Premieră inedită în învățământ!

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va derula în perioada următoare o serie de cursuri de blogger, vlogger şi influencer, care sunt o premieră în mediul universitar românesc şi sunt organizate prin Departamentul de formare continuă şi transfer tehnologic, informează, vineri, Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, cursurile se adresează tuturor celor care au absolvit cel puţin liceul, sunt pasionaţi de comunicarea în mediul online şi îşi doresc să afle cât mai multe despre aceste noi meserii.

„Organizarea acestor cursuri este un prim pas în adaptarea conţinuturilor noastre educaţionale la noile cerinţe de pe piaţa muncii, aflată într-o continuă schimbare. Pentru noi este foarte important să le oferim cursanţilor conţinut relevant care să îi ajute să înceapă o carieră în acest domeniu. Vom avea atât informaţiile teoretice, cât mai ales informaţii practice. Acesta este motivul pentru care am apelat la formatori care au deja experienţă în acest domeniu şi sunt în măsură să ofere informaţii aplicate”, a declarat decanul Facultăţii de Litere, Simona Antofi.

Cursanţii vor avea posibilitatea de a învăţa chiar de la bloggeri, vloggeri şi influenceri cu vizibilitate în mediul online. Este vorba despre Gina Bradea – blogger culinar; Gabriel Coveşeanu – Cove – actor, prezentator de televiziune, influencer; Radu Alexandru (Pitici Gratis) – blogger, vlogger; Dan-Cătălin Predescu – jurnalist, blogger şi influencer gălăţean.

Acestora li se vor adăuga şi profesori de la Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Taxa aferentă acestor programe de studii este de 300 de lei, corespunzătoare celor 20 de ore prevăzute în planurile de învăţământ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Cat de mai jos coboara Dunarea? Asa se pregatesc frecatori de menta, specialisti in spalarea pe cereier a copiilor. Rusine!

  2. Adica la nivel institutional oficial…platit din banii nostri…se profesionalizeaza minciuna viclenia ipocrizia ..propaganda manipularea si spalarea de creier de catre alogenii paraziti prin sorosisti onegeuri corporatii si alti lupi imbracati in blana de oaie !

  3. Cand am citit titlul credeam ca se desființează învățământul românesc!!..chiar mă bucuram că nu mai trebuiau plătiți ramele didactice!!..oricum școala din românia educată al președintelui e pentru aceste plosnițe,Nu pentru copii…

  4. Unelte de spălat creierul -în urma acestor cursuri despre nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.