Premiile Oscar, cele mai bune costume

Au fost decernate Premiile Oscar , iar când Wrestlerul John Cena, care este și actor,  a apărut complet dezbrăcat pe scenă presa a scris că e amuzant.

John Cena, unul dintre cele mai cunoscute nume din WWE, a stat dezbrăcat pe scenă.

El a vrut să transmită un omagiu.

 

Un  omagiu  bărbatului dezbrăcat care a alergat pe scenă la cea de-a 46-a ediţie a Premiilor Oscar, în 1974, în timp ce David Niven o prezenta pe Elizabeth Taylor.

Era în perioada anilor ’70, atunci când persoane dezbrăcate întrerupeau frecvent evenimentele publice”, scriu cei de la Digi 24. 

„Oppenheimer”, drama  despre fabricarea primei bombe atomice, în regia lui Christopher Nolan, a câștigat 7 premii Oscar, printre care şi cel pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal (Cillian Murphy), dar și cel mai bun actor în rol secundar (Robert Downey Jr.).

 În Arabia Saudită urmează să aibă loc cea mai importantă companie de wrestling din lume.

Urmând exemplul celor din box, WWE vrea să îl aducă la eveniment pe Cristiano Ronaldo.

”WWE face tot posibilul pentru ca jucătorul portughez fotbal să fie prezent la evenimentul din Arabia Saudită”, potrivit givemesport.com.

O posibilă prezență a lui CR7 la un pay-per-view ar atrage și publicul din Europa către wrestling, sport urmărit de milioane de americani.

Ronaldo are 608 milioane de următoritori doar pe Instagram și este considerat cel mai influent sportiv din lume.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

30 de Comentarii

  1. Doamne cati idioti lipsiti de minimum de bună simt mai circula liber in lumea aceasta occidentala cu un singur cap și și acela utilizat doar pentru micțiune.

  2. Premiile Oscar au devenit o porcărie sinistră. Nu mai au nicio legătură cu arta cinematografică, sunt doar un eveniment woke.
    Oricum, Netflix va distruge complet cinematografia. Ăsta a fost planul. Deja mari actori nu mai sunt în activitate.

  3. Dinamita ! … Dinamita, taica, dinamita ! … pacat doar ca fitilul e cam scurt … (ps1 : zic si eu cum zicea soricelul atunci cind il vede pe elefant : „Asa aratam si eu la 15 ani, numai ca eu am fost si bolnav !” … ps2 : as vrea sa-l vad pe acest papagal aparind asa pe scena in Arabia Saudita …)

  4. Sint premii ai sionistilor: Noland, Oppenheimer, Teller, von Neuman, Born si alti evrei care au dezvoltat bombele nucleare. In mod indirect sint premiati: Netanyahu, Zelenski, Soros,si alti. E vorba sa demostreze lumii ca, ne place sau nu, ei sint stapinii.

  5. omagiu adus lipsei bunului simt si a notiunii de ridicol…? watta schmuck!!

  6. asta i DAVID de Parigi..un ins tot asa ca asta ..muncitot benevol la fiare…merge fa „fete” si mandru nevoie mare incepe sasedesbrace stiind ca va produce uimire…cand ramane DAVID ..fata care l astepta ..dezamajita i spune…da pentru asta micu nu ai gasit apafrate sa eersese?? ,,,

  7. Ce designer o fi lucrat la costumul ăstuia și câți bani o fi încasat după uriașa și epuizanta muncă de creație?

  8. „Nesimțirea, atât cea trupească cât şi cea sufletească, este omorârea simțirii, provocate de boala îndelungată a nepăsării ce duce la împietrire odată pătrunsă în fire; amorțire a gândului, naştere a obişnuințelor rele, cursă pentru osârdie, laț pentru bărbăție, necunoaştere a străpungerii inimii, uşă a deznădejdii, maică a uitării, care, născând pe fiica sa, iarăşi îi devine fiică. Cel cu inima împietrită este filozof fără minte, învățător care se osândeşte pe sine, orb care îi învață pe alții să vadă. Vorbeşte de lecuirea rănii în timp ce o scarpină şi zgândăreşte; se roagă să fie izbăvit de patimă şi îndată o împlineşte cu fapta; se mânie pentru săvârşirea ei dar nu se ruşinează de cuvintele sale. „Rău fac” strigă, şi continuă să facă cele rele. Citeşte cuvânt despre înfricoşata judecată ṣi începe să râdă, mâniidu-se se amăgeşte şi pentru faptul că se amăgeşte, se mânie iară”… Sf. I. Scărarul.

  9. Eiii, haideti, nu fiti rautaciosi ! Individul e decent, nu e gol de tot (poate doar capul …), se vede bine ca are ceasul la mina stinga …

  10. marius De cand un corp uman bine intretinut este ceva de rusine? Dar voi dacii liberi cand va plimbati la mare cu burdihanele la vedere cum este,disgratios sau placut? Romanii sufera de perfidie si prostie.

  11. Pai asta trebuia sa cistige premiul, cel putin, pentru „cel mai ieftin costum” ! … In afara faptului ca e mai epilat si ca are o privire timpa, nu vad mare diferenta intre nenea asta din poza si un pitecantrop care a dobindit pozitia bipeda de curind ! Bineinteles, avantaj pitecantropul.

  12. In orice caz, daca reusiti sa intrati la decernarea premiilor Oscar (nu stiu, poate o invitatie, ceva …) un sfat : evitati sa mincati inainte ! Premii de la „EI”, pentru „EI” …

  13. Cand vad foto cu „MAIMUTOIUL” gol de John Cena,cine a spus ca multi americani sunt „dusi mintal cu sorcova” (ca sa nu spun DEMENTI precum presedintele lor)…NU a GRESIT!.

  14. Si un urangutan cazut din copac ar fi avut mai multa rusine/decenta fata de „semenii” sai. Un nesimtit fara bun simt si pic de rusine. Ma intreb insa ce vrea sa transmita acest derbedeu, oamenilor in general, copii si batrani, femei si barbati, in pielea goala pe o scena de film. ?! Ca nimeni nu mai este ca el ?!. Dar cine ia permis acestui golan sa se exibe astfel in fata publicului si a camerelor de luat vederi. Mai trebuia sa se si masturbeze…?! Da de ce nu si-a dat foc pe scena in pielea goala…?! Ai ! Lume, lume, ce nenorocita si dezgustatoare ai mai „evoluat”…?! Sictir si scuipati !

  15. Bzr Voi vedeti-va de leprele voastre din guvern si parlament.Cei de dincolo o duc bine asa cum sunt si nimeni nu se lamenteaza ca voi, niste ratati in lume. Gasiti voi curus la orice. Dar sculpturile de ce sunt nud? Dar unele picturi? Corpul uman este o arta daca stii cum sa-l sculptezi. Oameni cu sentimentul de inferioritate comenteaza la tot ce nu inteleg si nu se pot ridica mai sus decat gandirea unei maimute. Aratati cu degetul fara sa va priviti in oglinda,papagalilor. :)))))) Dar daca era o femeie nud,ha?

  16. Bbaaii PATACHINA homo,tu ce est!??….”mandea” sau „tandea”!?.

  17. @xsi0. Tu de cine te temi,de unul care își arata corpul muncit sau de un pitic crăcănat putinist? Asta asa,sa merg pe prostia ta de logica. Care ar fi problema ta dacă as fi XX sau xy? De prostie nu va tratați decât prin educație. Un om educat este tolerant .

  18. In afara de doi imbecili degenerati (xsi0 si piticul cracanat), mai mult ca sigur cu grave deficiente intelectuale si poponari, toti cei de mai sus sint oameni normali, cu judecata simpla si sanatoasa ! (ps : cum se face ca toti si toate cei/cele care apara si gasesc normale asemenea aberatii si gunoaie ca individul din poza sint, ca din intimplare, si proUcraina si pupatori de cur de amerloci ? …)

  19. @xsio(20,36)!?….cu PROSTII si BETIVII ca tine nu exista TOLERANTA!.

  20. Vedem ce este acest om la exterior şi încă nu arată tot dar la interior oare ce ascunde el!?

  21. @xsio !? Daca iti arat degetul mijlociu,tu ce crezi de semnificatia lui? Vezi tu,depinde de perspectiva,de educatie si simbolistica. Cei ca tine cu mai putina educatie crede ca as fi vulgar.Dar nu,degetul mijlociu aratat are si semnificatie de lehamite fata de perfizi ca voi.Cat despre cei multi care scriu la cotidianu,ha ha ha ha ha. Habar nu ai cum sunt vazuti. Multi si …vai steaua lor. Antivaccinisti,antieducatie,antistiinta. Carcotasi si latratori fata de tot ce nu inteleg.A si sa nu uit,adora boborul Rus. Sau se dau credinciosi. Eu doar ma amuz cu voi,dacii liberi.

  22. E posibil daca da la o parte cartonul sa nu aiba ce arata. A facut fitness, haltere si jogging, dar pipi nu.

  23. daca refuza iluzia de bulaneala de la regie .. nu mai pupa el filme.
    ori faci ce spune grohul ,dependent de spectatorii anormali(bani pe bilete ptr filme), ori esti exclus ca „paria” (un fel de Will Smith care nu intoarce obrazul si palmuieste un „frate” care batjocoreste sotia artistic)..
    nu vrei sa mananci nu deveni sclavul penal al sistemului

  24. Singura mare necunoscuta ramane ce anume a ascuns dupa carton. Englezu’ sau maimutza?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.