Premieră la Londra – Sadiq Khan, al treilea mandat

Khan,  53 de ani, fiul unor imigranţi pakistanezi şi primul primar musulman al Londrei – a obţinut 1.088.000 de voturi,.

De (V.S.)
Premieră la Londra – Sadiq Khan, al treilea mandat

Khan,  53 de ani, fiul unor imigranţi pakistanezi şi primul primar musulman al Londrei – a obţinut 1.088.000 de voturi,.

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat.

Khan, 53 de ani, fiul unor imigranţi pakistanezi şi primul primar musulman al Londrei – a obţinut 1.088.000 de voturi, faţă de 813.000 candidata conservatoare Susana Hall.

Sadiq Khan conduce capitala britanică din 2016, succedându-i lui Boris Johnson, care a avut două mandate succesive de primar înainte de a deveni prim-ministru.

Alte victorii ale laburiştilor erau aşteptate după alegerile locale de joi, un semnal înaintea alegerilor naţionale din acest an, care, potrivit sondajelor, l-ar putea aduce la putere pe liderul laburist Keir Starmer şi ar putea pune capăt celor 14 ani de guvern conservator.

Alegătorii au votat joi pentru mai bine de 2.000 de mandate ale consiliilor locale din Anglia şi pentru câteva fotolii importante de primari, inclusiv în capitala Londra

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Un reviriment al laburistilor era de asteptat ! Dupa ce au scapat de liderul care – dupa caderea comunismului in lume ! -promova in continuare lupta de clasa si nationalizarile !? Intr-o tara in care muncitorii industriali sunt o minoritate (sub 25%) a populatiei …

  2. Englezii alţi proşti. Ca şi noi, ca şi americanii nu-s in stare să pună primar, prim-ministru sau preşedinte unul de-al lor. De fapt ce dracu’ sa te astepţi atunci când ţara se umple incet-incet de „veniţi de dincolo să facă banu’ grămadă”.

  3. Habar nu aveți, asta-i englez get-beget de 15 generații! Vai mama lor de „englezi” ce au ajuns și ăștia !?

  4. Realitatea este ca după regulile democratice când prind majoritatea nu mai e scăpare, pentru ca ei sunt foarte uniți.

  5. Vai di dinsi! Dar griji aici,1.5 milion paki asteptati in rumania,asa ça v-a fi usor la alegeri in bucale, cam in 8-10 ani ,Bactalo!

  6. Două treimi din populația Londrei NU mai sunt englezi. Deci la ce rezultat vă aşteptați?

  7. Ca o constatare la ăștia cu „civilizația” din vest, persoanele cu funcții de conducere în UK aproape toate sunt de prin India, Pakistan s.a.,iar la amerloci majoritatea sunt colorați în negru.

  8. Ce circ, ce bătaie de joc. Au pus pe unul repet, au pus, nu ales, pe unul cu nume, dacă ăsta-i numele lui, Sadic. Cîți zic că l-au votat, 1088000? Unu și Opt, chai.
    Chiar crede cineva că un pakistanez poate să aibă cele mai multe voturi? Or fi mulți pakistanezi dar sînt și mai mulți indieni ce-s la cuțite cu primii. Poate mai sînt și ceva englezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.