Președintele CJ Harghita, la mâna SRI. Tribunalul Harghita a decis emiterea unei noi adrese către SRI, prin care solicită acestei instituţii să clarifice implicarea în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean, Borboly Csaba.
La termenul de joi al procesului în care preşedintele CJ Harghita este judecat pentru abuz în serviciu, judecătorul a decis amânarea cauzei şi a dispus emiterea unei noi adrese în care SRI să fie întrebat în mod expres dacă a pus în executare mandate de supraveghere tehnică, dacă a pus în executare mandate de siguranţă naţională emise de ICCJ, în baza legii siguranţei naţionale şi dacă a pus în executare ordonanţele provizorii de supraveghere emise de procurori DNA Tg Ms.
Magistratul a precizat că instanţa apreciază că „este util” ca SRI să facă aceste precizări, răspunsul fiind necesar pentru ca apoi să se pună în discuţie cererea avocaţilor de excludere a interceptărilor telefonice, scrie Agerpres.
Procurorul cauzei a arătat că este necesară această clarificare, „pentru a nu mai fi niciun dubiu”, iar unul dintre avocaţi a solicitat judecătorului să ceară SRI să explice în mod concret în ce a constat suportul tehnic în acest dosar.
La termenul din septembrie, SRI a comunicat instanţei că nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul lui Borboly Csaba, apărătorii preşedintelui CJ precizând atunci că într-o adresă anterioară a DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş se comunică contrariul celor precizate în răspunsul SRI.
Apărătorul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a declarat presei că era firesc ca instanţa să revină cu o astfel de cerere, pentru a fi clarificate activităţile desfăşurate de SRI în dosar.
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la termen, având în vedere răspunsul pe care nu l-am primit de la SRI în legătură cu întrebările pe care le-a pus instanţa şi faptul că este contradictoriu cu ceea ce ne-a răspuns DNA în legătură cu ceea ce a făcut SRI în acest dosar, instanţa, în mod firesc, a revenit cu astfel de cerere cerând să fie clarificate activităţile pe care le-au efectuat în aceste dosare, ca în funcţie de răspunsul pe care-l primim să putem să luăm o decizie sau instanţa să ia o decizie justă raportat la eventuala excludere sau nu a acestor interceptări”, a declarat Sergiu Bogdan.
Acesta a punctat faptul că SRI a spus „că nu a fost implicat în nici un fel în acest dosar, că nu a făcut nimic”, în vreme ce DNA a preczat că serviciul a pus în executare mandatele tehnice „şi au aplicat protocolul şi au existat echipe de colaborare”.
Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 6 decembrie, dar dacă SRI nu va trimite răspunsul până la data respectivă, avocaţii vor înainta cereri privind o nouă amânare a procesului.
Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reluat în luna februarie, după ce s-a schimbat judecătorul cauzei şi, potrivit jurisprudenţei, magistratul care a preluat dosarul trebuie să administreze probatoriul.
Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.
Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).
Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu; editor online: Magdalena Tănăsescu)