Premierul Poloniei, declarație care dă fiori

UPDATE Premierul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma…

De (I.R.)
Premierul Poloniei, declarație care dă fiori

UPDATE Premierul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma…

UPDATE Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spațiului aerian polonez de către drone ruse, Polonia este mai aproape de un conflict deschis decât în orice alt moment de la al Doilea Război Mondial încoace. Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO şi se află în consultări continue cu aliaţii pentru a consolida apărarea aeriană.

”Nu am niciun motiv să susțin că suntem în pragul războiului, dar s-a depășit o linie și este incomparabil mai periculos decât înainte. Această situație ne aduce cel mai aproape de un conflict deschis de la al Doilea Război Mondial încoace”, a spusTusk.

”Polonia are un dușman politic dincolo de granița sa de est”, a subliniat premierul.

Tusk a informat că au fost detectate un total de 19 încălcări ale spațiului aerian și că ”pentru prima dată în timpul acestui război (în Ucraina), aeronavele nu au provenit din Ucraina, ci din Belarus”. El a subliniat că incursiunile ”nu se poate spune că au fost rezultatul unor erori, pierderii controlului dronelor sau unor provocări minore ruse”.

”Pentru prima dată, o parte semnificativă a acestor drone a zburat deasupra Poloniei direct din Belarus”, a remarcat prim-ministrul polonez.

La rândul său, președintele polonez Karol Nawrocki a descris evenimentele drept un ”moment fără precedent” în istoria NATO și în istoria recentă a Poloniei.

Tusk a mai apreciat că speră că ”vom lua cu toții în serios aceste apeluri comune ale președintelui și ale mele”.

”Insist asupra acestui lucru, iar președintele subliniază unitatea noastră în această chestiune, deoarece sperăm că această dualitate a vocilor – la urma urmei, nu acționăm întotdeauna în armonie – va servi totodată drept lecție pentru comentatorii și politicienii mai sensibili, care, într-o astfel de situație, caută în mod inutil o platformă pentru conflict sau dispută internă. Aceștia sunt excluși în prezent și sunt convins că și dumneavoastră înțelegeți acest lucru”, a afirmat el, adresându-se deputaților.

Există mai multe puncte de conflict între Tusk și Nawrocki, prin urmare apelul celor două părți la unitate în această situație este important, comentează EFE.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Karolina Galecka, a declarat că Polonia a găsit șapte drone și resturi de la o rachetă. O dronă sau un obiect similar a lovit o clădire rezidențială în Wyryki, în estul Poloniei, dar nimeni nu a fost rănit, a declarat primarul local pentru canalul de știri de stat TVP Info.

În altă parte a regiunii estice Lublin, poliția a declarat că a găsit o dronă avariată în satul Czosnowka.

Parchetul districtual din Zamosc, tot din regiunea Lublin, a declarat că a fost informat despre descoperirea componentelor dronei, în apropierea unui cimitir din orașul Czesniki.

În regiunea centrală Lodz, o dronă a fost găsită într-un câmp din apropierea satului Mniszkow.

Articolul 4 prevede că membrii NATO se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, teritoriul, independenţa politică sau securitatea oricăruia dintre ei este ameninţată, precizează Reuters. În conformitate cu articolul 4, discuţiile din cadrul Consiliului Atlanticului de Nord, principalul organism de decizie politică al NATO, ar putea conduce la o formă de decizie sau acţiune comună.

 

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Cui prodest ? Nu cred ca rusii au trimis drone : la ce le-ar fi servit . Mai degraba (editat) aia de haholi au facut-o sub steeag fals sperand sa intre si altii in hora de partea lor . Au si gasit amatori : (editat) de polonezi !

  2. MAi sa chiar inceapa un RAZBOIacukm in SEPTEMBRIE …exact cum straniu anticipa MISHTEAUX ?
    👽🦋
    N-ar fi prophetic straniu (?) daca s-ar dovedi ca mishteaux ante stia de un razboi inceput acum in septembrie vezi arhiva recete a cotidanului …

  3. Acum Marele URS sta cuminte,dar daca se ridica in 2 labe si deschide camara cu ciuperci,maine dimineata la 6 nu va mai gasi nimeni Polonia pe harta.

  4. „Operatiunea Militara Speciala” a lui Putler, sustinut de XI si Kim Jong Un. Planurile GRU de ani de zile incep sa fie puse in aplicare.Rusnaciinu știu decât de frică.

  5. Simion maciucarul tace deși asta poate demonstra o lipsă de solidaritate cu aliații săi conservatori, actualul președinte Karol Nawrocki și fostul premier din partidul Lege și Justiție (PiS), acum în opoziție, Mateusz Morawiecki.

  6. ”Nu am niciun motiv să susțin că suntem în pragul războiului, dar s-a depășit o linie și este incomparabil mai periculos decât înainte. Această situație ne aduce cel mai aproape de un conflict deschis de la al Doilea Război Mondial încoace”
    Pentru ca vulturul si ursul s-au inteles pe subiecte de natura comerciala, Trump trimite lesul sa bage batul prin gard!
    Tipic pentru fanfaronul Trump!
    In timpul primului mandat, cand purta discutii cu liderul nord-corean, trimitea minisubmarine sa instaleze dispozitive de interceptare a comunicatiilor lui Kim.

  7. E nevoie de un conflict neapărat pentru a salva preșidenția macroniană aflată în progul demisiei. Numai o mare diversiune îl mai poate salva pe drogatul de la Paris de demisie. Auzi, doi premieri demiși de parlament consecutiv. Performanță nene.

  8. Dupa 2 kg de votca triplu-rafinata te crezi cel mai smecher😆😆3 natii de betivani(polacii,rusii,kkatii de ucraineni)Polacii se cred buricele pamantului,bine kkatii din ycraina sunt mai nesimtiti.

  9. Polonia este o tara echilibrata si probabil o sa-l trimita la plimbare pe Tusk care este un slugoi al globalistei Merkel din Germania.USA a terminat-o cu globalistii dar probabil ca Tusk nu a auzit stirea

  10. Individul a făcut declarații dimineața dar nu cu noaptea-n cap când au apărut dronele, da? Articolul a apărut în jurul orelor 13,30, da? Eu am comentat inca de aseară și am spus că vor urla circarul și (m)UE că au fost atacați, da? Tot aseară m-am uitat pe fly24 să vad acțiuni poloneze, canci! Azi după orele 13,30 am intrat sa vad ce acțiuni au polonezii aproape de granița cu Ucraina! Sunt zboruri de încercare pentru piloți și zboruri normale ale aeronavelor din nordul Poloniei spre alte zări, și zboruri cu balonul de aer ceva mai departe de granița ukrainei! Nicio zburătoare gulfstream sau altceva care sa patruleze prin survol Polonia cum erau în zona marii negre când atacau puternic rușii sudul ukrainei! Tot ce e posibil sa se fi liniștit cu minciuna, acest premier polonez.

  11. Ati uitat asa de repede ce v-au facut nemtii si ucrainenii in al doilea razboi mondial?
    Niste tampiti care pastreaza prin frauda puterea in tarile lor, doresc cu orice pret , chiar cu distrugerea globului pamantesc, razboi cu Rusia.

  12. Acești globaliști malefici ,sunt morți fără război ,doar așa își pot acoperi urmele dezastrului și a incompetenței lăsată în urma lor

  13. Sper ca președintele Poloniei sa tempereze această scursura bruxeleza care încearcă prin orice mijloace sa declanșeze războiul(doar și WW2 tot în urma unui „steag fals” a început tot de pe teritoriul lor). Scursura nu a mai reacționat când nazzissucranii au atacat conducta de gaz pe teritoriul Ungariei sau piloții romani omorâți de ukrani pe teritoriul României!

  14. Daca din alea 17 incalcari una ”este din Belarus”si super Tusk vrea razbel ,eu zic sa il aiba prima data cu cei ce au incalcal de 16 ori spatiu lor aerian-recte Uracii-si dupa ce termina cu ei sa mearga in Bella Russia.Dupa cite stiu Uracii ocupa ilegal o buna parte din fosta Polonie,la fel ca din Romania si Ungaria.Ei ,daca te pupi cu ala ce iti scuipa in ceafa,poti sa accepti si ceva drone de la rusi.

  15. Ți-e scârbă să îi auzi me mincinoșii tip norica Nicolai care te chiorăște de la ochi! A afirmat că, toate aeroporturile din franța sunt închise! Minciuni desăvârșite! Cum să aterizeze aeronavele pe aeroporturile care nu au turiști, aeroportul din Paris funcționează la aceiași parametri că zilele dinaintea revoltei(fly24)! Bă, terminați dracului cu obișnuința de a minți cetățenii români din Romania!

  16. uite dom’le polonezii cum au atacat statia radio de la granita reichului , pardon a UE, pardon erau ucrocii a , ba nu erau rusnacii…of m-am incurcat in comploate, compoturi…aaaarghhh!!! ze jermans ist here!

  17. Sincer, nu ma mai intereseaza. In momentul in care Israelul ucide civili in Qatar si peste tot, si nimeni nu spune nimic, e momentul in care orice fel de lege devine irelevanta. Daca Israelul poate sa ucida civili in Qatar in „legitima aparare”, si rusii si oricine altcineva pot sa faca la fel.
    Ca sa nu mai spun ca Polonia trimite armament ucrainienilor cu care au ucis civili rusi in Kursk asa ca polonezii nu au niciun drept sa se planga. S-au implicat intr-un razboi care nu era al lor, acum sa suporte.

  18. Poate il mai linisteste presedintele Navroki. Polonia nu are nevoie de un rasboi pornit de la o provo care ukrana.

  19. Repet ce am scris cu câteva zile în urmă! Circarul e copia în toate acțiunile pe partea europeană în acțiuni provocatoare pentru destabilizarea zonei cu acceptul UE și american, toate pe ascuns între părți! Nu e mâna Rusiei, e 💩 ukrainean care acționează precum bibi in zona Orientului mijlociu! Am mai scris: Romania trebuie sa se ferească de ukraina, sa se detașeze total pentru că, de la ukraina mi se va trage totul, exact că prin 1943-’44-’45!

  20. 19 incursiuni nu mai sunt o greșeală. A fost clar o provocare. Rușii testează, dar mai ales sfidează.

    1. Si tu cand trimiti armament ucrainienilor ca sa omoare rusi cu el, nu e provocare?
      Ai vrut sa te implici intr-un razboi care nu te viza. Acum taci din gura si inghite. Trebuia sa-ti vezi de treaba ta.

  21. Cita minte poate sa aibe individul, ca sa creada ca aceste drone au fost lansate asupra Poloniei de rusi ? Aici este mana criminalului Zelenski care a cautat tot timpul sa creieze situatii si sa convinga pe americani, ca rusii au facut diverse acte teroriste impotriva tarilor europene care fac parte din NATO.

  22. Premierul polonez este cel mai mare adept al lui Gyuri Soros, asa ca, si cand iti spune buna ziua, iti da fiori !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate