Preşedinta Coreei de Sud, destituită

Cea mai înaltă instanță judiciară din Coreea de Sud a aprobat vineri destituirea președintei Park Geun-Hye, obligată să părăsească scena politică în urma unui răsunător scandal de corupție, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Acțiunile lui Park Geun-Hye au adus o gravă atingere spiritului (…) democrației și statului de drept”, a declarat președintele Curții Constituționale, Lee Jung-Mi. „Președinta Park Geun-Hye (…) a fost concediată”, a anunțat el.

Decizia unanimă a judecătorilor Curții, care au validat astfel destituirea, la 9 decembrie, a lui Park Geun-Hye de către Adunarea națională, constituie punctul culminant al acestui scandal politic cu numeroase răsturnări de situație.

În urma hotărârii, Park Geun-Hye trebuie să plece de la Casa Albastră, reședința prezidențială, iar în termen de 60 de zile vor fi organizate alegeri anticipate pentru funcția supremă în stat.

Park Geun-Hye, primul șef de stat sud-coreean destituit în acest fel, își pierde imunitatea prezidențială, ceea ce o va expune la eventuale puneri sub acuzare.

Scandalul s-a concentrat asupra unei vechi prietene și confidente a președintei, Choi Soon-Sil, deferită justiției pentru că a cerut milioane de dolari marilor grupuri industriale.

Curtea Constituțională a fost de părere că Park Geun-Hye a încălcat legea deoarece i-a permis prietenei sale să intervină în treburile statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.