Premiile Grammy: Beyonce bate recordul la nominalizări

Cântăreaţa Beyonce a primit vineri cele mai multe nominalizări – 11 – la premiile Grammy din 2025, inclusiv la categoria „albumul anului” datorită materialului său discografic „Cowboy Carter”, ce marchează o incursiune a vedetei pop americane în universul muzicii country.

Billie Eilish, Charli XCX, Kendrick Lamar şi Post Malone au primit fiecare şapte nominalizări. Cântăreaţa pop Taylor Swift şi două artiste emergente, Chappell Roan şi Sabrina Carpenter, au primit câte şase nominalizări.

Femeile domină nominalizările anunţate vineri la categoria „albumul anului”, al cărei premiu reprezintă trofeul suprem acordat în cadrul galelor anuale Grammy Awards. Beyonce, care a câştigat mai multe premii Grammy de-a lungul carierei sale decât oricare alt artist, nu a obţinut niciodată trofeul pentru „albumul anului”. Taylor Swift a câştigat acest premiu de patru ori şi va concura încă o dată cu materialul ei discografic „The Tortured Poets Department”.

La gala premiilor Grammy 2025, ce va avea loc în luna februarie, cele mai noi albume semnate de Beyonce şi Taylor Swift vor concura cu discurile „Short n’ Sweet” (Sabrina Carpenter), „Brat” (Charli XCX), „Hit Me Hard and Soft” (Billie Eilish) şi „The Rise and Fall of a Midwest Princess” (Chappell Roan).

Cei doi bărbaţi nominalizaţi la această categorie sunt rapperul Andre 3000, care va concura cu albumul „New Blue Sun”, şi interpretul de jazz Jacob Collier, selectat pentru albumul „Djesse Vol. 4”.

Printre celelalte nominalizări primite vineri de Beyonce se numără şi cele de la categoriile „înregistrarea anului” şi „cântecul anului”, datorită single-ului „Texas Hold ‘Em”. Beyonce a ajuns la un total de 99 de nominalizări de-a lungul carierei sale, mai multe decât oricare alt artist din lume. Înaintea zilei de vineri, ea se afla la egalitate cu soţul ei, rapperul Jay-Z, în fruntea clasamentului artiştilor cu cele mai multe nominalizări la premiile Grammy, fiecare având până joi 88 de nominalizări.

Un alt nume important de pe lista nominalizărilor anunţate vineri este cel al legendarei trupe britanice The Beatles. Cântecul său „Now and Then”, produs cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a readuce la viaţă vocea lui John Lennon, a fost nominalizat la categoria „înregistrarea anului”. La această categorie vor mai concura „Texas Hold ‘Em” (Beyonce), „Espresso” (Sabrina Carpenter), „360” (Charli XCX), „Birds of a Feather” (Billie Eilish), „Not Like Us” (Kendrick Lamar), „Good Luck, Babe!” (Chappell Roan) şi „Fortnight” (Taylor Swift Ft. Post Malone).

La categoria „cântecul anului” au fost nominalizate single-urile „A Bar Song (Tipsy)” (Shaboozey), „Birds of a Feather” (Billie Eilish), „Die With A Smile” (Lady Gaga & Bruno Mars), „Fortnight” (Taylor Swift feat. Post Malone), „Good Luck, Babe!” (Chappell Roan), „Not Like Us” (Kendrick Lamar), „Please Please Please” (Sabrina Carpenter) şi „Texas Hold ‘Em” (Beyonce)

Benson Boone, Sabrina Carpenter, Doechii, Khruangbin, Raye, Chappell Roan, Shaboozey şi Teddy Swims sunt cântăreţii care au fost nominalizaţi la categoria „cel mai bun artist debutant”.

Câştigătorii vor fi aleşi pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 13.000 de cântăreţi, compozitori, producători, ingineri de sunet şi alţi profesionişti din industria muzicală care fac parte din Recording Academy, instituţia care decernează premiile Grammy.

Cea de-a 67-a gală de decernare a premiilor Grammy va avea loc pe 2 februarie 2025 la Los Angeles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Este rasplata pentru ca a sustinut-o cu frenezie pe Camala. Ca sa vezi ce sustinatori a avut? Numai specialisti in politica !!!!!!

  2. Demonii se premiaza intre ei, pentru merite „deosebite” si „activitate prestigioasa”, in cadrul cultului de sange (cat mai pur), caruia servesc.

  3. Mai documentati-va despre apariția ‘hollyood’ din și cum de rezista atâția zeci de ani. Nu cumva prin donații obligatoriu și șantajul practicat plus banii negri care curg pe banda rulanta din droguri și alcool, nu cumva cei doi au donat cu condiția premiilor gramy?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.