La vârful Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei tocmai s-a creat o „mini-instituţie“ reprezentată de un cabinet propriu al preşedintelui, format din 8 membri, şi un alt cabinet, de 4 membri, pentru cei doi vicepreşedinţi, potrivit Ordinului 24/ianuarie 2018. O duzină de noi salariaţi „de lux“, ANRE fiind una dintre instituţiile care plătesc cel mai bine din România, angajaţi personal de preşedintele Dumitru Chiriţă, membru PSD, instalat în funcţie acum patru luni. Să aibă un cabinet propriu, cu oameni pe care să-i angajeze personal, a fost printre primele ordine de la preluarea funcţiei de către Chiriţă. Ce e interesant este că Ordinul 24 a modificat proiectul de ordin iniţial, din octombrie 2017, în sensul modificării numărului de membri ai cabinetelor. Cele şase posturi iniţiale s-au dublat acum.
Iată paragraful din proiectul de ordin iniţial: „Se constituie Cabinetul președintelui/vicepreședinților, compus din 6 posturi. Personalul Cabinetului președintelui/vicepreședinților este numit sau eliberat din funcție de către președinte, la propunerea vicepreședinților, după caz“.
Şi iată ordinul aprobat pe 30 ianuarie, publicat în Monitorul Oficial, în vigoare de la 1 februarie: „Se constituie Cabinetul președintelui, compus din 8 posturi, și Cabinetul vicepreședinților, compus din 4 posturi. Personalul Cabinetului președintelui și al Cabinetului vicepreședinților este numit sau eliberat din funcție de către președinte“. Mandatul angajaţilor din cabinete va dura atât timp cât durează mandatul preşedintelui sau vicepreşedinţilor.
Astfel, ţine doar de Chiriţă angajarea a 12 persoane în una dintre cele mai bine plătite instituţii din România, media salariilor în ANRE fiind de 13.000 lei brut pe lună, potrivit bugetului pe 2018.
Numărul de posturi ANRE este aprobat de Parlament, în subordinea căruia se află instituţia. În ultimii doi ani, Autoritatea a cerut suplimentarea numărului de posturi cu 30-40, pentru că a primit în coordonare, de la Ministerul Economiei, problemele legate de termie şi eficienţă energetică. Nu s-au acceptat. Pentru a depăşi această dificultate legată de angajări, Chiriţă a găsit, iată, soluţia personalului contractual, care nu intră în schema permanentă de personal a ANRE.
Este pentru prima dată când şefimea ANRE va avea un cabinet propriu, cu mandat limitat, adică oameni aduşi special pentru a fi în preajma preşedintelui şi vicepreşedinţilor. Analizând declaraţiile de avere ale angajaţilor ANRE, putem deduce că salariul pentru personalul contractual, fără funcţie, este de circa 5.500 lei net. Atât vor lua şi membrii cabinetului, plus sporul de vechime în muncă, care poate ajunge la 25%. În plus, şefii de cabinet au un spor suplimentar de funcţie, care este de 20%.
Reamintim aici că ANRE este instituţia de stat care oferă printre cele mai bune salarii din România. Media salarială este ridicată mult de salariile de la vârf. Preşedintele câştigă peste 10.000 euro lunar (echivalent în lei), vicepreşedinţii – circa 9.000 euro, iar membrii din Comitetul de Reglementare – circa 7.000 euro. Directorii de departamente sunt salarizaţi cu echivalentul în lei a aproximativ 3.000 euro net, lunar. Aproape 60% din bugetul anual de 35 milioane euro al Autorităţii se duce pe salarii şi cheltuieli cu personalul.
Pe 23 octombrie, preşedinţia ANRE a fost preluată de deputatul PSD Dumitru Chiriţă, electrician la bază, apoi sindicalist, apoi parlamentar PSD, cu patru mandate. El îi are ca vicepreşedinţi pe Zoltan Nagy-Bege şi Henorel Soreaţă. Comitetul de reglementare este format din patru membri: Ramiro Angelescu, Gabriel Gheorghe, Teodor Atanasiu şi Cornelia Sulger.
Decizii proprii, control parlamentar
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Prin aceasta, ANRE are control asupra pieţei energiei, estimată la circa 30 miliarde euro.
Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, contribuţii anuale percepute operatorilor economici reglementaţi din sectorul energiei electrice şi termice şi al gazelor naturale, precum şi din fonduri acordate de organisme internaţionale. Nivelul acestora se stabileşte anual prin ordin al ANRE, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Personalul Autorităţii s-a înmulţit exponenţial în ultimii ani, Astfel, de la 83 de angajaţi în 2005, ANRE a ajuns la 286 de angajaţi. În 2018, Autoritatea are un buget de 150 milioane de lei, din care 85 milioane reprezintă cheltuieli cu personalul.
Din tot ce s-a tesut pana acum rezulta limpede ca avem o tara jefuita.Petrol ,gaze si alte resurse minerale,pamant arabil,paduri,fabrici,uzine,banci,etc toate au fost vandute pe nimic.Nicio guvernare nu a stopat jaful. Romania e profund bolnava! Un politician de varf (membru PNL) a spus la un post tv. ca „partidele sunt organizatii mafiote”. Un fost presedinte a spus ca „Romania este un stat mafiot”.Ambii au spus adevarul!