Premierul Iohannis Renascentistul

Mă pregăteam să scriu despre Congresul Partidului Mișcarea Populară, partidul breloc inventat de Traian Băsescu pe vremea cînd mai era președinte al României (și cînd, după știința mea, a contribuit, inclusiv, la pregătirea candidaturii lui Klaus Iohannis). Eram în oarecare întîrziere din cauza debutului jurnalistic și filosofico-social al lui Klaus Iohannis alături de o ceată de premieri europeni. Nu puteam trece peste mesajul în limbă de lemn al celor în cauză, un mod de a se băga singuri în seamă și de a se preface că au găsit în promovarea femeii o soluție pentru ieșirea din criză.
Și, cînd să încep povestea cu Traian Băsescu, intrat într-o stare totală de mucles, iaca se anunță o altă declarație a președintelui Klaus Iohannis.
Și, dacă răstoarnă lumea, am zis eu?
Am așteptat-o cu nerăbdare și, din păcate, ea nu poate fi ignorată. După marile sale proiecte eșuate (proiectul de țară, România educată etc), Klaus Iohannis s-a angrenat și în Marele proiect de combaterea pandemiei. De la spălatul pe mîini la purtatul măștii și la vaccinarea populației, el și-a asumat și a coordonat totul, fiind, în mare parte, responsabil de rezultate, inclusiv de deruta din populație, de aiurelile din campanie, de desemnarea unor personaje aeriene pentru coordonarea acesteia. În plus, Klaus Iohannis a mai organizat nenumărate reuniuni personalo-prezidențiale pentru a rezolva tot soiul de blocaje politice din PNL sau din Coaliția de guvernare, fiind moașa comunală și nașul acesteia. Acum, tot el se prezintă ca un fel de tătic al Planului Național de Redresare și Reziliență. A convocat o consfătuire la Cotroceni pentru a discuta despre măsurile necesare în perioada postpandemie. Adică, despre proiectele pe care vor fi cheltuite cele 80 de miliarde de euro obținute pentru următorii 5 ani, după grele și îndelungi bătălii de muțenie purtate de președintele nostru la Comisia Europeană. Și din care vom folosi cam 15 miliarde, celelalte, pînă la 30, fiind împrumuri pe care țara noastră le va restitui, restul de 50 de miliarde alcătuind cota României pe exercițiul financiar. Și din care, fără proiecte serioase, nu vom vedea mai nimic.
Mă rog, marele finanțist de talie europeană și româno-germană Klaus Iohannis a pus la bătaie un enorm pachet de cunoștințe practice și financiare, acumulat și probat la primăria din Sibiu și la Școala din Agnita. La întîlnirea de la Palatul Cotroceni, președintele a luminat cu gîndirea sa proiectele majore pentru perioada următoare.

Astăzi am discutat nu atât despre probleme, fiindcă ele sunt cunoscute și am pregătit un material introductiv suficient de bun, dar am discutat despre soluții, fiindcă despre aceste probleme s-a tot discutat. Eu îmi doresc, premierul își dorește, toți cei care am participat ne dorim să găsim soluții și să facem odată și odată pașii spre școlile sigure și sănătoase pe care ni le dorim.
Am agreat, de exemplu, că este foarte important ca prin alocările viitoare, alocările bugetare, atât din fonduri naționale, cât și fonduri europene, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate pentru noi toți.
În Planul Național de Redresare și Reziliență, despre care am discutat în repetate rânduri, vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în unitățile de învățământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranță, igienă și calitate”.

Pentru mine, este destul de limpede. Renascentistul Klaus Iohannis și-a pus la bătaie ambițiile, aspirațiile, capacitatea sa de înțelegere a problematicii social-economice dar și stilul său de a înțelege democrația și Constituția României. Programul de guvernare liberalo-pluserist este, de fapt, un program al „guvernului meu“ (guvernul Iohannis) la care se mai adaugă ce n-a cedat UDMR-ul. Primul ministru este doar semnatarul și urmăritorul sarcinilor stabilite la Cotroceni.
În ceea ce privește educația, preocuparea președintelui este mai mult decît onorabilă (fiind vorba de domeniul în care este ceva mai priceput). Rezultă, foarte clar, din declarația de astăzi că vom avea parte de școli noi și consolidări la cele mai vechi.

S-ar putea ca regimul Iohannis să însemne și dispariția „toaletelor din fundul curții” principalul subiect al televiziunilor, cînd este vorba despre educație. Altceva, greu de estimat!
Cît despre schimbările calitative în degradatul învățămînt românesc, ar fi trebuit să le regăsim în inexistentul proiect prezidențial „România educată”. Nu l-a scris pentru că n-are idei, nici o viziune și nici o credință în domeniu. Altfel, dacă preșdintele ar fi fost în stare să depășească problema zidurilor și a toaletelor din fundul curții, n-ar mai fi așteptat banii de la Comisia Europeană și dezastrul școlar provocat de pandemie. Cu experiența sa de dascăl și de inspector școlar ar fi declanșat imediat, după prima alegere, un proces de redresare a învățămîntului românesc. Lentoarea sa și priceperea l-au încurcat în mai toate inițiativele sale. Din nefericire, nu poate. Președintele României nu depășește condiția de primar și de profesor care a trăit din meditații și se poartă cu guvernul ca primarul cu angajații de la apă și canal din Sibiu și le impune nivelul său de gîndire. Dacă măsurile discutate alunecă în bălării, ca și cele de combatere a pandemiei, de vină este premierul, miniștrii, PSD-ul și dezastruoasa moștenire.

În curînd, președintele renascentist din fruntea guvernului se va întîlni și cu producătorii de legume și cu cei de miere pentru a stabili măsurile pentru redresare și (neaparat) reziliență!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 40

78 de Comentarii

  1. deja pare o chestiune personala, aveti ceva de impartit? tanjesti cam mult dupa dragnea-veorica-tariceanu.

  2. Daca scriati de PMP bine faceati! Pentru dl Basescu acest fost partid parlamentar a fost un fel de Pui de Urs sau Shurley de pe strada Econom Cezarescu din spatele Facultatii de Transporturi! Sau un fel de grajd unde ii fata vaca iarna taranului din Baragan! Aici Basescu o aducea la furajat din banii statului ba pe fica Elena Basescu, ba pe Udrea… Cristi Diaconescu, o reptila certata cu munca,pandeste de la departare intrarea in Casa Poporului ca sa fie iar perfuzat din banii poporului.
    Este mai usor sa latri si sa te scoli la doispe decat sa iti rupi oasele la privat..
    Cristisor cu ochii moi, umezi, cu mainile frecandu-se incontrolabil de genuchi simte ca este EXCLUS de la malai, de la butoiu’ cu Hidromel…Asta nu mai pupa NEVER in loc de munca la PRIVAT! La stat, la tocat frunza la caini scrie pe dansul…Asta si-ar face schimbare de sex si s-ar casatori cu mumia lui Lenin, numai ca sa intre in Parlamentul Romaniei, asa este lipsit de scrupule decrepitul asta….Se vede din fundu’ gradinii ca ii pute munca, travaliul cinstit si curat…Va crapa ca putoarea suprema…Trei ani trece repede… Poate, poate se intoarce la HODINA, LA PARLAMENT…Un nesimtit…

  3. Jardan Durais spune:
    9 MARTIE 2021 LA 19:20
    In anul 2008 Julio Iglesias ajunge la Sibiu pentru un concert si il cunoaste pe „viitorul Presedinte al Romaniei”(propria declaratie)Profetie? Stia ceva masonul itinerant Iglesias
    In anul de gratie 2009, luna octombrie, „Monstruasa Coalitie anti-Base”din Parlament (PSD+PNL+UDMR0 il propun spre surpriza tuturor, pe relativ putin cunoscutul primar din Sibiu, pentru postul de prim ministru in locul lui Boc, argatul lui Base!Propunere acompaniata cu surle,trambite, tobe si fluiere de media,y compris Cotidianul, ziceai ca s-a pus in miscare armia otomanilor!
    Base respinge propunerea!
    In 2013-2014 printr-o serie de actiuni orchestrate in PNL de argatii lui tariceanu,(iesit din PNL prin 2012) Iohannis ajunge presedintele partidului,aruncandu-l la groapa Istoriei pe nevolnicul gurist Crin Antonescu, care a platit pentru luna aia in care a fost presedinte interimar!

    In 2014 Iohannis ajunge presedintele Romaniei,concurand impotriva unei caricaturi masculine, e vorba de Ponta, subminat permanent de Dragnea!Dupa ce Ponta Turcitul castigase primul tur,la un scor foarte bun,practic imbatabil,mirare,pierde in turul doi, media ramane cracanata!
    Mai castiga si al doilea mandat,en fanfare, contra unei proaste cu majuscule prinsa de Dragnea si aruncata pe gatul PSD!
    Asta e situatia,pigmeilor, si nu uitati, orice organ media,papetarie,sticla sau on-line face parte din SISTEM, altfel nu ar exista
    Cine nu intelege „mersul”, degeaba isi varsa fierea acum, nu ajuta !

  4. Daca Renasterea Italiana ar fi avut printre artisti pe unul ca „Iohannis Renascentistul” azi am fi avut la Luvru, agatata pe perete, o „Mona Lisa” de genul celor ale lui Picasso, cu un zimbet misterios pina la urechi ! Cele trei urechi.

  5. Unii emigreaza, altii se arunca pe geam,unii si unele fac Video-Chat…Numai Cristi Diaconescu vrea iar in Parlament! Nu stie decrepitu asta ca PMP-ul are legatura cu betivanul national, cu amantele lui si cu analfabeta de fica-sa??? Ca acest partid e istorie? Reptila de Diaconescu si magraonul de Turcescu sunt viitorul Romaniei? Indoim-as!!!!Elena Basescu iar in Parlament? Asta are silicon in buze cat sa faci manere la 30 de tigai de bucatarie…Si ea tot in bucatarie e buna! La taiat ceapa si cartofi…Cata nesimtire la unii semeni de-ai nostri!! Poporu ii scuipa in ochi si le dau un sut in cur si ei zic ca este bine…Ramai efectiv mut! Cristi Diaconescu si Turcescu= 2 cadavre politice ce trebuie URGENT ingropate in colbul uitarii si al istoriei pentru dezinfectia politica…

  6. Cristi Diaconescu ajunge vicepresedinte la PNL, dupa unificare, plus un candidat valabil la Presedentie in 2024, mult mai bun decat un Barna sau Ciolos!
    Intrebare:cu cat a fost platit Barna sa participe la tampenia numita emisiunea lui Rifai pe kanal D,cine stie?? Toate leprele sunt luate la puricat de madam Rifai, zici ca e Miss Microfon..

  7. Vad ca romanii inca nu s-au lamurit ca daca vrei sa ai o catastrofa de politician, atunci voteaza un profesor sau un doctor.
    D-l Petrov se afla acum in starea de mucles total din cauza ca i-a pierit piuitul cu recenta condamnare a fiica-si. Probabil ca se gandeste ca si lui i se apropie funia de par, mai ales ca in cazul lui sunt motive kklau sa fie priponit. Cel mai simplu si imbatabil motiv ar fi declaratia lui falsa ca n-a colaborat cu fosta Securitate.

  8. Elena Musat zicea de decrepitu’ de Cristi Diaconescu ca vroia sex pe birou in sediul PESEDEULUI… Și-a reclamat la procuratura mai toți colaboratorii…Bolnavul asta mintal, un adevărat prădător sexual, cu fetisuri erotice demne de regnul animal, vrea in anul de gratie 2021 iar in Parlamentul României? Locul acestui Rocco Sifredi de România este in postura de pacient al doctorului Ciomu sau pe post de fetița la voinicii de la Jilava….Nu știu efectiv cât mai poate Romania sa mai decada de mult… Dacă ii fac o disecție lu Ramaru asta de avocat la capatana ,dau de bichinii de femeie, cătușe cu catifea roz, creme anale, chiloți de piele cu fermoar la spate…Ce imbecil din România îl mai crede pe Vestitorul Sodomei și Gomorei? Ramaru doi e asta….

  9. Domnule Cornel Nistorescu, eu î-l percep/indentific pe dl. Iohannis ca locțiitor al purtătorului de cuvånt al „Guvernului mieu”. Cândva, cineva spunea: „A trebuit să moară oameni…”.Acum, probabil, gândește că: „Guvernul mieu” , „face o treabă foarte bună” , mai pot să moară din : dragii români, fiindcă ne îndreptăm „pas cu pas” spre: „România Normalå”, spre „România educatå”.

  10. Până la rezolvarea toaletelor din fundul curții școlilor ar trebui rezolvate și igienizate urgent WC-urile din capul guvernanților ce găzduiesc în ele numai prostie, îngâmfare, parvenire și nici un fel de competențe necesare bunului mers al trebilor Țării .
    Ăștia, în frunte cu marele Alb de la Cotroceni ar falimenta urgent chiar și bietul bisznitz al lui Tică, care și așa se încăpățânează să meargă singur, Ticuță fiind toată ziua pe comentarii ca și cloșca pe ouă !
    De ceva timp văd că rar apare ca Tică, ci sub tot felul de propoziții explicative ce vor să distragă atenția de la adevăratul „creator”, care din două una : ori este un panglicar sadea, un postac simpatic în felul lui, ori vreun băgător de seamă pe la o firmă de partid, sau a cuiva din familie .
    Oricum, simpatic „antreprenorul” , ca să nu-i zic altfel 😉 … Mai ales când nu se năruie-n repetiții devenite stil de lucru. Se pare că singurul lui ….

  11. După ce avem un repetent prim- ministru, un mecanic de întreținere cu doișpe clase ministru al sanatatii, acum sa ne mai și potcovim și cu un pervers sexual in postura de șef de partid?

  12. Maestre, aveti o propozitie pe la final: „Din nefericire, nu poate.”. Eu zic ca „din fericire (pentru noi), nu poate”. Daca putea, era jeleu!

  13. Cornel Nistorescu este singurul jurnalist adevărat din România.

  14. acest personaj e incapabil. omul sfinateste locul dar sa fim seriosi ce pacat ca a ajuns Iohanis chiar presedintele tarii noastre. cit despre partide ele nu prea exista la noi. partidul unic e UE toti ii cinta in struna. ue e capul pestelui care pute.

  15. „În curînd, președintele renascentist din fruntea guvernului se va întîlni și cu producătorii de legume și cu cei de miere pentru a stabili măsurile pentru redresare și (neaparat) reziliență!” iiiihhhmmmhhh…si pana atunci wc-urile in fundul curtii sunt chiar aici, in inima Bucurestilor. oameni saraci, in casute de chirpici, pe care ceashk n-a reusit sa-i inregimenteze la gbloc prin demolare, insa subit au inceput sa-i deranjeze olfactiv pe „vecinii” imbogatiti din furt, migratnti de la sate si comune – unde au fost frustrati de „privilegii”. aici se vede mitocania si rautatea aka prostia acestor „imbogatiti” ai vremurilor – ar putea din castigurile lor sa ii racordeze pe cei saraci la apa si canalizare, decente, nu? ca pe „stat” nu-l intereseaza decat de imprumuturile pe carca noastra si pe comisioanele soros / fmi! dar dracci imbogatiti din frauda, atata minte sa aveti sa ajutati oamenii cu adevarat sarmani! ce faceti voi? i-ati vrea evacuati pe cativa lei ca sa va extindeti repede actualul teritoriu! aceasta este Romania lui claun!

  16. KWJ a ajuns la Cotroceni datorita unor imprejurari facute de unii favorabile.Daca sus in deal ,spre exemplu ,ajungea Pinocchio cu generalul izmana la servicii, plus wisichi maior premier,nu stiu daca era o mare branza pentru romani.De al 2-lea mandat nici nu pomenesc,tufa aia de Venetia zisa si Veorica,nici o sansa,poate doar intr-un film SF de prost gust.In concluzie, purtatorul de palton din deal ,exista din cauza proastei alegeri a candidatilor din partidul zis social.Asa că de unde nu e ,nici Dumnezeu nu cere.Trist e ca ce se observa acum in opozitie,ne arata că viitorul locatar din deal va fi tot un purtator de palton…

  17. Eu imi doresc, tu iti doresti, el isi doreste, noi ne dorim…. Campionul la conjugarea verbului a dori, a aparut din nou pe sticla cu aceleasi texte pe care le auzim de 6 ani. Precis, acum 30-40 de ani, dulapul si-a dorit si copii, dar nu se inventase Viagra. Asa ca dorintele lui neimplinite continua …

  18. Citez din Jardan Durais …
    Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romania,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale .…Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!

  19. Ion Cristoiu „prezicea” ca PMP-ul condus de Cristian Diaconescu va ajunge partid parlamentar prin cooptarea unor parlamentari din AUR si PSD, pentru a fi un fel de UNPR pentru Iohannis. Eu am serioase indoieli ca PMP va mai intra vreodata in Parlament, cum nu cred nici ca PNL va ramane la guvernare si dupa 2024. Asa cum spuneam si cu alte ocazii, prefigurez aparitia pe scena politica a unei aliante national-crestina, stransa in jurul viziunii si proiectului de tara al fostului prezidentiabil Marian Bataiosu, care sa ajunga la Putere.

  20. „…și am pregătit un material introductiv suficient de bun …” – noaptea minti. De la atatea lucruri bune coboram vertiginos pe derdelusul oricaror clasamente despre starea tari si natiei (cu exceptia stapaniri pandemiei si vaccinari, unde, dupa propaganda iohanistilor, suntem in top – fara a se preciza din care partea clasamentului, printre altele Israel, Anglia … anunta milioane de vaccinati, la noi se sarbatoreste – ca intrarea la treapta, vaccinare primului milion, si ala cu majoritar Astra Zeneca – vaccin refuzat de alti / inca in studiu pentru ceilalti). Cat despre obrinteala suplinitorului cu „rezilienta” invatamantului, este de stiut: clientela iohanista asteapta cu balele in barba fondurile pe care sa le toace, despre rezultate – ramane cum s-a stabilit, vor fi suficiente de bune, dar vor lipsi cu desavarsire (ce de obicei, in tot si-a propus si facut presedintele cu program saptamanal de lauza)

  21. Citez tot din Jardan Durais
    „discursul președintelui Iohannis este mult superior oricarui discurs al lui Ceasusescu la 1977,oricarui discurs a lui Iliescu Limba de Lemn(pe Constantinescu nu il consider presedinte,e un accident de parcurs)oricarui discurs al Hahaitului National Basescu!E discursul unui om care iubeste Romania”

  22. Pe liberalul Costel Alexe să-l pună șef la Planul Național de Redresare și Reziliență. Omul sfințește locul și Costel Alexe PNRR-ul Meu.

  23. Imi amintesc ce scriam in dec 2020:
    Romania,masonic a fost trecuta Masoneriei Austriece,si toate privatizarile masonului Nastase s-au facut in obedienta fratilor austrieci:petrolul la OMV,padurile la Schweighofer ,bancile austriece fac legea in domeniul bancar:Erste, UniCredit Bank Austria , Raiffeisen Bank International si Volksbank !
    Concluzia:pune mana pe carte,doar cu propaganda anti-Iohannis,nu arati decat incultura-ti crasa!Istoria nationala nu poate fi falsificata de PSD!Discut doar pe documente..:))

  24. MIRUNA,
    CE ŞTIU ZIDURI?

    ce ştiu zidurile, morţii
    vorbe nu au de prisos
    viermele tăcerii-nvârte
    gheara prin golitul os

    ce ştiu ziduri scrijelite
    cu peniţa unui os,
    de îmi cer scuze pentru impolitețea de a crede că avem conducători ce prin morminte

  25. Ciudata e lumea : Controlor de trafic aerian , presedinte fondator Tele M Iasi , stabilit in SUA , cititor Cotidianul , admirator Nistorescu si Trump …

  26. Daca ne uitam cu ceva atentie la bugetul alocat investitiilor pe anul 2021, observam ca 80% din investitii se duc in domeniul militar si MAI. Deci vorbim despre o consolidare a „Statului de drept Militienesc” – totalitar.
    Discatura militara propusa prin numirea lui Ciuca ca prim-ministru, este acum camuflata. Dar investitiile raman.
    Tot cifrele bugetare de indica o alocare majoritara a fondurilor UE catre corporatii. Banii ce intra in Romania trebuie sa se intoarca la stapanii lui Iohannnis.
    Gargara intaiului escroc la tarii cu privire la invatamant, este vida si, are rolul de a abate atentia de la programul de inrobire al Romanilor si vanzare a resurselor tarii. Suplinitorul nu are nicio treaba cu invatamantul.
    Are in cap doar Rezilienta, adica ruperea Romaniei, torsionarea economiei, incovoierea justitiei, iar prin socuri repetate terorizarea Romanilor. Pentru ca asta inseamna Rezilienta.

    Chiar merita scris articolul despre satrapul Cristian Diaconescu!

  27. La așa discurs superior GuWernul Meu are acumulultă datorie externă net superioară peste orice împrumuturi facute de guverne anterioare.

  28. Concluzionez tot din Jardan Durais:
    Voi vota de 1 milion de ori un sas”:Sașii au fost aduși în Transilvania ca și coloni,pe la 1150!În doar(ai noțiunea de „doar”?)20n de ani au clădit din nimic 7 orașe,azi foarte importante:
    Bistritz (Bistrița, Beszterce)
    Hermannstadt (Sibiu, Nagyszeben)
    Klausenburg (Cluj)
    Kronstadt (Brașov)
    Mediasch (Mediaș)
    Mühlbach (Sebeș)
    Schässburg (Sighișoara)
    Deci,tot respectul!un exemplu simplu: Pana astazi cadastrul austriac (german) in Transilvania,vechi de 150 de ani e impecabil,in restul Romaniei lasa de dorit

  29. Cum ajutat ei țăranii anul trecut să-și vândă recolta de toamnă, au închis piețele. Asta da măsură apărată la cel mai înalt nivel. Singura opțiune lăsată să fie sclavi afară în vest.

  30. JARDAN DURAIS – Felicitari pt. comentariile tale exceptionale ! Apreciez insa , ca prapadesti orzul pe giste ! TICA – Complimente pt. comentariile tale pline de sens ( pt. cine intelege ) , dar si de umor ! Un umor spumos , un umor real ! Amindoi aduceti plusvaloare din plin acestui site … daca ar exista dreptate , ar trebui sa vi se multumeasca !

  31. sa ne exlice dreaqu cineva ce e aia rezilienta, ca nu este in dex ul romanesc !chiar nu se putea gasi un cuvant tradus si mai putin pompos . Se potriveste ca nuca in perete si se tot repeta pana la exasperare

  32. „bate moartea la fereastra noastră și singurul mod în care îi putem răspunde este unul care ține de organizare, de lege, de responsabilitate…”

    Oare ce ati fi scris, daca facea Iohannis ceva comparabil cu ce a facut Firea acum doua zile?
    Gabriela Firea, fost primarul general al Capitalei, i-a delegat fostului viceprimar Aurelian Bădulescu „toate atribuțiile prevăzute de lege privind situațiile de urgență (incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă precum și alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate) la nivelul Municipiului București, până la încetarea mandatului Primarului General al municipiului București.”
    Ce implicare, ce responsabilitate… !!!!!

  33. Este amuzant ca aici va mintiti voi intre voi. Va aruncati soparle unul altuia. Va crizati singuri,incercati in felul vostru sa va multumiti orgoliul. Ce e psd tot psd ramane. Fara scoala,infractori si derbedei. Intelegeti ca mai sus de Cotidianul ideile voastre nu ajung. Postarile vi le cititi voi intre voi,degeaba va amagiti. Nimeni nu pune botul la niste ineptii lipsite de logica. Eu nu-l inteleg pe nistorescu. Atat de jos a ajuns incat sa se inconjoare de …..hai sa spun oameni mai putin informati. Are si el un fetis ,sa se simta important intre „nationalisti”

  34. Jagardeau Dura, vrea sasi peste tot! Sa-i ia acasa! Il avertizez ca sasoaicele dupa 35 de ani , se slutesc, devin mulgatoare de vaci! Se vede ca Jagardeau n-a citi istoria adevarata a Ardealului, sa vada cum colonii sasi au fost protejati de regii si nobilii maghiari, au primit terenuri si paduri, din Fundus Regis,in care fond aveau si romani, pe care apoi i-au alungat si le-au insusit padurile!! Nu plateau taxe, se conduceau singuri,(Sachsen Universitate-Universitas Saxorum), dar si mai mult, dupa reforma religioasa, i-au asuprit din nou pe romani, care erau obligati sa plateasca zeciuiala pastorul sas, desi nu avea biseica in satul valah! Greu la cap aceasta Jagardea urata! PS. Pentru documentare, cititi scrierile istoricului diplomat Vasile Stoica!!

  35. Va era dor de cucul de la ora 5 ? E poftim, a reaparut, proaspat barbierit, frezat, bronzat…. Ca dupa incendiul de la Bals a plecat direct la schi ? S-a fumat. Gata. El ne povesteste ce a mai discutat, cate ore a mai discutat, ce va mai inchide, ce va mai taia, ce va mai desfinta. Dar in special ce-si doreste. Asta a devenit deja un tic verbal, ce-si doreste. Marti la ora 17, pe toate canalele ruleaza emisiunea DORINTE NEIMPLINITE cu schiorul in monolog. De 6 ani ne comunica ce-si doreste, dar nu se intampla nimic, adica nu face nimic, doar isi doreste. Cu ce ne incalzeste pe noi sa aflam ce-si doreste dulapul ? Totusi au trecut 6 ani de dorinte neimplinite, cati ani ne vom mai minti cu „dorintele plavanului” ?

  36. ha ha ha ha ha
    sarmanul scAMATOR, din penibil in penibil pina la supremul penibil. cind mesteci pietre si crezi ca faci baloane colorate, nu ies decit spume…

    iohannis este doar o pierdere de timp!

  37. Neamul lui Bicilis, USR inseamna viitorul si prezentul de care voi va temeti. De ce? Pentru ca vi se cere sa fiti responsabili, sa va ajutati copiii si nepotii, nu sa-i amanetati ca pana acum votand psd-ul. Voi ati vandut sifoane, tinerii de azi vand softuri. E o diferenta de mentalitate si de perceptie a demnitatii. Prezentul apartine tinerilor, luati si va adaptati si veniti in prezent. Nu mai traiti in trecut. La articolul de fata ai devenit mascota. La alte articole este Charlie mascota. Ai grija sa nu te certi cu el. Despre ce scrii tu acolo….Nimic nu spui. Era unul mai sus explica ce este globalizarea. Eu am sa-i dau un exemplu simplu. In curte la mine ,la tara globalismul functioneaza in armonie. Si multiculturalitatea. De pilda,am gaste,rate dar si gaini ,bibilici. De asemenea cativa purcelusi, 2 capre, o vaca. Plus cainele din dotare si pisicile. Si nu se intampla nimic .De livada,vie si un petic de lucerna. Ei, asta inseamna globalism in curtea mea.Natura arata ca se poate.Numai omul inventeaza concepte de scandal.A, sa nu uit Am gaini si de culoare si nu se mai cearta intre ele.Cocosul nu alege, le ia de-a valma. Mai vin si vrabiute sa ciuguleasca cate ceva si iarasi,mare taraboi nu iese.Nu se cred nationaliste orataniile mele din curte.

  38. Romani treziti-va Iohanis si coalitia sa odioasa VOR SA ACAPAREZE MISELESTE SI ACESTE INSTITUTII ALE STATULUI ROMAN , AVOCATUL POPORULUI, TELEVIZIUNEA PUBLICA ROMANA -TVR, RADIOUL PUBLIC , CARE IN ACEASTA PERIOADA SI-AU DEMONSTRAT PROFESIONALISMUL SI ECHIDISTANTA SI NU S-AU LASAT SANTAJATE DE REGIMUL ANTIROMANESC AL LUI IOHANIS SI A ACESTOR GRUPARI DE VANZATORI DE TARA PNL/USR/UDMR , CARE VOR SA IMPARTA CA NISTE MAFIOTI LA TARABA ACESTE INSTITUTII , CUM AU FACUT CU TOATE INSTITUTIILE STATULUI , SI SA-SI PUNA AICI CONDUCATORI MEMBRII AI PARTIDELOR LOR FARA SA TINA CONT DE COMPETENTA SI EXPERTIZA PROFESIONALA !!!!!
    AVOCATUL POPORULUI L-A DERANJAT PE IOHANIS SI ACOLITIIN LUI CA NU S-A ALIAT CU EL IN LUPTA PARSIVA A LUI CU OPONENTII CARE NU ERAU DEACORD CU NELEGIUIRILE LUI !!!!
    DOAMNA RENATE WEBER AVOCATUL POPORULUI SI-A PASTRAT ECHIDISTANTA SI A RESPECTAT CONSTITUTIA SI LEGILE ROMANIEII REFUZAND SA ACCEPTE CA ACEASTA INSTITUTIE SA FIE ASERVITA REGIMULUI IOHANIS ASA CUM FAC O PARTE DIN JUSTITIE !!
    Televiziunea Romana publica si Radioul public SUNT VANATE de Iohanis si gasca lui, unde vor sa-si puna conducatori loiali intereselor lor antiromanesti , STIIND CA ACESTE INSTITUTII AU CEA MAI MARE AUDIENTA PE TERITORIUL ROMANIEI SI ASTFEL VOR SA-SI PROPAGE SI PRIN ACESTE INSTITUTII MEDIA SISTEMUL LOR MANIPULATORIU SI PROPAGANDA LOR MINCINOASA ANTIROMANEASCA PANA IN CEL MAI INDEPARTAT CATUN AL TARII !!!!!!

  39. Că tot se umflă ăsta -n pene(le) cu banii ce ne vin de la UE, pentru care s-a zbătut el de aproape că nu mai are putere să fie la Cotroceni mai mult de trei zile pe săptămână și restul pe drumul spre Carmencita, iată că astăzi se votează în parlament cota noastră de retribuție la UE , care ni se întoarce cu un „M” în față : deocamdată pentru 2021 România decartează la UE două miliarde și patru sute de milioane de euro , la anul peste două miliarde jumate și tot așa, iar de tras, tragem cam tot atâția, dacă nu cumva chiar mai puțini, dar cu destinație pentru marile companii străine ! Strașnică afacere ! Doar cea dintre papuași și colonizatori, când pe niște cioburi de sticle colorate le luau toate bogățiile, așa și acum cu coloniștii României. Numai că acum șefii de trib au grijă să-și tragă partea lor de verzișori depuși tot în băncile străineze !
    Păi, cu banii ăștia folosiți în mod inteligent, după nevoile românilor și nu după hachițele străinilor am putea să redresăm cît de cît, dar fără alde Cîțu economia României, dar noi, nu și nu că le dăm tot la EU , de nu mai știu ăia, săracii, ce să facă cu atâta amar de bani !
    Până nu se introduce din nou pedeapsa cu moartea , măcar ca sperietoare, ăștia nu se opresc din furat și vândut pe nimic tot ce-a mai rămas din biata Românie !

  40. Acum doua zile, Iohannis a semnat un acord de imprumut in valoare de 4 miliarde euro. :)))))))))
    Asa ca ajutorul UE este de fapt M-UE.
    Datoria Externa a Romaniei a crescut cu 14% din 2019 pana azi. Iar asta se datoreaza lui Orban, Catu, Iohannis!
    In fapt iantaiul escroc al tarii ii educa pe Romani sa fie sclavi, nicidecum oameni liberi

  41. Meluz, ești ca un berbecuț ce de abia stă în picioare de firav mintal ce e, dar te dai zmeu forțos, ce judeci pe dos cu niciun folos !
    Păi, bine băi mizer abilule, dacă nu-i citit și urmărit „Cotidianul” și în special editorialele lui , de ce vă îngrămădiți aici toți postacii de serviciu, ca să deturnați sensul concluziilor la care se ajunge firesc în urma dezbaterilor , a comentariilor făcute cu bun simț și a interpretărilor sau chiar soluțiilor pe care unii se străduie să le împărtășească cu alții în vederea găsirii unor posibile căi sau metode de a ieși din fundătura socio-politică, dar mai ales economică în care ne aflăm ?
    Faptul că una-două , la fel ca și amicul vostru de pe cealaltă rână aduceți în discuție, voi PSDul și el vechea tripletă a internaționalei Socialiste, cu scopul vădit de a distrage atenția , voi de la Iohanus și ai lui, el de la Soroș și ai lui, dove dește că sunteți foarte interesați de aceste locuri , că altfel ați dispărea cu toții prin alte părți ce ar putea deveni periculoase pentru voi și stăpânii voștri !
    Spre deosebire de alte fițuici unde se dovedește că la majoritatera articolelor se dovedește că mincinoși, sau cei care dezinformează nu sunt cei de la comentarii, ci cei care fac articolul, aici este invers. Dar numai în ce vă privește, că nu puteți să vă impuneți ideile primite în plic, rar după capul vostru pentru că mai există o Core, câteva Ilene, Rene, Marius, Marin, și încă mulți alții care vă domină din toate p.d.v. . Și asta fără a fi plătiți de cineva. Doar exasperați de tot ceea ce văd că se întâmplă ….

  42. Dupa aproape 1 an de pandemie (declarata tarziu), NU se respecta Algoritmul medicatiei si procedurilor pentru Covid-19 ! Aproape toti cei internati sunt tratati la fel (sedati si legati), aproape nimeni Nu intervine corespuzator fazei bolii si cu ce ar trebui (ori nu au ce trebuie, ori nu stiu !). Au aparut intre timp si cele 2 medicamennte din Israel (EXO-CD 24 si Allocetra), plus Molnupiravir (pe langa cazurile si momentele in care intervin Anticoagulantele), care vindeca Covid-19 ! Se cheltuie foarte multi bani pe nimicuri, fara sa se vrea sa se salveze oamenii ! O Coducere Descalificata care provoaca Crime, cand deja Nu ar mai trebui sa o faca ! Si numarul celor care ar putea fi salvati (cum unii, foarte putini, o fac) a depasit cazul Colectiv, pe care s-au catarat Unii. Faceti ceva, nu dormiti, nu lasati totul pe Vaccin (asta e o alta discutie). Se pot face Convocari ale Directorilor de Spitale cu cei mai buni Specialisti. Mai avem si Academia Romana ! Romania, trezeste-te ! Fata de altii, Noi am avea posibilitatea de a face ceva ! Chirugul cardiolog, omul care a făcut tranplanturi de inimă, Benedek Imre a pus degetul pe rană. Spune despre fratele său că i s-au administrat medicament cu care el nu a fost de acord.„Directorul medical nu a aprobă medicamentul pe care trebuia să îl primească din prima zi. Dacă îl primea după experiența mea, rămânea în viață. La clinica noastră, unde lucrez eu, nu am pierdut niciun pacient cu Covid 19 și cu infarct miocardic acut. Am militat să fie tot timpul un medic prezent. Noi am avut posibilitatea să îl ducem la alte clinici de renume în București, Budapesta sau Munchen. Dacă nu poți să dai un medicament trebuie să spui asta, nu să spui că nu e nevoie”, a spus profesorul Benedek Imre.

  43. Și mai grav este faptul că medicii i-au administrat medicamente greșite, profesorului Benedek Istvan. Un astfel de episod a fost povestit de chirurgul de cardiologie. „Este revoltător ca un profesor cunoscut să moară ca urmare a incompetenței, a birocrației, să moară legat de pat de elevii lui. În cazul fratelui meu, și multe alte cazuri, prea multe vieție pierdem când medicii primesc bani suficienți și se amestecă și birocrați. Fratele meu a fost întrebat, repet fratele meu este profesor universitar de hematologie, dacă să i se dea un medicament. El spune că sub nicio formă. Adoarme, ei îi dau medicamentul, și după 3-4 ore se sufocă”, a mai spus Benedek Imre.

  44. Cât de curând vor resimițite șopârlele guwernamentale la buzunare.

    Planurile liberale de reziliență pentru preteni, firme de partid, multinaționale.
    Pentru majoritate scumpiri, șomaj, supraveghere, restricții și lockdown. Și după ce s-au săturat alt lockdown.

  45. basescu…a facut carantină pe vapor urmeaza puscărie pe pământ.
    -nu ni l-ai dat pe iliescu,asta e!

  46. @Meluz
    Vezi sa nu nimerească o vulpita ,sau oarece lup printre orataniile lu” matale și
    sa vezi atunci ce bun e nationalismul,iar despre USR viitorul Romaniei,e SF prost
    prezentat de scoala de la Baneasa …

  47. DELOC.. renascentist !!!
    poate (doar) … desprins … din EVUL MEDIU INTUNECAT !!! (al romanicii de astazi/timp de 5 ani)

  48. Iar zburdă pe câmpii, mai bine zis, bate câmpii Melutz și aduce a mia oară postarea lui favorită primită în plic de la șeful de cloacă useristă, explicându-ne și nouă cam cum înțeleg ei glo(a)balismul . Păi, bre aerianule, nu mai bine dai exemplul vostru celălalt în care vă-nciotați la comun , tată cu fiică, frate cu soră, însă mai cu samă și flecău cu mamă, pe la față și prin spate, sus și jos, că așa-i frumos și gustos ?! Iată că nu doar somnul rațiunii naște monștri…

  49. Parca mi-l si imaginez pe zerodoct, cu barba si perucă plină de paduchii pe care-i ridca-n slavi, imbrcat intr-un palton din frunze de canepa care sa-i ridice in slavi imaginatia inexistenta si purtand pe cap o palarie din frunze de cucuta, intesata cu microfoane, tinând în mana dreapta corect politic cu o pen-sulă in erectie, stand in fata sevaletului si pictand securisti jegosi si globalisti in faza fluidității de gen, după care plin de mandrie neomarxista cernadu-i Carmenitei sa-i aprecieze lucrarea, ramasa la stadiul de alb negru, cu nuantă de prostie lucie. Rugat de sotie sa-i explice lucrarea, Pasa Plavanis isi postat prompterul pe ochiul unui geam si citi, aste vorbe de duh. Am pictat o pictura in culoare sura ca sa vada lumea ca sunt sur asemeni calului la c.r. cu care ma-nvecinez la gandire cand sunt trubadur de mocirle. Prin urmare va rog respectos sa vedeti dincolo de mine, in profunzimea care ma carterizeaza cand intru in baie dupa ce am consumat o portie de mancare stricata si degradata si, sa vedeti ca eu cand vreau sa pictez pictez neantul din mine care se aseamana cu martienii verzi si ciute uscate cu minte cumarată in rate. As vrea sa va spun ca aceasta lucrare se intituleaza : Clă-buci de sapun meditand” si exprima intreaga mea gandire metatarsiana si metacarpiana. Atat am avut de spus. Restul o sa va spuna criticul de arta, care e pe drum, dar intarzaie din cauza traficului aglomerat si bara la bara sau fata la dos, cum ne place noua globalistilor sa ne exprimam metanol si metempsihoza transsexuală minoritara.

  50. Bade Melutz.
    Pe tine, in trecut te-o luat Greuceanu la tranta si-ai fost bagat in pamant.
    E drept, o plouat de mule ori peste tine. Iar pamantul, si datorita putorii ce-o acoperea, s-a transformat in namol.
    Probabil, acolo ai clocit, impreuna cu alti nevolnici ce s-au scufundat in mocirla, bolsevismul de rit nou.
    Cum descrii tu globalismul, pare a fi mai mult zoofilie. Pomonesti de oratanii, dar nu-ti pomenesti muierea sau odraslele. Or au fugit de tine, or te-au exilat.
    Nu ar fi nici-o pierdere pentru umanitate, daca tu impreuna cu analfabetii astia cipati din USR a-ti traii intro enclava, sa va judecati intre voi, asa dupa legile kolhozului globalost-progresist.
    Multe bancuri s-au facut de-a lungul timpului. Asa au aparut Bula, Alinuta (egalitatea de gen) sau Dorel. Dar mult mai multe bancuri se fac in fiecare zi pe seama voastra, a astora barbieriti intre sinapse de prostia USR-ului.
    Umblati toti cu steagu-n fipt in cur-cubeu, pentru ca in minte nu aveti nimic.
    Ingurgitati laturile ce vi le dau stapanii vostrii USR-isti, cu atat de multa pofta, incat tot timpul sunte-ti nesatui.
    Norocul vostru-i internetul, altfel, fara softuri nu ar mai exista copy-paste si, de unde naiba sa va maicopiati prostiile.
    Va uitati la carti ca vaca la satelit.
    Daca ati pierdut telefonul sau calculatorul, va pierdeti si identitatea de gen.
    Parazitii dintre bitzi ce colcaie prin tomberoane.
    Cip tembelul conectat la USR! :))))))))))

  51. Humor, Ai vrea tu gargaragiule. De mult stii ca nu stii nimic. Ca mai toti ciumatii esti un pierde vara asteptand sa injuri aici. Stai linistit, iti respect parerea,ramai cu ea. Realitatea mereu a fost alta.Numai voi ati traiti in statul lui Dragnea, cel paralel. Si v-ati trezit cu el la puscarie. De aici toate frustrarile voastre. Nu mai are cina sa va mangaie orgoliul .

  52. Neamul lui Bicilis , Vulgaritate este in capul tau. Cand esti inchis cu argumente o dai in balarii tataie. Stai linistit ca nu au nici o influienta voorbele tale. Banuiesc ca te-ai astepta sa inspiri ce? Inteligenta? Ha ha ha. Pot fi si ironic, nefolosnd diminutive precum netale. Insa mi-e mila de tine. Stii de ce? Pentru ca pari vulnerabil, iei totul personal. Ceea ce duce cu gandul ca esti usor influientabil.

  53. Radu Humor Ba ratacitule. Ai luat din tot ce am scris ce ti-a convenit. Dar probabil ca doar atat ai inteles. Dar daca tot ai obsesia Johanis. Pai da, este profesor si a ajuns presedinte. Te intreb,daca tu ai asa o parere despre profesorii din Romania,cum de iti lauzi psd-ul? Te contrazici pentru ca invatamantul a fost mereu controlat de PSD. Sa inteleg ca Johanis a fost mai dezghetat si nu a pus botul la pomenele electorale a pcr-ului? Mergand pe ideea ta limitata. Ca presedinte Johanis e bun altfel nu ati fi sarit voi in sus cu ura, ca v-a starnit cuibul de naparci.Eu in schimb faceam referire la diplomatie, la pregatirea politicienilor din tarile civilizate. Uite, iti dau un exemplu,asa cum este Johanis pentru voi „incult” cunoaste 3 limbi. Ciolacu nici limba romana. Si cam toti pesedeii sunt de o mediocritate jegoasa. Nu au ce cauta in politica. Nu au avut ce cauta in politica. La o suieta in crasma sunt buni. Stiu sa faca gargara,stiu sa vorbeasca ca la bodega,sa fie intelesi de prostime. Dar nu au ce cauta in functii inalte. Romania prin unii alegatori a facut o mare eroare ca i-a scapat in functii cheie. Si asa va ramane in istorie, ca o eroare .Cea mai penibila reprezentare si cel mai corupt partid.

  54. Meluz- se trezi cu noaptea-n cap si, încercând sa-si puna o tichie peste gandirea neomarxista, constata ca nu merge. Asa ca, in semn de admiratie față de natura sa de gen instabil isi puse o fustita curcubeica tivita egocentric, peste indispensabili neindispesabili si se privi în oglindă. Ce frumoasa fetita are Gheorghe. Ma trădează, usor, barba si mustatile, dar ce importanta are parul cand sufletul meu virgin spre vagin trăiește frumusețea feminină la maximum? In timp ce medita, o voce masculină o trezi la realitate. Iar ma minti, iubi. Aseară mi-ai promis că-ți razi barba de femei învingătoare la Eurovision si acum constat ca refuzi s-o faci? Iubi, ti-am spus ca de dragul tau fac orice, inclusiv trotuarul. La auzul acestor cuvinte, Gheorghe ii puse în mana o lopata, o grebla, doi saci de ciment si-i zise: pietrisul este afara. Sper sa-l termini până ma-ntorc de la muncă. O casnică, asemeni tie, trebuie să facă de toate, inclusiv beton pentru trotuar. Iubi, zise Meluz, daca termin trotuarul si se usucă până vii de la muncă, nu-i asa ca o sa ma platesi daca te astept pe el și o sa ma iei in casa? Nu de alta, dar m-am gândit sa ma tund a la Marx sau Lenin, asa ca să te inspir revolutionar in patul conjugal, noaptea pe întunericul gândirii luminate de corectitudinea politică, ca să te comporți torționar cu mine, asa cum se comporta ai noștri cu majoritarii. Si dacă nu-ți funcționează pusca sa stii ca voi rezema de perete un par impar, pentru situații de urgență, adică care nu suferă amânare.

  55. Doino, cate placute suedeze al luat tu de la Diaconescu, de-l tamaiezi asa?

  56. Oricâte laude a la Ceașcă și osanele primește Kim Jong Joiannis, leul tot dă cu capul de tavan.
    Se anunță o criză mai ceva ca în anii 30. Șandramaua dreptei o să prăbușească cu toți dreptacii lăudători sărind de nebuni pe ferestră abandonându-și Liderul mult iubit de popor. Meluz a furat startul.

  57. Radu Humor(Humoroidule,cum ii spune Charlie) cand ai de gand sa te apuci de un job cinstit, sa nu mai vegetezi toata ziua pe pensia parintilor? Crezi ca PSD-ului i-au murit laudatorii? Du-te ma nene si munceste cinstit, intr-un depozit daca nu poti mai mult, lasa blogareala cu Arca ca nu ai viitor, nu ai ce spune..

  58. Ajunge si domnul sa se creada atotstiutor, ca poporul il iubeste, il divinizeaza, priceput in toate, vezi doamne,bine ca nu da din mana, mai darma vreun bloc din greseala, asa se ajunge la dictatura, va imaginati o dicatura blonda

  59. ina – a-nceput sezonul indemnului la muncă. Voi, hedonistii îndemnați omul la muncă? Voi care confundația fata cu dosul, gura cu creația, mana cu limba, limba cu parul, chelia cu tichia si fireste oul cu gaina, faceti îndemnuri la muncă? Vi se vede de la o posta formatia neoarxista: ” Hei rup, hei rup cu bratul de otel, daramam munții si construim drumuri de fier”. Te rugam frumos, cand mai postezi sa-ti razi barba, sa-ti epilezi mustata, sa-ti anunți superiorii ca nu esti de acord sa gândești, sa-ti hrănește pisica ca să nu rada de tine ce fata faci cand citesti comentarii pe care nu le-ntelegi sensul, sa-ti bandajezi gândurile fracturate si echimozate, asa ca sa poti sa fii si tu o ființă curcubeica superioară, care continuă să mearga teleghidata prin viata,printr-o simplă invartire de cheie situată în zona pubiana a oracolului de la Delphi, pentru care esti dispusa să faci arta Sibylesiana la superlativ.
    Ps. Nu te obliga nimeni sa-i citesti postarile lui Humor. Citi-va postarile voi intre voi si continuati sa faceti comentarii de genul: zmeule, apreciez gândirea ta: costi esti fantastic: rad de prosti: umorul tau e genial: Jagardea: o analiză profundă cum nu întâlnești la cei de stanga: etc. Continuati sa pupati dosuri de zerodocti, pe principiul : Cine seamănă se aduna si cine seamănă neghina culege balegar. Nu-i asa Ermin, Ermina? Ce ti-e si cu genul fluid, domnule doamna!! Pilosi si Pelosi.

  60. @ Meluz
    Cand erai tu bididiu, si te lasau parintii l-an tarcat cu jucarii gen tableta, de-ti facea ratusca cu mana si credeai ca-i bunica, ti-ai jurat sa ai avant revolutionar, asa, ca babacii tai.
    Cand i-ai intrebat ce meseria aveau ei pe vremea lui ceasca, ti-au spus ca erau sifonari. Unchii si matusile tale, tot la fel, iti spuneau ca erau sifonari. Bineintels, ca tu aveai puseuri sau bufleuri existentiale, si te intrebai, bai, cate sifonarii erau in Romania de astia toti din neamul lui Meluz au lucrat doar la sifonarie!?!
    Sifonari, ca cei ce-ti da dura de stiinta, erau numiti turnatorii, aia de scriau epistole la securitate. Adica ultimele jeguri sociale din Romania.
    Asa ca ai origini sanatoase. Nu-i de mirare ca scobesti in gaura USR-ului, ca doar asta au facut si ai tai.
    Ai strans din dinti, cand erai copil. Iti era ciuda ca parintii tai nu au avut staif de securist. Erau amarasteni, dar buni de gura, sifonari, asa cu ii stii.
    Tu ai ganduri mari. Vrei sa avansezi. Si ai sanse. Daca mergi la Voiculescu, iti face ala rost de o adeverinta, si ajungi securist cu diploma.
    Asa progresezi si tu. Ai sansa sa traiesti intr-un tomberon unde se scurg cat mai multe zoaie. Nu-ti mai umbla paienjenii prin mate de foame ce-ti este. Treci si tu de la nutret la frimituri scapate prin mocirla.
    Asta ti-e viitorul marxistule!

  61. Draga marius, citesc cu mare placere comentariile tale spumoase si chiar daca este pentru un nick furat de ticuta. Iti dai seama ce s-au distrat cei doi? (pe celalalt ai sa-l descoperi tu, in timp) In timp, dupa context, am trecut prin core, arina, ina, cateodata VALU (vine valu, imi ia calu, dar de la un prieten bun) Acum, draga marius, putem sa radem si noi de ei.

  62. Rusine, Cotidianul, voi declara miercurea blocajelor de comentarii semnate „Charlie”: „Miercurea Neagra”…Comentariul pe care l-am postat la 12:57 si l-am reclamat dupa 2 ore ca se afla in moderare nu a fost inca publicat

  63. Domnule Nistorescu ,Romania parca joaca in filmula acela cu N.M.Siseanu!
    In care renascentistul indulapat e ,bineinteles,N.M.Siseanu si vecinii de scara cei supusi sunt pnlisti si pluseristi!

    Daca o luam altfel ,neosecuritatea si-a luat docenta la vandut gogosi prostilor!Prosti care le-au halit cu gura plina!
    L-au propus pe NM Siseanu pe post de urmas al lui Carol I si Ferdinand si prostii s-@u ingramadit ,nu o data ,de doua ori!
    Cel putin a doua oara numai prostia pur-sange poate explica fenomenul!

    Alta gogoasa gogonata e cu tinerii super-profi veniti de afara!
    Pai numai prostovanii de romani pot crede asemenea gulgute!
    Cum sa se intoarca un tanar care s-a pregatit si are performante afara in cloaca noastra poplitica!

    Ce au agatat ei sunt ciurucuri profesionale care au semnat angajamentul!
    Nu sunt in stare sa arate unul ca lumea si culmea incompetentei si a lipsei de studii e Vladut Sanitarul!Asta nici anatomie de generala nu stie !

    Prostovanilor de romani li s-a aruncat gogoasa cu usristii pluseristi ca si cum astia ar fi pasoptisti sau junimisti!

    Dincolo e mai ieftin!Sunt tot de-ai lor ! DAR MAI DE LA TZEARA!
    Colacul e ca ruda de la tara care venea la unchiul din Bucuresti!

    Securitatea din provincie si-a dat mana cu securitatea de capitala si impreuna slujesc securitatea de euro-atlantic!

    Treaba e ca toti sunt niste submediocritati care si-au batut joc de tara!
    Iar cea mai stralucitoare si impozanta mediocritate se afla fix in varf si le da lumina la toti!

    Vatati NM Siseanu!Dupa patru editii de NM Siseanu, sa vedem cine va primii rolul principal in urmatoarea!

    @ista– i o opiniune!

  64. Marius, nu a postat Ina, ci un aurolac în solda, după cum nici postările anterioare semnate „rene” nu-mi aparțin.
    Un aurolac fără cohones, las, gangav, trișor și hot de nickuri.
    Dar da, a postat cineva un text trunchiat semnat rene, din campania electorala.
    Aurolacul la care fac referire e mort fără scandal și tâmpenii, apreciez pozițiile exprimate de mai mulți comentatori cu șira spinării, români, nu javre pripasite în rol de vectori de opinii plătite.
    Dacă nu postez de ceva vreme, este pentru a-i lăsa pe unii să se facă de râs.
    Au reușit să-și dea cu mucii în fasole, dar meritul este colectiv, sunt mulți romani dispuși a-i pune la punct și a se expune virusului căruia Cotidianul nu i-a găsit antidot.
    Dacă voi reveni între comentatorii Cotidianul, nu o voi face pentru a raspunde la măgăriile unor javre.
    Dacă sunt pomenit în unele comentarii, înseamnă că am lăsat ceva în urmă, așa cred.
    Jardan, tu ai dreptate, vrea să se lipească de imaginea bună a sau rea a oricărui comentator, nu doar a mea.
    Evident, e la genunchiul broaștei, dar nu știe nici dacă ar fi pus la fiert că e un broscoi plin de râie, un jeg nefrecventabil.
    Până una alta, lăsați-l pe Rene…, altele sunt grijile societății.
    Vă propun să nu mai răspundeți celor doi infecți, dar e alegerea voastră.
    Vreți o Românie curată? Începeți de aici, de azi!

  65. Johannis nu a dat niciodata meditatii.Cine dracu’a luat meditatii la fizica pentru gimnaziu?Nevastasa da, a dat din belsug,Serii de 2 ore, cate 3 serii pe zi,25 lei (sau echivalent) ora.Informatiile sunt oficiale, obtinute de institutii ale statului si utilizate pentru a vedea care e sursa de venituri pentru obtinerea caselor din Sibiu.Numai ca veniturile din meditatii n-au fost declarate niciodata oficial.Legal, sunt venituri ILEGALE.

  66. Cucul de la ora 5 este intotdeauna indemnat de altii sa iasa la microfon. De obicei aia ii si compun cugetarile. Ca mai adauga nerozii personale este alta problema.

  67. Chelu-si pune mana’n cap:
    Charlie spune:
    10 MARTIE 2021 LA 17:38
    Vestala „core” bantuie pe forum si deghizata „ina” exchibitionandu-si refularile erotice precum azi la articolul Dlui Buduca
    catre securistul legionar „marius” care ca si ea se multiplica, fiind alternativ „rene”!… „

  68. Piedone nu mai pune motorina peste branza taranilor din piata Crangasi… Acum din postura de edil Bucale sector 5 ,da contracte de milioane de Euro atribuite prin NELICITATIE…Asta si daca punea acid picric, trinitrotoluen sau chiar si cacat peste bucatele BUCURESTENILOR fara limita de sectoare, tot ajungea primar… In Bucale daca ai opt clase iti bati joc in mod copios de cetateni, esti ales primar, esti milionar in Euro…Aceste ADEVARURI sfideaza fizica cuantica, Legea Conservarii Energiei, Entropia, bunul simt…Atata prostie in Romania mai rar in univers… Si individu’ are opt ani jumate puscarie grea pentru 65 de suflete care nu sunt la Monte Carlo ci sunt la 2 metri in pamantul rece, negru, umed, insalubru…Auzi tu! Contracte de milioane de Euro care stau in pixu unui analfabet, puscarie grea, 65 morti de tineri, prostie, indolenta, vremea de afara….Un mix greu de inghitit de catre cetatenii unei tari normale! Romania e normala? Romanii sunt normali? Nu, categoric nu!!! 65 de morti aproba pozitiv spusele mele… Vanare de vant e bunul simt, competenta si catharsisul in aceasta tara tare, tare amarata de la periferia Europei civilizate!

  69. Rene- ai dreptate. Atitudinea pe care o propui am aplicat-o, în ultima vreme, fata de Charlie. Cred că o voi generaliza.
    Ps. ” înțelepciunea e lumina. Priceperea, candela.” Ar fi trebuit sa stiu ca: 6 lucruri urăște Domnul, printre care:” limba mincinoasă”, postacului care aplaudă hoții de case,neomarxistii si anticrestinii si hoțul de nume care stârnește neînțelegeri intre amici.”

  70. Asa Mariuse! Dai cu Crezul si cu Noul Testament. Asa alungi dracii din Radu Humor, asta are o legiune in el. Esti din aia de ziua a saptea sau din turnul de veghe Iehovustii? Humoroid! Sef peste ceata mica a lui Belzebuth.

  71. Exista un Singur Dumnezeu la care se roaga toate mamele din lume pentru copiii lor.
    Porunca „Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau” este universala.

  72. Cand nu stii sa faci diferenta intre Vechiul si Noul Testament si te mai dai si mare specialiști în bolșevism, nu faci decat sa-l confunzi pe chel cu Marx si pe imberb cu Engels.

  73. Daca vine la putere la butoane Cristi Diaconescu cu forte proaspete la 66 de ani tara noastra va depasi Suedia ca nivel de trai…Elvetienii vor navali in Romania Tesla va conduce si taranu din Vaslui, Rolexul va fi mai des in populatie decat spirtul trecut prin paine si baut de santieristii patriei….Robert Turcescu va numi sefi la Bnr incat leul va depasi francul elvetian…Elena Basescu va fi ministru de Interne incat hotii se vor apuca de sadit panselute.. Ce viata va fi in Romania cu astia…Toti vom depasii sura de ani si munca de jos o vor face vietnamezii! Romanu va sta la terasa va bea bere si ii va urmari in sunet de manele…

  74. Marius din neamul lui Bicilis, Nu meriti sa-ti rapuns la ineptiile tale. Doar atat,ai o tocana in capul tau. Esti in conflict cu tine insuti .Daca nu iesi din cercul tau vicios, vei imbatrani mai repede. Nici tu dar nici altii nu sunteti multumiti de voi, dar va meritati soarta. Credeti in povesti si inchipuirile lui Nistorescu, Marga si Severin. Nu stau la spart seminte cu tine. Unii din voi sunteti atat de inapoiati in a gandi incat ma mir cum de va rabda pamantul. Sunteti intr-un permanent razboi cu cei care vor altceva decat vreti voi. Inapoi nu se mai poate tovarasi. Doar inainte .Nu exista nici o colonie ,e doar in capul vostru sec .Prost v-a invatat Cotidianul. Nu va dati seama ca vestul ne-a scos mereu din rahat? Nu estul comunist. Fraieri mai sunteti, dar fraieri. Nu aveti decat sa stati in cloaca voastra.

  75. Postarea de la orele 22:00 semnata „Charlie” nu-mi apartine, la lucru fiind grupul operativ al Securitatii,de data asta de „dreapta” pt ca da in „stanga”, cu alte ocazii operand grupul de lucre al Secu de „stanga” care da in „dreapta” ambele folosind chinuit „stilul” meu care, din fericire, e inconfundabil!!!
    BEST ia secu in misiune legionara „marius” dialogheaza ca de obicei cu sine insusi in varianta la fel de abjecta „rene”
    care turba ca l-am demascat ca poet ratat de Iasi si nu-si mai poate dejecta antisemitismele…Sunt ceausisti fanatizati,
    dar si „revolutionari”…din „Neamul lui Bicisnic” care s-au jucat cu armamentul din dotare in 21 si 22 dec 1989 si pana
    mai ieri au sustinut PSD-ul curatat de Dragnea, redevenit partid al Securitatii…Dupa care BRUSC, ca la un semn, toti au
    inceput sa lanseze in clar, nu cu alte pseudonime ca inainte, sloganuri ANTISEMITE in ton cu NOUA FACATURA A Securitatii,
    AUr si sa-i transforme din genocidari inascuti in instrumente „oarbe” ale „ocultei khazare/ebree perciunate/illuminati pe
    Marx/Herzen si Engels/Bakunin! Agramatul „marius” a apelat din nou la Wiki pentru a studia galeria FOTO, dar a uitat sa dea perucile, perciunii „Humoroidului” si barbile de camuflaj jos…

  76. marius Unde iti este credinta cu care te bati in piept? Te dadeai dumnezeiesc, crestin pana peste poate. Unde este toleranta, iubirea aproapelui, intoarcerea celuilalt obraz? Ha? Sau doar folosesti credinta si pe Dumnezeu ca arma impotriva „globalistilor” ? Mujicule.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.