIT ca la sfarsitul anilor 1920-inceputul anilor 1930 in „republica bolsevica acoperita” de la Weimar!!!Rezultand legendarea lu ILEGALUL BP-PCUS/EKKI-Comintern Hitler in fruntea Germaniei…

  13. CCR trebuie depolitizata.
    Ar trebui ca din CCR sa faca parte doar juristi specialisti in drept constitutional, alesi pe baza de concurs televizat in direct.
    Magistratii si politicienii nu au ce cauta in CCR. S-a vazut ca resping legile care le afecteaza veniturile astronomice si pensiile speciale.

  14. Deciziile CCR sunt obligatorii si aplicabile imediat. Nimic altceva ! Altfel, va puteti Editat de limba in ce carlig doriti !

  15. Cu avizul Comisie de Veneția este o problema o mulțime de rusi își fac veacul pe la Veneția, deci e mana rușilor, bine a făcut CCR ca i-a salvat atât pe imobiliar cât și pe covrigar pentru câteva luni (pamflet gen vuvuzelele varanului).

  16. …pana una alta, se pare ca singura „forta juridica” din Romania este reprezentata de Curtea Constitutionala…

  17. Ne amintim si cazul Kovesi.
    Probabil se vrea ca si cazul alegerilor sa ramana doar UN CAZ, sa mergem mai departe asa, cu decizii eronate si sa mai si votam ce-o fi, acolo…Niste politicieni resuscitati, niste propuneri inacceptabile, ca si cum drepturile noastre si democratia ar putea fi inlocuite cu ORICE.

  18. E limpede, domnule Severin. Noua, cetatenilor, ne-a fost clar de la bun
    inceput ce se urmareste, si cum a fost folosita CCR impotriva vointei poporului, manifestata prin vot.
    Netrebnicia guvernantilor nu are limite!
    Multumim pentru articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate