Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a promis că Ucraina va plăti în cel mult zece zile datoria la gaze către Rusia dacă cele două țări reușesc să convină luni asupra termenilor unui nou contract, transmite duminică AFP.
„Vom plăti facturile. Mai întâi vom semna contractul și apoi după 10 zile Ucraina va plăti”, a declarat Iațeniuk într-un interviu pentru televiziunea publică germană ZDF.
Responsabilii ucraineni, ruși și comisarul european pentru Energie Günther Oettinger urmează să se reunească luni la Bruxelles pentru o nouă serie de negocieri privind livrările de gaz rusesc către Ucraina. Moscova a amenințat că va întrerupe livrările către Kiev începând de marți dacă Ucraina nu-și plătește facturile de miliarde de dolari. Ucraina a efectuat vineri un prim virament de 786 milioane de dolari.
Cele două țări urmează să convină luni asupra prețului livrărilor din lunile aprilie și mai — contestat de Kiev după ce Rusia l-a mărit considerabil — și asupra prețului livrărilor viitoare.