Pregătiți-vă pentru marți!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenţionări de caniculă, ce vizează cinci judeţe din sudul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti.

Potrivit sursei citate, duminică valul de căldură se va menţine în sudul teritoriului (judeţele: Dolj, Olt, Teleorman, Bucureşti, Giurgiu şi Călăraşi) unde local va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 35 de grade, iar cele minime între 18 şi 22 de grade.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că luni (24 iulie) valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi parţial estul ţării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 23 de grade.

Meteorologii subliniază că marţi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul şi parţial în centrul ţării. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. București,Duminică ora 12 = 25 de grade . Infricosetor !!! Mortal !!!

  2. E vara, e luna lui cuptor. Ce faceti atata zarva pentru nimic? globalisti prapaditi ce sunteti.

  3. M-am pregătit. Am luat ore suplimentare și profesoara spune ca subt pregătit. Deci, pot da examenul. Deja, simt ca ma trec și ma petrec toate căldurile.
    PS. Oare caldura face umbra? Dacă face, as dori sa stau la umbra ei și sa privesc un Apus de soare sau mai bine apusul Apusului globalist. O fi adevărat ca dacă gândești elimini mai mult carbon in aer? Dacă e adevărat, rog ONU, OMS și guvernele naționale din sfera lucuriciului sa le interzică oamenilor sa mai gândească. Negandind, salvam planeta” ar trebui sa fie noul slogan al ecologiștilor sau poate” Promovați prostia ca să salvam economia”. În orice caz, delictul de gândire trebuie pedepsit cu anii grei de închisoare. In cazul în care anii au făcut cura de slăbire și sunt ușori, sa li se adaugă greutati suplimentare.

  4. Ce e marti? E vara! Si vara e canicula! E luna lui Cuptor! De ce i se zice din batrani, de sute si mii de ani ca e luna lui Cuptor? Pentru ca e cald, e canicula! E firesc sa fie asa! De cand lumea se stie asta!
    Atunci de ce atata panica si agitatie pentru propaganda mincinoasa a asa zisei „incalziri globale”???
    Sa luam presa vremii de acum 100 de ani cand se masura temperatura in grade Celsius si vom vedea ca nu e nici o diferenta !
    Pana cand vom servi pe nemestecate minciuna globalistilor satanisti iudeomasoni prin „crizele” lor fabricate : mascarada covid-obligativitatea înțepării cu seruri experimentale, razboi provocat de iudeomasoni cu Rusia prin expansiunea nato a imperiului occidental satanist spre est urmat de lovitura de stat de la Kiev din 2014 si persecutia rusilor pentru haos migratie si control…
    AJUNGE CU MINCIUNA !
    TREZESTE-TE ! RIDICA-TE !

  5. ANM si prognozele meteo au ajuns o Rusine Nationala Din tot ce spun batranele ghicitorese de la ANM si prezentatorii meteo de la televizuini, nimic nu se potriveste cu realitatea

  6. Daca e marți înseamna că nu e joi! Nu mai plec in Rhodos care arde de 6 zile și rămân în România, adicatelea cea mai frumoasa țară din lume! Tineretul bovin care muncește la „banda” in gropile de gunoi din Germania si care vin cu buzunarele „pline” de euroi sunt șmecheri si pleacă în Grecia fara sa fi vizitat întreaga Romanie! Huuo panaramelor inculte și trădătoare de neam și țară! V-ați emancipat cu B.M.W. s.h.? Arde-v-ar focul în Rhodos de trădători sorosisti! Sunteți liberi, nu?

  7. Si ce este umilitor sa muncesti la banda de gunoi sau pe santier?
    O sa ramaneti numai directori si profesori in tara.
    Cand o sa vina nota de plata si rahatul o sa va para papa-bun.

  8. Astăzi duminica 23 iulie 2023 sunt vre-o 28 de grade Celsius am fost la Mall si mi-am cumpărat 10 kilograme de Sare Românească de Dej cu Iod !

  9. Aloooo, de ce nu postati toate comentariile bazate pe logica si fapte traite, scrise in ziarul Scanteia al anilor 1960? Vreti sa mentineti teroarea cu „pandemia de canicula” in Romania? Aveti contract sponsorizat pentru actiune?

  10. De ce nu sunt incendii în Orientul Mijlociu sau în Magreb? În Dubai te sufoci la ora asta sunt peste 50 grade și nu arde niciodată,nimic. Poate pentru ca nu provoacă nimeni incendiile? Anul trecut depistarea lângă Atena niște „verzi”. Altele sunt pentru a cumpăra pământ ieftin. BANUL ochiul și mana dracului!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.