Preotul i-a băgat în spital

Trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital în urma unui accident produs pe o stradă din municipiul Bacău şi care a fost provocat de un preot ce a intrat frontal cu maşina într-un alt autoturism, după ce a ajuns pe sensul opus de mers. Preotul avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, citatați de News.ro, accidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, pe Calea Bârladului, din municipiul Bacău, după ce preotul de 51 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii pe care o conducea, pe fondul consumului de alcool şi a carosabilului umed.

Bărbatul a ajuns cu autoturismul pe sensul opus de mers, unde a intrat frontal într-o maşină condusă regulamentar de o tânără de 21 de ani.

”În urma impactului dintre cele două autoturisme, şoferii şi o pasageră de 54 de ani aflată pe scaunul din dreapta faţă a maşinii conduse de tânără au fost răniţi. Toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngirjiri medicale”, a declarat, duminică, pentru agenția citată purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Cătălina Creţu.

Poliţiştii l-au testat pe preot cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Agenţii de la Rutieră au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 51 de ani pentru conducere sub influenţa alcoolului, precum şi pentru vătămare corporală din culpă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.