Premierul, despre remanierea lui Bodog

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă pentru Agerpres că nu are în vedere nicio remaniere și că, în cazul ministrului Sănătății, i-a cerut doar să găsească vinovații pentru situația cu vaccinurile.

„I-am solicitat domnului ministru Florian Bodog un raport despre tot sinopsisul la vaccinările din România, începând de la situația producerii vaccinurilor, începând de la Institutul Cantacuzino, terminând cu importurile și cu ce avem în depozite. După aceea, dacă vaccinurile respective stau într-un depozit în București ori s-au distribuit în țară, este un alt subiect, și apoi cine trebuia să facă vaccinarea propriu-zisă. Dacă medicul de familie s-a dus la familia respectivă, are o statistică privind copiii nevaccinați? Sunt nevaccinați pentru că au refuzat părinții sau pentru că nu a ajuns nimeni la ei? Și atunci, am un prim caz: vaccinul este în țară, a ajuns în localitatea în care trebuia să ajungă, s-a dus medicul la familie, familia a refuzat. Dar pot apărea și nenorociri de genul: nu a fost vaccinul, vaccinul a sta în depozit, vaccinul este în țară, nu a stat în depozit s-a dus în localitatea respectivă, dar nimeni nu s-a ocupat să și vaccineze. Situația ar trebui să fie foarte clară, dar, din păcate, nu este”, a afirmat Tudose, precizând că acesta este motivul pentru care dorește un raport cât mai amănunțit și într-un termen cât mai scurt.

Reacția premierului vine după ce au apărut informații privind o posibilă schimbare din funcție a ministrului sănătății, Florian Bodog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.