Predoiu şi-a schimbat discursul: „Rămâne o prioritate”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că, în ciuda agendei extrem de complexe din anul 2024 din punct de vedere politic, combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate.

„Doresc să asigur publicul din România că, în ciuda agendei extrem de complexe din anul 2024 din punct de vedere politic, pentru MAI şi pentru mine personal combaterea traficului de droguri rămâne o prioritate, o prioritate pe care o voi aborda cu acţiuni concrete şi la nivelul Poliţiei Române. Dar, subliniez, doar eforturile Poliţiei nu sunt suficiente. Aici trebuie să acţionăm concertat la nivelul Portului Constanţa, la nivelul instituţiilor vamale, la nivelul Poliţiei de Frontieră, la nivelul instituţiilor care coordonează transporturi şi activităţi logistice şi financiare din România. Toate aceste instituţii trebuie să coopereze, pentru a lansa un efort pe termen lung la nivel naţional şi, integrat, european”, a spus Predoiu, cu ocazia participării, la Anvers, în Belgia, la lansarea unei noi platforme de luptă împotriva traficului de droguri în Europa, potrivit MAI.

El a atras atenţia că, anual, Europa este inundată de cantităţi mari de droguri, care intră în statele membre prin marile porturi, prin intermediul crimei organizate, corupţiei, şantajului, a ameninţărilor şi a unui complex de infracţiuni care sunt adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a statelor membre.

„România va continua şi ea acest efort de combatere a drogurilor”, a arătat ministrul.

El a amintit că, anul trecut, au fost lansate mai multe acţiuni operative la nivelul Poliţiei Române, care s-au concretizat în numeroase acţiuni de destrămare a grupurilor de crimă organizată.

„Aceste acţiuni vor continua şi în anul 2024”, a subliniat Predoiu, amintind că, la nivelul CSAT, funcţionează un grup de lucru care va coordona efortul integrat al mai multor instituţii pentru combaterea traficului de droguri.

Ministrul Predoiu punctează că acest flagel trebuie combătut în cooperare, atât internă, între instituţii, cât şi internaţională, la nivelul Comisiei Europene cât şi al statelor membre.

„Vom continua pe tot parcursul anului 2024 aceste acţiuni. Drogurile sunt o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Traficul de droguri este o ameninţare la adresa cetăţenilor. Combaterea traficului de droguri a devenit o ştiinţă multidisciplinară. Se combină aici elemente de poliţie judiciară, dar şi cunoştinţe privind circulaţia banilor, spălarea lor, cunoştinţe de ordin financiar, cunoştinţe contabile, manageriale, logistice. Toate aceste eforturi trebuie integrate astfel încât rezultatul sa fie unul eficient. Împotriva reţelelor de trafic de droguri trebuie acţionat tot în reţea, prin
cooperare internă şi internaţională”, a mai spus Predoiu.

În urmă cu doar câteva luni, Predoiu dsclara că lupta cu drogurile e pierdută.

Nu poate rămâne fără urmări. Lupta pierdută cu drogurile „e prea gravă, e prea scandaloasă…”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Si totusi cum pot renumitele institutii ale Romaniei precum MAI, SRI, procuraturile sa colaboreze cu pustii de 12-18 ani din scoli si licee pentru a afla „imoposibilul” adica „extraordinarii” traficanti care le vand droguri in preajma liceelor. E adevarat pustii de 12-18 ani au pregatiri exceptionale greu de fentat de catre procurori, sri-isti, politie dar totusi poate faceti niste cursuri si ii aduceti macar la junatatea nivelului lor.

  2. hai sa fim seriosi, eu unul sunt convins ca mare parte din traficul de droguri e protejat de la varf, cum e si prostitutia si alte tipuri de trafic si evaziuni

  3. INTRODUCEREA
    De peste 60 de Ani, de când eram Licean (1959 – 1963) citesc despre Fenomenul CRIMINALITATII Organizate, Mafii, Clanuri (Tiganesti sau MIXTE), din Occident, pana in 1989 si APOI SI dinRomania ANOMICA.
    NIMIC NU sa schimbat in BINE, doar in RAU.
    DE CE ?
    Pentru ca in REALitate NU SE vrea!
    ATATA Timp cat, Coptura PUROINDA, care se mentine si se intinde … SE “combate’ de Secole si Criminalii prospera si se organizeaza parazitand si corupand STATele din Intreaga LUME.

    CAND se va vorbi despre ERADICAREA Totala, EXTERMNAREA Totala, a TUTUROR Celor din Structura de Rezistenta a MAFIILORabia atunci voi CREDE ca SE va vrea Eliminarea Mizeriei AntiUMANE numita Criminalitate Organizata.
    Acest DEMERS NU se posibl in Cadrul unei FALSE Democratii, in REALitate o Acoperire pentru un Fascism SOCIAL si de Speta Inerlopa extins la inreaga Lume CIVILIZATA, totusi.
    NICI Recursul la Dictatura pe Fatza, in Loc de Dictatura “EN MARCHE” MASCATA perfid in “Puterea Boboruui” data prin Alegeri Libere
    (De MINTEA Boborului, “bine” blocata prin varii mijloace (Tampirea Educatiei si DeGenerarea Biologica pin Mancare OTRAVA),
    NU este nici fiabil, nici de dorit:
    APARE ImPLACABIL un Dictator, de Regula DEVENIT TEMBEL in Exercitiul PUTERII, chit ca AR FI si DESTEPT initial … .
    Nimeni de Nimeni in Drum NU a raspuns vreodata la Mizeriile Puroinde antiUmane facute in Timpul CAT sunt in Putere.

  4. PARTEA PRINCIPALA
    SOLUTIA?
    Alegeri LIBERE pentru Functionarea Democratiei care va DEVENI Reala si Respectabila numai SI prin CONTROL si PEDEAPSA exercitate de catre un Grup RESTRANS (3-5) de Persoane,
    – permanent VIZIBILE si aflate AstFEL si Dansele SUB CONTROul permanent al BOBORului care va reDeveni BOBOR, InRegistrate AUDIO VIDEO 24 din 24 si cu
    – Puteri LIMITATE DOAR la Represiunea LEGALA (In Conditiile ReFormularii multor Legi Strambe) CORECTA, RAPIDA, IMEDIATA si IMPLACABILA a Crimelor si Abuzurilor IMPUTZITE si IMPUTZINDE facute de catre Executantii “LEGALI” ai STATului, TOTI CeiCare fac sa difere enorm DREPTatea de JUSTITIE.
    – Cu Atragerea TUTUROR Cetatenilor SIMPLI in aceste Mecanism de CONTROL si ELIMINARE a Criminalitatii de OriCARE Fel se va PUTEA face in permenent DREPTate in Romania si aceasta NU va mai umbla cu CAPUL Spart.
    “TURNATORIE” de Masa ?
    DA! DA! DA!
    Daca este Vorba de Hotii, Talharii, Crime, Violuri, InterlopNESS, Spionaj, Tradare de Tara, NU este nici Rushine si nici Greseala sa fie “date in Gatzi” TOATE Cazaturile Umanoide care NE UCID si UCID Romania, de 34 de Ani!
    Este usor sa te dai Dashtept si sa spui – Jegos Moral si “in FALSCH”- ca Ala, CONTESTATARUL aiureaza …
    PANA sa se vada ca NU aiureaza, va cadea Tara peste NOI, CUM SE si VEDE!
    ProPUNERE …
    ARE f’UNuu dintre Juristii Oficiali sau Politist GREU, cu Patalama si cu Experienta, CURAJUL sa discutm AICI, pe Indelete si fara Artifitzii Stilistice LITERARE din Parte-mi, Stil de Commnetack, sastisit de MIZERIA in care a intrat Romania de 34 de Ani?
    POT sa ma exprim IN SCRIS, in Mod Curgator, da’am ales acest Stil MITSHTOCKar pentru ca NU pot AltFel supota SCARBA fatza de CE se scrie de catre DestulDeFoarteMulti Commentacks AICI.

  5. INCHEIERE
    Sunt ferm convins ca voi face Fatza, chit ca NU am alte Cunostintze Juridice in afara celor Asimilate ca OriCARE Cetatean Shcolit si autoShcolit o Viata – de 70 de Ani (Citesc Presa de la NOUA Ani, am 78 spre 79 …😊
    Sunt ferm convins ca va fi pasionant si va bate Recordurile de Urmarit AICI,
    UNuu’ la UNuu’, FARA Moderatori,
    care SE CRED mai destepti decat sunt, muuult Peste OriCARE InterLocutori (Cel PUTIN f’o DOI … 😊) sau chiar Simpli NAROZI, da’ “Vechi si Acceptati”, NU dau NUME … 😊, ca SE VAD singuri, Ambele Grupe … 😊
    “MECIUL” sa fie NUMAI pe o Parte REZERVATA a Sitului, sa NU se inece intr-o Mare de Narozii, Mizerii Verbale, Consum de Materii NeComestible, etc. ASHACUM este Bietuu’ Forum, sufocat de Alde D’Astea, enumerate mai sus.
    “MECIUL”sa aiba Reprize SAPTAMANALE, ca sa avem Vreme Destula sa NE “rumegam” fisteCARE Ideile si Replicile, sa iasa o Treaba Rotunda LOGIC, Intemeiata pe BunaCredintza RECIPROCA, desfasurat permanent in Urbanitate, cu Folos pentru Tara NOASTRA, greu chinuita de Javre INTERNE si Logistica EXTERNA, de 34 de Ani.
    Provoc pe OriCARE CURAJOS, la “Cafteala”, benefica si – SPER – sclipitoare de Idei Valabile!
    Da! Da! Va trebui sa fie Curajos fatza de mine … 😊, la CeaMaiMica Mushcatura Mamba FuNeagra Style, voi fi mai RAU decat Mangusta … 😊), il provoc sa “SE IA” de OriCE Idee exprimata de mine, in Ultimii DOI Ani, pe Forumul Cotidianul.ro, CARE va fi CelMaiCashtigat prin Cresterea Brusca, Deodata, Instantanee …😊
    A Cererilor de RECLAME … 😊
    Exprimarea SCRISA si Schimbul de Replici GANDite, ca la Tenis si REPET, Meciul UNuu’la UNuu’ are Avantajele Claritatii, Intelegerii de catre BOBOR, care va sta sa citeasca Replicile din MECI cu multa Curiozitate:
    “ASHACEVA NU s-a mai vazut, de Neam de Neamuu’ meu!”

  6. INCHEIEREA INCHEIERII …
    CA iar SE FACU a al Dreacuu’ SOFTuu’ si ma … 😊”scurteaza”. Adica INCEARCA …
    AM destula Vlaga … 😊
    Sa vedeti ATUNCI CE multe Idei BUNE vor aparea din BOBORuu’ starnit la Poliica SINCERA si LIBERA la discutat, fara Intermediari!
    Ar avea si o Explicatie fatza de Stapanii Inelelor: NU NOI, domnilor, ci Ala, CONTESTATARuu’, ne-a destrabalat intru a fi Sinceri si Doritori de Binele Romaniei.
    DACA as avea SI Norocul sa dau de UNuu’ care sa fie la Inaltimea MEA … 😊 va fi un Regal ‘Telectual!
    CINE are CURAJuu’ ?

  7. Uitați-vă la boul ăsta agramat…”țin să informez publicul…”…bă tată, nu suntem la teatru, la circ…!
    România n-are public!..ci cetățeni, boule…
    Asta-i clasa politică românească care se dă în spectacol!…
    Cat despre subiectul droguri,am mai spus-o…dacă desființati jumătate din miliție se reduce cu atât traficul de droguri și carne vie…

  8. „contestatarul” nu-si inghite pastilele medicale pt calmare si restabilire de bun simt elementar, individul a ales sa ne omoare pe noi cititorii Cotidianul, cu revarsari sa vomite pe Forum, deliruri kilometrice de om afectat psihic. Lasa-ne, nu te citeste nimeni.

  9. „ramane”… pentru secolul urmator…
    Uitati-va la el: aceleasi cuvinte goale, cu „vom face si vom drege” si mai ales „TREBUIE”(marca Ciolacu!!) !!
    Bai, Predoiule, pai, TREBUIA sa FACETI asta, adica ACTIUNI CONCRETE, inainte ca Romania sa „piarda lupta cu drogurile”, cum chiar tu, ditamai ministrul, ai spus fara rusine!!
    „combaterea traficului de droguri RAMANE(!!) o prioritate, o prioritate pe care o VOI aborda cu acţiuni CONCRETE şi la nivelul Poliţiei Române. Dar, subliniez, doar eforturile Poliţiei nu sunt suficiente. Aici TREBUIE să acţionăm CONCERTAT(concert de incompetenta!!!) la nivelul Portului Constanţa, la nivelul instituţiilor vamale, la nivelul Poliţiei de Frontieră, la nivelul instituţiilor care coordonează transporturi şi activităţi logistice şi financiare din România. Toate aceste instituţii TREBUIE să coopereze, pentru a lansa un EFORT(sa nu obositi, cumva!) pe termen lung la nivel naţional şi, integrat, european”, a spus Predoiu..
    Cine v-a impiedicat pana acum, mai Predoiule, sa aveti „actiuni concertate”(de incompetenta, la UNISON!!) pentru combaterea traficului de droguri!?
    Am vazut asta vara la PRO-TV(cand cu tragedia de la Costinesti) cum oamenii din Bucuresti povesteau ca in Centrul Vechi, in strada, te acosteaza traficantii de droguri.. voi, „institutiili” lu’ peste prajit, unde-ati fost de NU i-ati vazut, cand bucurestenii spun ca ii vad cum vand droguri nestingheriti, in timpul zilei!???

  10. Uite aici, cu VIDEO, ziua in amiaza mare in Centrul Bucurestiului:

    „Traficanți vând droguri nestingheriți în mijlocul zilei în centrul Bucureștiului, într-una din cele mai circulate zone din România
    18 Iulie 2023
    Mai mulți traficanți au fost surprinși de un cititor G4Media în timp ce vindeau droguri clienților în apropiere de Piața Unirii, chiar pe băncile de pe trotuarul tranzitat zilnic de mii de bucureșteni. Imaginile arată cum traficanții vând plicuri cu substanțe albe fără să fie deranjați de nimeni.
    ”Sunt zilnic aici, nu le pasă de nimeni, de trecători, de copii. Nu îi deranjează niciodată poliția, pur și simplu nu există poliție, deși e de notorietate faptul că zona e fieful traficanților de droguri ieftine”, a declarat cititorul care a filmat imaginile din centrul Bucureștiului.

  11. A SI scos Capatzana MURDARA din Gramada de „Balegar” emis de de DREACuu’ UN TAMPIT Agresiv la 6:43, ASHA de BNarod, ca NU realizeaza Reverberatia lui „NOI” … …:)

    II recunosti imediat dupa Apelul la Pastile, adica RePresiune PSIHIATRICA de Sorginte KGB si CIA,cu MkUltra
    ASTA inseamana ca LE este Frica de ASdevar, CelorCareDistrug ROMANIA de 34 de Ani.

    NeBUNII Autentici si SADICII au scapat si IN Facultatile de Gen si au imbracat „legitim” Halatele de Psihiatri.

    DEJA Domeniul era DestulDeParazitat si inainte de a deveni ASHADE PoPulat de Psihotici Sadici,
    Da’ era un Scor Natural … 🙂

  12. BAa ACESHTIA, „NOI” …:)
    Vreti sa fac o Cercetare pe GOOGLE despre RepresiuniLE Psihiatrice in TOATE Tarile, mai ales in Alea DAMCRATICE?
    Despre CRIMELE si Abuzurile PSIHIATRICE din Spitalele DIN Romania?
    Hai, Curaj … 🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.