Declarație în Premieră legată de războiul din Ucraina

Rusia va rămâne „pentru totdeauna” în sudul Ucrainei, a declarat vineri un înalt responsabil parlamentar rus, Andrei Turciak, în timpul unei vizite la Herson, important oraş ucrainean asupra căruia Moscova pretinde că şi-a impus controlul încă din luna martie, transmite AFP.

„Adresându-mă locuitorilor regiunii Herson, mi-ar plăcea să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu trebuie să existe nicio îndoială” în legătură cu aceasta, a afirmat Turciak, prim-vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Este pentru prima dată când un înalt responsabil rus anunţă intenţia Moscovei de a rămâne în teritoriile cucerite de armata rusă de la declanşarea „operaţiunii militare” în Ucraina, pe 24 februarie.

Până acum, Rusia a susţinut că desfăşoară o „operaţiune militară specială” în Ucraina, al cărei scop este „denazificarea” ţării vecine.

„Nu va exista nicio întoarcere în trecut. Vom trăi împreună, vom dezvolta această regiune bogată, bogată datorită patrimoniului său istoric, populaţiei care locuieşte aici”, a dat asigurări Turciak.

Deţinând şi funcţia de secretar al consiliului general al partidului puterii Rusia Unită, el a anunţat de asemenea deschiderea unui centru logistic rus de ajutor umanitar la Herson. Acest centru, care va fi pus în funcţiune de Rusia Unită, se va ocupa în special de livrarea de produse alimentare şi de primă necesitate, precum şi de medicamente, potrivit aceleiaşi surse.

Oraşul Herson, situat în apropiere de Peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, este primul şi până la ora actuală singurul oraş important ucrainean asupra căruia ruşii şi-au impus controlul complet de la începutul ofensivei lor în Ucraina, pe 24 februarie. Ruşii au revendicat cucerirea lui pe 3 martie.

Administraţia rusă a acestui oraş de coastă şi-a anunţat deja intenţia de a introduce rubla pentru a înlocui moneda ucraineană începând cu 1 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

38 de Comentarii

  1. Asta sireacul ,tot cu gandul la furat,ca orice mongol incacabil!
    Auzi dumneata cum ii lasa gura bale rusnakului dupa Kherson: „Vom trăi împreună, vom dezvolta această regiune bogată, (!!)..”, a declarat saracia asta, tot la jaf se gandeste, care are o vila numai in Franta de numai 1,7 milioane euro,nedeclarata oficial ,dar depistata de cine trebuie

    • Recucereste comediantul tot nu va faceti griji! Ca doar nu refuzi neutralitatea si intri cu Rusia in razboi daca nu esti sigur ca castigi. Cred ca planul secret e „we will fight on the beaches” !

    • Rusii aplica invatatura sasului romanesc: pas cu pas! Uite asa Ucraina devine tot mai mica si mai saraca. Noii stapani le vor da ucrainienilor gaz lichefiat la pet. Asa-i cand altii iti fac socotelile…

  2. Mai degraba e prima data cand vreti voi sa raportati un lucru evident… o declaratie a unui politician e vorba goala, faptul ca Federatia Rusa si administratia civil-militara a regiunii a decretat si implementeaza deja folosirea rublei ca moneda de schimb e o actiune cu de 20 de ori mai multa greutate. Dar ma rog, e greu sa publici stiri cand astepti sa le citesti in „Kiev Independent” si Nexta

  3. @Ghro/Acum se vor fi prins si geoanatii de ce s-au facut rusii ca ataca Kievul?

  4. Herson a fost fondat de pe vremea Ecaterinei celei Mari. De către Rusi, of course. Cucerirea Hersonylyi nu a fost omologata de Papitoiu Piticanu Încălțat, deci nu este sub administrația Rusă pana când nu aproba Rada Ukrana.

  5. Sunt convinsi desi nici ei nu cred ca vor ramane al rusicai. Putina rabdare, vom vedea tot ce se poate recupera in forta din pamantul ucrainei.

    • Dupa razboi rusii au ‘zabovit’ in Romania aproape 20 de ani ca trupe de ocupatie iar in Germania vreo 50. Dar de pe vatra lor istorica nu vor mai pleca deloc.

  6. Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a afirmat că la data de 7 mai, în urmă cu 23 de ani, NATO a bombardat ambasada Chinei în Iugoslavia, ucigând trei jurnalişti şi rănind peste 20 de diplomaţi chinezi.

    Șefii administrației din Cernăuți au șutit ajutoarele internaționale, inclusiv pentru Bucea: Ambulanțele sunt folosite pentru afaceri private, acuzatie adusa de Lesia Khomko, directoarea organizaţiei nonprofit Centrul de Coordonare Medicală pentru Ajutor Militar, din oraşul ucrainean Cernăuti pe facebook.

  7. Pai au spus clar imediat ce Gayul cu tocuri a refuzat sa capituleze: Ucraina a pierdut sansa la pastrarea statalitatii. Asa se intampla cand faci pe smecherul crezand ca te apara americanii. O parte merge la Polonia, alta la Ungaria, si un petic ii ma ramane si la Gay.

    • Statalitatea actuala a Ukrainei a fost desenata pe hartie (nu exista atunci cea igienica) mai intai de Iosif Visarionovici si apoi de Nikita. Habar nu aveau ei atunci ca nepotul Zelinsky va incerca legalizarea acelor mazgaleli. Tradatotii romani in frunte cu Georgica Auristu nu scot o vorba despre Tara de Sus a Moldovei, perla tuturor tinuturilor romanesti, care acum este deznationalizata salbatic de #rezistentii lui Zelinsky.

  8. Au mai visat rusolacii sa ramana ptr totdeauan si in alte parti ale imperiului tarist si stalinist, dar nu le-a mers.
    Care cum scapa de cizma ruseasca pe grumaz, fug ca de dracu si vor in UE si NATO.
    Orice imperiu cladit prin crime si teroare nu are sanse de supravietuire. Doar forta, amenintarile si marionetele puse la conducere de Putin mai mentin actualul imperiu rus (uitati-va la Belarus, Cecenia si Kazahstan). Situatia aceasta nu poate dura o vesnicie, cum n-a durat nici lagarul comunist.
    Cetatenii acestor state din CSI trag spre Europa. Rusia inseamna feudalism de tip modern. Este ceva pe care lingaii lui Putin nu sunt capabili sa inteleaga.

  9. E la mintea prostului,. Buffonul ukran trebuia să știe că singura modalitate de a nu mai pierde teritorii este pacea imediată.. Ei ukranii când s-au văzut copleșiți automat nu bani și arme trebuiau să ceară ci negocieri și armistițiu. Prostul nu pricepe că iși pierde poporul și distruge țara..Nimeni nu va compensa pierderile și fiecare zi care trece inseamnă victime și pagube.. De ce nu-i zice americanul defensiv ?

  10. Salvamar, Putin iti este dator cu 2.12 copeici, insista, pana la o rubla (gaz) e cale lunga.

  11. De tot RASUL lumii,azi cu avionul Prezidențial Americana a sosit la Bucuresti,unde a fost primita cu onoruri prezidentiale,”asa zisa prima doamna ” Jill Biden.!? In timp ce bosorogul senil de Joe Biden nu mai este capabil sa mantina o „predica” logica si coerență. Sa vedeti PLOCOANA din partea lui Iohannis ,guvernului si ambasadorilor NATO, unde toti asteapta PLICUL cu „ordine” obligatorii de executat in razboiul cu rusia pentru viitor.

  12. @lili:te-a prostit autosatisfactia!mMai dai palme lui „PuPutin”,cum ii spui tu dragastoasa peticului

  13. OCCIDENTUL avea „spatiul vital” pentru carera-u murit soldatii nazisti ai lui Hitler in buzunarul de la spate
    😀
    ai pierdut Ukraina si se zgaraie pe ochi pentru ca din PROSTIE LACOMA ( ce era un pro-forma respectarea inca cateva luni pana la inarmarea Ukrainei ?) au pierdut UKRAINA DEFINITIV !

    Ce insemna asta ? _____ Faptul ca s-au grabit de-au stricat tot planul minutios pregatit inca din 2014 ?
    Nu insemna decat ca DEMOCRATII deja stiu ca vor pierde-n MIDTERMS
    si voia sa riste, pierzand-la-o-adica, acum decat sa piarada sigur …cashcavalul in MIDTERMS …republicanilor !

    (multi vad putini pricep daaaar. UKRAINA chiar ar fi facut la nesfarsit OUA DE AUR americanilor daca n-o riscau tampeste …asta arata ca nue e cum se spune ca americanii-s uniti sub masca celor 2-oua partide …ci ca-s chiar DEZBINATI si-si fura unul altuia IDEOLOGIC CIOLANUL !)

    Misteaux …si gandurile lui hazlii dar peste IQ>145 !
    🙂

  14. @Salvamar …ma sparg de ras … zici niste incontestabil-verificabile adevaruri de parca ar fi glume !
    si :))))))))))) unii chiar le iau de glume !

  15. Unii au afirmat ca a aterizat la Kogalniceanu…si plecat spre Bucuresti

  16. …este suficient sa consulti harta si sa tragi concluzia corecta; cum sa mai plece din Sud,ca de aia sunt acolo,pana la Odesa si direct la Chilia-n poarta!Decupare pe Nipru,e simplu!

  17. Am înțeles că, misiunea Papei de la Roma e sa spele picioarele credincioșilor și să le sărute precum Iisus dar că sa servească pe soldații americani prima doamna a Americii cu șorțulețul in fata, deja e dezgustător. Daca asta e fisa postului primei-doamne, succesuri guys! Trăiască propaganda capitalistă. Mihaela, dragostea mea! Huuo!

  18. Cu ocazia asta poate-i schimba si numele, ca parca prea suna khazar … Herson … (apropo, azi la o televiziune franceza, CNEWS, un general de corp aerian a dat informatia ca rusii au distrus partial o linie de aprovizionare a Ucrainei cu echipament militar din … ia ghiciti ! … din Romania ! Bine, individul e putin idiot, un fel de mos Teaca de-al lor, chemat sa-si dea cu parerea prin televiziuni drept „consultant militar”, un fel de Radu Tudor mai moș …)

  19. Le atrag atenţia postacilor sri-aripa cia (majoritatea idioţi utili) că dacă nu haleşti cu lingura mare propaganda anti-rusească nu înseamnă că ai simpatii pro-ruse, sau, mai penibil, că locuieşti în Rusia.
    Ajunge să-ţi umble mintea, să ai niscaiva lecturi la activ, iar obrazul să nu-ţi fie ca blindajul unui tanc Abrams. Adică să fii opusul lor.

  20. Euroatlanticii n-au mişcat un deget în apărarea ţărilor est-europene invadate de sovieticii gruzinului Stalin şi, mai târziu, ai ucrainenilor Hruşciov şi Brejnev.
    Dimpotrivă, au profitat din plin de “iesporturile” primite din acele state.
    Pe plan politic, singura lor activitate reală a fost propaganda. Decenii la rând, posturile de radio americane Europa Liberă şi Vocea Americii, englezii de la BBC şi nemţii de la DW i-au făcut pe estici să creadă că Occidentul e un Rai, că vesticii nu dorm noaptea de grija lor şi că “în curând” vor fi eliberaţi din robia eurasiatică.
    Pe aceste promisiuni goale s-au bizuit partizanii români din munţi, la fel ungurii în 1956 şi cehoslovacii în 1968. Speranţe într-un ipotetic ajutor occidental nutreau şi polonezii lui Walesa în 1980.
    Apropo, nici Stalin n-a mişcat un deget în apărarea comuniştilor greci, masacraţi sub comanda directă a lui Churchill în toamna lui 1944. Europa fusese deja tranşată.
    Acest “curând” a durat “numai” 45 de ani, după care, în sfârşit, regimurile impuse de sovietici au căzut. Ce-am sperat atunci şi ce-a ieşit, no comment.
    Acum văd că vechile texte propagandistice sunt scoase de la naftalină, iar vechile umori reactivate. Atâta doar că inamicul desemnat nu mai este sovieticul, ci imbecilul de rus, care, din fudulie, a acceptat ca păcatele URSS să-i revină la pachet cu falsa glorie a unui stat pe care nu l-a condus niciodată.

  21. Bufonul pitic Putina crede el si prostovanii lui ca vor ramane multe zile pe acolo pe unde si-au pus ei bocancii putzitori dupa ce au crezut ei ca ii baga in buimaceala pe toti oamenii din lume cu vrajeli despre „teama” rusnacilor de NATO,despre „nazistii” care sunt toti aia care le stau impotriva babuinilor putinisti,vrajeala si gogosile babuinilor despre „persecutarea” rusilor din Donbas,din Ucraina si din toata lumea civilizata si libera pe care,de fapt,cu balele curgandu-le cascada babuinilor,ar vrea ei sa o faca o gubernie in Cavoul lor de strigoi kremlinisti.Numai ca nici socoteala lor de la Moskaka,nu se potriveste cu socoteala din teren,mai ales ca in Herson,ca si in toata regiunea aia vecina cu Crimeea,ucrainienii sunt majoritari cu apoape 80 la suta si degeaba le baga alora rubla pe gat ca se mictioneaza toti pe ea,si nici rusii de pe acolo,nici rusii din toata Ucraina si nici chiar rusii din Donbass si de pe unde babuinii au facut referendumuri trucate,nu mai vor ca kremlinistii putinisti sa-i mai treaca strada inapoi in Rusia si la bolsevismul medieval,devenit acum nazism totalitar pe fatza.Toti vor sa fie si ei liberi in lumea libera si civilizata,asa cum Rusia,se pare ca,nu are sa fie niciodata,si sa traiasca in pace si nu transformati de babuinii kremlinisti in oi negre pentru omenire.

  22. In general nu prea crezi ce zice un politician in vizita pe teren dar in acest caz el are spatele acoperit.Dombasul va fi eliberat,curatat si viitorul hotarat de alegerile locale,autonom,neutru,tara independenta sau alipita de Rusia,nu se stie dar voi credeti ca nu s-au uitat la Crimeea si vor si ei sa fie linistiti, fara razboaie. Zona din sudul Ucrainei este pierduta definitiv de Zdrelensky,ramane Odessa cu semnul intrebarii si partea de est – in general cam tot ce este cu populatie rusa majoritara va intoarce tabloul cu Bandera si apare Lenin.Daca Ucraina nu gaseste o solutie rapida de a termina in mod onorabil razboiul,pierderile de teren se vor mari,infrastructura tocata marunt pana la punctul care asigura minima existenta ptr. populatie.

  23. La Kherson s-a nascut Mircea Ionescu Quintus. Nu-i vorba numai de oras, ci de-un oblast (un raion) care va ramâne-n Rusia. Dupa organizarea unui referendum. Daca, adica, populatia de-acolo vrea. Sa nu uitam nici ca-n mod oficial, Ucraina nu exista. Mult zgomot pentru nimic din partea unor indivizi de rea-vointa, începând, în UE, cu numita Albrecht (von der Leyen, care se poarta la fel stramosilor, stapâni de sclavi în Sudul de azi al SUA. Tipa fiind, în realitate, americanca la fel lui Robinette, lui fiu-sau Hunter, care se-apropie vertiginos, si el, de-o inculpare-n SUA (si, deci, taica-sau de demisie ori demitere), si-alti infractori vestiti ai tarii – de la Clinton si Bush, la Obama-, si analfabetul de Josep Borrell (care se poarta de parca n-ar fi spaniol). Ucraina, spunem, nu exista-n mod oficial, fiindca nu si-a fixat granitele: n-are tratate de frontiera cu nici unul din vecini. Tara nimanui. Cretina de Albrecht ar trebui sa stie ca face mult zgomot si rele, haos, dezorganizare uriasa, pentru nimic. Ar mai trebui sa stie si altele, despre care, însa, nu merita sa afle, la halul grav de autism de care sufera. Dezastru pentru un constinent întreg, asta fiind respectiva individa fanatica, aducând haosul cu ea peste tot pe unde trece (a se vedea scandalul pe care l-a produs la Ministerul german al Apararii, si pentru care ar trebui sa raspunda, fiindca individa numai de rele-i în stare. De vazut de un psihiatru, si urgent. Tipul trebuind sa si ia masuri imediate, dat fiind imensului pericol social pe care-l reprezinta Albrecht-autista fanatica, agenta SUA-n Europa.

  24. E ceva de-ti sta mintea !! Adica, cum vrea Putin sa convietuiasca cu „nazistii” din sudul Ucrainei ? Cum ? Pai, se poate , se poate ! Ucigandu-i pe nazistii , care , inca, n-au luat calea pribegiei , ducandu-i in Siberia pe cei care , poate, scapa , aducand in loc rusi pentru schimbarea structurii etnice ! Este metoda clasica , aplicata de „mama Rusia”, pentru „pacificarea”, populatiei din tarile bagate cu sila, de-a lungul istoriei, in „Uniune” ! De aceia acest pseudostat de carton (acum se numeste „democratic” si „frateste” CSI) este cunoscut sub superba (sic!) denumire de „Inchisoarea Popoarelor ” ! Ucraina trebuie sa fie , doar , un exemplu pentru cei care nu-l inteleg pe marele „frate” rus (fie ei si musulmani) si misca-n front ! Asta-i !

  25. Mircea Geoană: „Nu ne-a surprins calitatea armatei ucrainene. NOI AM ANTRENAT-O încă din 2014”. CARE „NOI”?? GRUPURILE CRIMINALE ILLUMINOASE – THE 1%? TREZITI-VA BHAI ODATA! TE MAI MIRI DE NOUL PEE-CEE-REE: pnl-psd-udmr…se reformeaza un mamut oli gof ren unde toti voteaza decizii, ordine si hotarari, legi NECONSTITUTIONALE. NIMENI NU CITESTE NIMIC!

    https://r3media.ro/video-mircea-geoana-nu-ne-a-surprins-calitatea-armatei-ucrainene-noi-am-antrenat-o-inca-din-2014-acest-razboi-va-mai-dura-dar-facem-eforturi-ca-sa-nu-existe-o-escaladare-intre-rusia-si-nato/

  26. Premiera este pentru fanaticii ucrani nazisti si idiotii de serviciu de pretutindeni. Pentru oamenii normali la cap nu e nicio premiera ce a spus Turciak. Stia de la inceput si piticul scamator, adevaratul ucigas al „eroicilor ucrani” ! Noi sa avem grija de tara noastra ca la tembelii si panaramele care ne conduc va fi vai de mama noastra. Iar de putorile feminine si masculine de prin televiziuni ce sa mai vorbim…?! Adevarati artificieri atomici. Alo, radu tudor, nu iti e scarba de propria persoana…?! Opreste-te din ridicolul in care te afli. Nu se mai uita nimeni la tine si la A3 ?!

  27. Felicitari pentru Rusia si victorie totals impotriva diavolului din west

  28. NATO este bratul inarmat al Ocultei Mondiale de aceea ii ajuta pe khazarii ce au pus stapanire pe Ucraina prin lovitura de stat Maidan 2014 de la Kiev. Daca rusii nu atacau in cel mult 2 ani de zile, satanistii khazari reuseau sa-i omoare pe rusi cu virusuri ARN imprastiati din aerosoli cu ajutorul dronelor deasupra Rusiei. Cand ii terminau pe slavii, treceau la pasul urmator si eliminau incet, incet inca 7 miliarde de goimi astfel incat sa raman doar ei, khazarii cu a lor Oculta Mondiala si 500 milioane de goimi drept sclavi care sa munceasca pentru ei, sa-i desfete sexual si pervers LGTB si cu copii si sa-i foloseasca ca banca de organe. Asta inseamna in mintea lor de criminali satanisti Marea Resetare. Cu Corona virus fabricata in Ucraina au reusit sa omoare 12 milioane de oameni si sa castige prin firma Pfizer 33 miliarde dolari. Asta fiind inceputul unui mare Holocaust Adevarat care l-au pregatit khazarii noua, goimilor. Si au inceput cu rusii pentru ca sunt cea mai mare comuniune ortodoxa din lume si au cea mai bogata tara. Satanistii urand de moarte pe Sfantul Bunul Dumnezeu pe care vor sa-l elimine din aceasta lume ca credinta si sa inchine Pamantul lui Satan.

  29. @dindos, @deeper – ce hal de comentarii pline de jigniri (in mintea voastra) si de hăhăieli nePUTINcioase…

  30. Daca pt. intelegerea vremurilor nu se tine cont de niste realitati nefardate de propaganda, daca omul mai are rotite invartindu-se in cap, daca se uita dupa adevar acolo unde crede sincer ca-l gaseste mai are o sansa sa inteleaga ce-i in jurul lui.
    ”Cele 10 noi porunci” scrise pe pietrele din Atlanta inca din 1967, carora nimeni nu le-a dat importanta pana in zilele in care se vorbeste de ”Marea Resetare” (???), unde prma ”porunca” cere omenirii reducerea populatiei la 500 milioane precum si celelalte evenimente ne vorbesc clar despre planurile celr care se cred mai ”illuminați” decat altii. https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/01/mesajul-ocult-al-pietrelor-indrumatoare-din-georgia-privind-instaurarea-noii-ordini-mondiale-video/

  31. E doar o tentativă a ruşilor de acaparare de teritorii prin forţă, în cel mai pur stil hitlerist posibil. Ar trebui să sărbătorească la 9 mai preluarea integrală a practicii inamicilor lor de odinioară.

  32. „La Kherson s-a nascut …” un turnator, tot PNL este partid de turnatori. Mai dam exemple ? Turnatorii sunt la mare pret, valoare, anver-gura cat o cioara, pe Cotidianul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.