„Precum gheața la soare”: Partidul lui Erdogan se topeşte

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a avertizat propria formaţiune politică islamist-conservatoare, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), asupra riscului să piardă şi mai mult din sprijinul popular după alegerile municipale încheiate duminică cu un eşec, reproşându-le politicienilor din acest partid că s-au îndepărtat de oamenii de rând, consemnează miercuri agenţia EFE.

Fondator şi lider al AKP, Erdogan a atribuit neaşteptata scădere de 11 procente a acestui partid la alegerile municipale faţă de scrutinul prezidenţial desfăşurat în urmă cu 10 luni creşterii preţurilor, cu o inflaţie a cărei rata anuală s-a apropiat în martie de 70%, precum şi creşterii distanţei dintre putere şi populaţie.

Dacă nu vor fi corectate erorile comise, partidul va continua să se „topească precum gheaţa la soare”, a avertizat liderul turc la o reuniune a comitetului central executiv al AKP desfăşurată marţi seară. Erdogan a cunoscut o ascensiune continuă în cariera sa politică după ce a câştigat în 1994 primăria Istanbulului, dar înfrângerea de duminică este cea mai severă suferită de AKP de când a venit la putere în urmă cu 22 de ani.

La această reuniune dedicată analizării succesului formaţiunii social-democrate Partidul Republican al Poporului (CHP), cel mai mare partid de opoziţie la nivel naţional şi care câştigat duminică primăriile a 35 din cele 81 de provincii ale ţării, Erdogan a atras de asemenea atenţia asupra prezenţei reduse la urne, mulţi dintre alegătorii care anul trecut au votat AKP la alegerile prezidenţiale optând acum la cele municipale să rămână acasă.

El a admis că guvernul său nu a reuşit să ajute populaţia afectată tot mai mult de creşterea puternică a preţurilor, în special pensionarii ale căror pensii sunt mult sub salariile celor săraci. Erdogan a vorbit şi despre nemulţumirea multor alegători care ar dori ca Turcia să sisteze relaţiile comerciale cu Israelul din cauza războiului din Fâşia Gaza, fără însă ca aceasta să fie cauza principală a pierderii scrutinului.

Preşedintele turc a menţionat printre aceste cauze şi „boala aroganţei” căpătată de politicienii din propriul său partid. „Cel mai mare duşman al unui partid născut din sânul poporului este să construiască ziduri între el şi cetăţeni”, a remarcat Erdogan.

„Fie ne îndreptăm greşelile recunoscându-le, fie vom continua să ne topim precum gheaţa la soare. Fie ne facem treaba la perfecţiune de la început la sfârşit, fie nu vom putea evita să plătim un preţ chiar şi mai ridicat”, a concluzionat liderul turc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. Doar la noi nu se topește FeSeNEAUA-ul PRECUM GHEAȚA LA SOARE, măR🤮g !
    Votați Partidul Comasat Român !
    PeZeDe + PeNeLe = PCR = ❤
    ●{RumburKK- PeZeDea TL & TM -RumburKK}●

  2. Si pitic si cracanat si tembel. Bine ti-ai ales numele! Erdogan e patriot si tine la poporul lui.

  3. Foarte multi oameni cu retard sau handicap din Romania au avut dosare fake de spionaj si au fost impuscati in cap cu laserul la comanda unor procurori corupti sau generali criminali ca coldea mate fripte pablito escobar mihai florinel.
    Avand si acoliti ordinari ca carmen cap de crima organizata tovirnac si alexandru impertinent criminal buzdrug , MAI nu se sesizeaza deloc.
    Vi se pare normala societatea in care traim? Am inclusiv pe intestine niste nanoboti pusi de nenorociti intr-o cafea si nu mai e mult pana voi avea un retard si mai accentuat. De iradiatii nu mai spun. Pentru asistatii sociali de generali criminali si mumiile lor imputite.

  4. Sultanul este un lider care trage partidul dupa el si nu invers. S-a vazut la prezidentialele recente. Daca ar mai putea candida la un nou mandat ar castiga din nou fara probleme. Dar pana atunci va avea alte mari realizari care vor fi transferate partidului sau. Mai ales ca schimbarile istorice ce se fac in lume sunt in avantajul sau.

  5. Bre, „Sultane’, da’ Matale UNDE erai de abia ACUM, dupa Dezastru electoral „VEZI” ca ai ramas far’ de CAL?
    Pai CE Fel de Sultan mai esti Bre, in CURuu;’GOL?
    CUM mai ajingi Matale la Originea TUTUROR Turcilor si sa initiezi de Acolo,

    The NEW OTTOMANIE, sa poata Turcii Matale IAR sa stea in Carcile Altora, Paraziti, Paduchi, Ploshnitze SANGEROASE Vreme de Sute de Ani?
    Hranindu-se BINE, FXXXXXU-SE Bine,

    fisteCARE TURC cu Cate Patru Neveste, TRAIND si InMultindu-se DIN VIETILE Altora?
    CUM?

  6. V-ati uitat ce infrastructura lasa Erdogan and co. in urma? Transport, linie aeriana nationala cu drepturi cumparate in toata lumea, energie, gaz, nucleara, in NATO a doua putere militara dupa SUA? Educatie, filme, televiziune in engleza pt. international? Dictator Erdogan? Nu pot turcii sa calatoreasca, sa-si exprime ideile, sa aiba proprietati, sa aiba afaceri? Erdogan a jonglat cu toata zona geopolitica super complicata din regiune si intotdeauna a facut-o in avantajul Turciei! Daca mediocritatea occidentala intra si in Turcia cum a distrus Romania….totusi turcii au mai mult curaj si mai multa mandrie decat romanii…cel putin asa se vede cand comparam ce-i pe „teren”. Asa ca lasati-o moale cu comentariile negative. Cand Romania va arata 10% din cum arata Turcia, atunci sa deschideti gura.

  7. INCHEIERE
    Marele Mehmet a cam luat Bataie in 1456 la Belgrad de la SemiROMANUL Ianos Huniade, Partea de ROMAN NU l-a facut niciodata Roman Intreg,
    de la Vlad Draculea Tepes, pentu ca ca a FUGIT din Tara Romanilor cu Rusine, doar Boierii au intors Cestia, lasandu-l pe Vlad pentru Radu, “Mumosuu’Radu … 😊😊😊
    de la Stefan Cel Mare in 1476, ca desi a UCIS 10 000 de Osteni lasati in Prostie de Fane Babanuu’ SINGURI la Razboieni,
    altCEVA NU a facut, Cetatea Suceava a rezistat si ASA a avut IAR o FUGAaaa Exersata si din 1462, cu Tepes, dupa Atacul de Noapte si Vizionarea ca la Netflix a Padurii de 20 000 de Turci ImPutiti in Tepe, pana la Dunare

  8. COMPLETARE NINTE DE CONTINUARE …
    SI, NU as fi fost ASADE Virulent contra Matale, da’ ai facut Greseala CAPITALA sa FACI din NOU, MOSCHEE Catedrala CRESTINA Sfanta SOFIA!
    UNuu’, DESI mai Rau decat Matale, Bre Sultane, AtaTuerk, da’ muuuuult mai Inteligent a desFacut-o din Conditia de Moschee …

    Cat despre mult glorificatu’ Mehmet El Fatih (Cuceritorul) cred ca STII ca :
    – Constantinopole NU mai era decat UN Oras Primarie, condus de un Primar REAL, fost Imparat, aparat de numai … 8000 de Soldati SI Restuu’ Bobulatiunii, toti sleiti, infometati, disperati, da’ CARE NU SE PREDAU!
    – Imperiul Bizantin a fost LOVIT continuu la Temelie de catre APUSuu’ cazut SUB o Biserica Romano-Catolica CRESTINA la VEDERE si UNA PAGANA pe deDeSubt, ca daca NU era SABOTAT pe Motiv de OrtoDoxie, NU crestea Imperiul Otoman, se pierdea in Ceata Asiei Centrale.
    – Mehmet a avut un Noroc URIAS: daca si ULTIMUL Asalt NU avea Succes, Ienicerii il beleau de Viu si puneau Altuu’
    CONTINUARE

  9. CONTINUARE
    SI ASA se intampla, NU ar fi avut Succes, pentu ca desi TUNuu’ Urias darama Ziduri, Noaptea Poporuu’ reFacea Zidurile , cu o Daruire de Legenda Antica si lasa sa se odihneasca Soldati.i
    DACA, din Cauza lui Giustiniani, CONDOTIERuu’ Genovez ranit si speriat NU cerea Voie Imparatului Constantin al XI Dragasses Paleologul sa iasa in Cornuu’ de Aur, la Corabie sa fuga Acasa si care si care l-a IMPLORAT sa STEA doar, daca NU mai putea lupta, sa NU fuga si Soldatii lui,
    NU se uita DESCHISA Portita KerkoPorta, o usa mica INTRE Ziduri pe unde a fost SCOS din Lupta …
    A observat un Ienicer si, neVenindu-i sa creada, a intrat si a pus un Steag TURCESC pe un Turn …
    Vazand TOTI ASACEVA, Aparatorii au cedat psihologic si Turcii au zbierat a Victorie!
    Daca NU era acest Detaliu al Istoriei, NU ar fi reusit Atacul FINAL, LA FEL cum NU au reusit nici TOATE Celelalte de pana atunci, Timp de Doua Luni si Urdia Turceasca innebi-unita de Pohte Nesatisfacute de OMOR, VIOL PRADA il sacrifica pe Fatih, inainte de a ajunge FATIH, umflat cu Pompa Faimei FALSE!
    Au urmat TREI ZILE de Omoruri si Violuri salbatice, depasind chiar si Ispravile “CRESTINILOR Latini” din 1204 AD, cand aU dat Prima Lovitura Devastatatoare CRESTINISMULUI OrtoDox si ASA o tine Occidentuu’ de Atunci …
    Cred ca daca fugea Mehmet, ASA faceau Crestinii Occidentali “de Nouveaux IARA” ca in 1204, cand au atacat Constantinopolul, desi ziceau ca vin ca sa plece la Cruciada,
    Numai Ionita CALOIANUL, Imparatul ROMANIOR in Primul Rand, l-a belit pe Ultimul Imparat Latin PARAT al Constantinopolului, pe Balduin , il baga la Pastrare in Puscaria unde .moare.
    INCHEIERE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.