Președintele Asociației Magistraților din România, judecătorul Gabriela Baltag, a subliniat marți seară, referindu-se la protestul judecătorilor, că nu este vorba doar despre salarizare.
“Demiterea ministrului Justiției este un punct din protestul sistemului judiciar, declanșat de două săptămâni. Am ajuns în această situație gravă, care a mai avut loc în 2009, este datorată unui cumul de factori. Nu este vorba doar despre salarizare, cum a încercat doamna Prună să lase de înțeles. AMR, UNJR, Asociația Procurorilor și Forumul Judecătorilor au explicat, în această perioadă, care este situația. Problema salarizării este una, dar problemele vitale sunt mai mari și vin din anii de urmă. E vorba și despre independența justiției, printre altele. Numărul instanțelor și parchetelor care protestează acum este mai mare de 60 și 20, sunt aproape 90, cumulat, în acest moment. Și mai sunt și alte instanțe care încă nu au redactat procesele verbale și care se vor ralia și ele acțiunii. Suntem de două săptămâni în această formulă și CSM tace. Este o problemă deosebită, pentru că dacă mergem la Constituție, garantul independenței justiției este CSM. Și CSM nu există în această ecuație. Lăsând la o parte ministrul Justiției. Ce așteptări să mai avem de la dânsa? AMR a cerut acum zece zile o reacție din partea domnului Cioloș și până în ziua de azi nu există reacție. Este foarte trist”, a declarat judecătoarea într-o intervenție telefonică la Antena 3.