Predoiu și sugrumarea Secției Speciale: „Demersul nu e unul coerent şi serios”

Punct și de la capăt în scandalul desființării Secției Speciale. Ministerul Jusţiţiei a anunțat că organizează, miercuri, 24 iunie, de la ora 11.00 ”dezbaterea publică a Proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Proiectul de act normativ este disponibil pe site-ul Ministerului Justiției la: http://www.just.ro/proiectul-de-lege-privinddesfiintarea-sectiei-pentru-investigarea-infractiunilor-dinjustitie-precum-si-pentru-modificarea-si-completarea-unoracte-normative-in-domeniul-justitiei-2/

Predoiu, persiflat și de „ai lui”

“Forumul Judecătorilor din România” şi Asociaţia ”Iniţiativa pentru Justiţie”, două asociații de tip #Rezist , au anunţat că reprezentanţii lor nu vor participa la întâlnirea care va avea loc la Ministerul Justiţiei.

”Considerăm că demersul nu este unul coerent şi serios, cât timp Ministrul Justiţiei a anunţat că nu se va trimite în Parlament acest proiect până când nu va exista o majoritate favorabilă adoptării sale, respectiv că desfiinţarea SIIJ nu este posibilă în acest moment, din cauza configuraţiei politice a Parlamentului, subscrisele asociaţii fiind exclusiv susţinătoare ale unui sistem judiciar independent într-un stat de drept şi nedorind să se implice în activităţi desfăşurate într-un an electoral şi care pot induce în eroare partenerii europeni cu privire la presupusele eforturi pe care autorităţile române le-ar depune în scopul remedierii aspectelor criticate la unison din legile justiţiei”, au transmis cele două asociaţii ale magistraţilor.

Reprezentanţii celor două asociaţii reiterează faptul că magistraţi, asociaţiile „relevante” ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi societatea civilă şi-au exprimat până în prezent de nenumărate ori punctul de vedere, majoritară fiind ideea în sensul necesităţii desfiinţării SIIJ şi revenirii la competenţele anterioare ale parchetelor cu privire la cercetarea penală a magistraţilor.

De asemenea, ”toate organismele europene şi internaţionale relevante, precum şi partenerii strategici ai României au criticat îndelung înfiinţarea SIIJ şi au recomandat desfiinţarea acesteia, iar Comisia Europeană, în cererile de decizie preliminară aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a concluzionat că înfiinţarea acestei secţii încalcă art.19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, este evident că organizarea de noi dezbateri pe această temă reprezintă un demers inutil”.

La sfârșitul lunii trecute, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul USR de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Joc de picioare!Promovarea verisorului Elenei Udrea e cea mai mare gafa a PNL,mai mare decat promovarea valetului lui Tariceanu din PNL,numitul Busoi!Un partid la concurenta cu PSD,in promovarea impostorilor/impostoarelor!

  2. Nu stiu cate palme a luat pana
    acum Predoiu dar nu se satura. Pozitia de sluga il caracterizeaza CSM , ICCJ asociatiile magistratilor etc
    au respins cererile mercenarilor dar daca IoHannis a cerut desfiintarea Predoiu se executa ( IN JOC ESTE POSTUL LUI SI MAI ALES SOARTA cODRUTEI CARE E PLINA DE PROCESE

  3. Mangleală de piețari. Cică cele două asociații haștahoviste nu participă pentrucă ei, „relevanții” s-au pronunțat deja în „sensul necesității desființării secției.”
    Relevanți sunt ei, nu justițiabilii de care își bate joc toată justiția din România, împărțită în găști care se bat cap în cap pentru supremație și control al pretinsei independențe, pentru a o putea așeza la picioarele politicienilor pe care tot în funcție de găști îi slugăresc! Jalnice fapturi!

  4. Românii nu mai sunt condamnați sau achitați pentrucă au încălcat sau nu au încălcat legea ci pentrucă niște magistrați votează majoritar într-un fel sau în celălalt. Aceasta este o metodă împrumutată din gândirea politică. Se confundă sau se amestecă intenționat sau neintenționat legea și supremația legii, cu ideologiile de orice fel. Astfel am ajuns să avem magistrați-politicieni și politicieni-magistrați dar toți se cred magistrali. Perfecți, fără păcate, fără greșeli. Probabil din acest motiv, mulți consideră că trebuie să fie și să rămână și fără răspundere.
    Să fie după voia lor, numai să nu trăiască vremuri în care tot ei vor considera că sunt sau au fost și iresponsabili.

  5. Predoiu a distrus codurile penale si asa va rămîne in istorie.Stie sa distrugă ,nu sa creeze

  6. E ca şi cum i-ai întreba pe hoţi dacă sunt de acord să se înfiinţeze potera !
    Şi cum să nu ceară „toate organismele europene şi internaţionale relevante, precum şi partenerii strategici ai României” desfiinţarea acestei Secţii când ei sunt cei care le-au sugerat, sau i-au obligat pe răufăcătorii noştri să facă toate acele „nefăcute”, pe care ei ştiu că orice justiţie oarbă, nu care se joacă de-a „baba oarba”, i-ar condamna la ani grei de puşcărie !
    P.S.
    Surprinde neplăcut comentarea acestui subiect atât de important pentru devenirea noastră ca stat de drept şi nu de drepţi !
    Credeam că numai unul ca Johanus se poate consulta cu alde Dide, sau Danileţ când este vorba de legislaţie, dar faptul că acceptăm atât de uşor astfel de monstruozităţi este impardonabil !

  7. Cand „judecatorii” elibereaza unul dupa altul criminali in serie condamnati pe viata, Predoiu vrea desfiintarea sectiei care sa-i ancheteze pe magistrati. Traim in Romania Normala.

  8. „Întâlnirea pentru dezbaterea publică a Proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei” Baaaa j(…)e care ai facut praf codurile, baaa nemernicule, jos labele de pe SIIJ!!!!!! Incearca sa desfintezi SIIJ daca vrei sa ai romanii in Piata Victoriei! Stiu ca pe voi pedelisti ticalosi nu va intereseaza ce spune poporul, dar nu te juca cu focul!

  9. PREDOIU,AUTORUL CELOR MAI NEMERNICE CODURI PENALE cu 120 de articole NECONSTITUTIONALE, FACE UN SIMULACRU DE DEZBATERE DDUPA CARE VA FORTA DESFIINTAREA SIIJ. TOT SOIUL DE ONG-URI DESPRE CARE NU STIM PE CINE REPREZINTA SI CINE LE SPONSORIZEAZA SUSTIN TOATE SOLUTIILE DATE DE PUTERE IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN.RAR VEZI UN ONG CARE SA MILITEZE PENTRU O CAUZA ADUCATOARE DE JUSTITIE SOCIALA. SIIJ-UL ESTE SINGURA GARANTIE CA JUSTITIA MAI EXISTA IN ROMANIA.

  10. Judecatorii pesedisti, elibereaza pe banda rulanta criminalii.
    Le-a dat ciordache si dedy, legile necesare.
    Romania a pierdut miliarde, de cand nu mai sunt „valabile” inregistrarile SRI!
    Iar sectia speciala, stii de cie este condusa, stii ce rol are?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.