
Premierul Ungariei, Viktor Orban, participă, sâmbătă seara, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, la un spectacol de gală organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani de către etnograful clujean Kallos Zoltan, şi va rosti şi un discurs în cadrul manifestării, transmite corespondentul Mediafax.
Orban a sosit, sâmbătă seara, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, într-o vizită privată, împreună cu soţia sa, pentru a participa la spectacolul de gală organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani de către etnograful Kallos Zoltan din satul Răscruci, judeţul Cluj.
În cadrul manifestării, premierul Ungariei va ţine şi un discurs alături de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi de sărbătorit. La finalul spectacolului, Orban va pleca la Răscruci, unde Kallos Zoltan a înfiinţat un muzeu etnografic în casa în care locuieşte. La intrarea în clădirea Operei Maghiare, premierul Ungariei nu a făcut nicio declaraţie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.