Preşedintele ar privatiza RA-APPS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că, în opinia sa, RA-APPS ar trebui să fie privatizată, menţionând că cei care locuiesc în imobilele din patrimoniul regiei le pot cumpăra, la preţul pieţei, având în acest sens prima opţiune. Şeful statului a vorbit despre opţiunea sa privind privatizarea RA-APPS în contextul unor discuţii […]

De cotidianul.ro - Autor
Preşedintele ar privatiza RA-APPS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că, în opinia sa, RA-APPS ar trebui să fie privatizată, menţionând că cei care locuiesc în imobilele din patrimoniul regiei le pot cumpăra, la preţul pieţei, având în acest sens prima opţiune. Şeful statului a vorbit despre opţiunea sa privind privatizarea RA-APPS în contextul unor discuţii […]

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că, în opinia sa, RA-APPS ar trebui să fie privatizată, menţionând că cei care locuiesc în imobilele din patrimoniul regiei le pot cumpăra, la preţul pieţei, având în acest sens prima opţiune.

Şeful statului a vorbit despre opţiunea sa privind privatizarea RA-APPS în contextul unor discuţii despre posibila vânzare pe bursă a unor companii de stat sau a unor părţi din acţiunile acestora.

„Aş privatiza RA-APPS”, a spus Băsescu.

„Aici ne lovim de o problemă demagogică. Foarte mulţi vor spune: dar cei care n-au fost scoşi din casă şi nu mai au dreptul … ce facem? N-o să ne împiedicăm la sfârşit de povestea asta. Pentru că, într-adevăr, se duc în instanţă şi nu poţi să-l evacuezi, n-o poţi vinde la licitaţie. Dacă stă acolo, să o cumpere, la preţul pieţei, dacă vrea să rămână acolo. Are prima opţiune. Ăsta-i preţul pieţei, cumpăr-o, nene (…) n-o cumperi, te evacuez şi o vând, oricum o vând la licitaţie”, a spus el.

Şeful statului a mai spus că este un adept al vânzării pe Bursă a societăţilor de stat sau unor părţi din acţiunile companiilor, spunând că ar începe cu CFR Marfă şi ar continua cu pachete mici de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, estimând veniturile la buget la 6-7 miliarde.

„Avem de privatizat societăţi de stat”, a spus Băsescu, amintind de faptul că, în 2009, a fost un adversar al acestei variante, spunând atunci că este prea adâncă criza pentru a da gratis activele sau ca acestea să fie listate la bursă.

Întrebat ce societăţi ar privatiza anul viitor, şeful statului a răspuns: „Foarte multe”.

Aş începe cu Compania de Transport Marfă la Calea Ferată . Dar privatizări pe bursă, atenţie! Avem nevoie de consolidarea bursei. Avem nevoie să facem o economie care se alimentează de pe piaţă. Aş continua cu pachete mici de privatizare de la Transelectrica, de la Transgaz şi Romgaz, aş privatiza RA-APPS”, a afirmat şeful statului.

„Avem de consolidat bursa şi de aceea sunt un adept al vânzării de companii sau a părţi din acţiunile companiilor pe bursă. De asemenea, companiile la care avem statutul de acţionar minoritar, trebuie vândute”, a continuat el.

Întrebat ce sume sunt estimate a intra astfel în buget, preşedintele a spus că „pot intra foarte mulţi bani, şase-şapte miliarde”.

Traian Băsescu a subliniat că nu este nevoie de toţi banii odată şi a pledat pentru prudenţă.

„Până când nu ajungem să ne echilibrăm deficitele la fonduri trebuie să fim foarte prudenţi în valorificarea acţiunilor pe piaţă, pentru că, în loc să ducem banii la investiţii, în cele din urmă îi vom duce în cheltuieli sociale şi salarii. Şi atunci trebuie să avem o viteză de privatizare corespunzătoare nevoilor de investiţii”, a spus şeful statului.

Guvernul a decis la începutul lunii august să înceapă procedurile pentru vânzare la Bursă a 9,84% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP), precum şi a unor pachete din acţiunile deţinute la companiile Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN) şi Romgaz, la care va derula o ofertă publică secundară.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.