Fostul președinte Ion Iliescu, care a murit marți la vârsta de 95 de ani, va rămâne asociat cu tranziția haotică a României către democrație, înainte de a-și vedea imaginea pătată de acuzații de ”crime împotriva umanității”, comentează France Presse.
Fostul președinte al României și lider al tranziției democratice din România, Ion Iliescu, a lăsat în urmă o moștenire politică controversată care continuă să divizeze societatea românească și să genereze dezbateri aprinse, scrie la rândul său EFE.
Fostul politician este considerat cea mai controversată personalitate a epocii post-comuniste a României. Iliescu, un fost aparatcic comunist care a fost marginalizat de Nicolae Ceaușescu în anii 1980, a jucat un rol-cheie în căderea dictatorului în decembrie 1989 și a preluat imediat puterea după execuția soților Ceaușescu, scrie agenția austriacă de presă APA.
Născut pe 3 martie 1930, fiu al unei spălătorese și al unui muncitor feroviar, într-o familie comunistă modestă din Oltenița (sud), a studiat ingineria la Moscova înainte de a avansa rapid în ierarhie și de a ocupa funcția de ministru al tineretului sub Nicolae Ceaușescu, scrie AFP.
După arestarea dictatorului, în decembrie 1989, și execuția sa în circumstanțe opace, a preluat puterea ca om providențial, în fruntea unui Front al Salvării Naționale (FSN), promițând stabilizarea țării.
Adversarii săi însă îl acuză că a ”deturnat” revoluția anticomunistă prin orchestrarea de violențe care au provocat peste 850 de morți și mii de răniți.
A fost ales în mod triumfal șef de stat în mai 1990, într-un context multipartit, cu 85% din voturi. Apropiat al ultimului președinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-a opus oricărei politici de lustrație, care viza să li se interzică foștilor înalți oficiali comuniști să candideze pentru funcții publice.
”Sărac, dar cinstit”
O lună mai târziu, avea să provoace oroare la nivel mondial încurajând mii de mineri din provincie să oprească violent mișcarea studenților care bloca traficul în București pentru a protesta în special împotriva intervenționismului său.
Reales în noiembrie 1992 (cu 61%), i se atribuie faptul că a orientat România către o economie de piață. A fost învins în 1996, înainte de a reveni la putere în 2000, însoțindu-și țara spre aderarea la NATO și Uniunea Europeană, nuanțând în același timp acest atlantism cu o retorică paradoxal antiliberală.
În 2004, a fost ales senator, înainte de a fi înlăturat de la președinția Partidului Social Democrat (PSD) de către reformatori, devenind atunci o figură respectată, apreciată pentru integritatea sa personală și discreția pe care a păstrat-o în viața sa privată.
”Sunt sărac, dar cinstit”, obișnuia el să se laude.
Cu ochelari pătrați și părul pieptănat pe spate, ”era cultivat și afabil”, își amintește fostul ambasador al Franței în România Henri Paul. Foarte bun vorbitor de franceză și amabil, Ion Iliescu s-a căsătorit cu Nina, pe care a cunoscut-o la universitate în capitala Rusiei. Cuplul nu a avut copii.
Dar rolul său în timpul tranziției l-a ajuns din urmă într-un târziu. În 2017, convocarea sa în justiție avea să fie ultima sa apariție publică.
Ulterior, a fost trimis în judecată de două ori pentru ‘crime împotriva umanității’ pentru a stabili responsabilitatea sa în tulburările sângeroase din decembrie 1989. Dar audierea nu a mai avut loc, iar cazul său a fost returnat la parchet, unde se află și în ziua de azi.
El a fost de asemenea inculpat sub aceeași acuzație pentru rolul său în reprimarea manifestației din 1990, soldată cu patru morți.
”O rușine”
Ion Iliescu a respins acuzațiile, numindu-i pe procurori o ”rușine națională” și denunțând suspiciunile împotriva sa, în condițiile în care a ”jucat un rol important în democratizarea țării”.
”A fost un om al dialogului, nu a fost deloc conflictual”, spune sociologul Vasile Dâncu. ‘De altfel, cuvântul «consens» a rămas unul dintre preferatele sale.”
Rămas popular în mediul rural, unde simplitatea sa era apreciată și era văzut ca un ”tătuc” de modă veche, liniștitor într-o epocă de profunde frământări, a fost însă disprețuit de cercurile intelectuale.
Rivalii săi îl vedeau ca întruchiparea unui ”neocomunism” care perpetua vechiul sistem clientelist sub o aparență pluralistă, tolerând corupția și, în consecință, punând în pericol poziția României în competiția mondială.
El le răspundea bucuros, criticând public națiunile capitaliste care ”și-au construit bogăția secătuind țările sărace”.
Totuși, anul acesta și-a exprimat susținerea pentru președintele proeuropean Nicușor Dan – învestit în mai 2025 – în fața unui candidat de extremă dreapta, după câteva luni de criză politică, mai amintește AFP.
Ceausescu construise, echipase si mobilase un alt Versailles (Casa Poporului) numai cu produse ale industriiilor si agriculturii românesti, azi, ambele (si industriile, si agricultura), distruse de Iliescu si complicii.