Președintele Constantinescu, aniversare in India

Preşedintele Emil Constantinescu se află în perioada 15-22 noiembrie 2022 în India, unde participă la „The 23rd International Conference of Chief Justices of the World”. Cu ocazia aniversării sale, din 19 noiembrie, gazdele conferinţei vor organiza o recepţie în onoarea sa, recepție care coincide cu exact 25 de ani de la vizita de stat în India a preşedintelui României (17-19 noiembrie 1997).

Prietenii şi colaboratorii care doresc să îl felicite personal, ca în fiecare an, sunt invitaţi sâmbătă, 26 noiembrie 2022, între orele 12.00-15.00, la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (Bd. Mareşal Constantin Prezan nr. 2A).

Emil Constantinescu s-a născut la , in Tighina, România. Fost politician și geolog român, Emil Constantinescu a fost președinte al României între anii 1996 și 2000.  Din 1966, a fost cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

În 1996, CDR a câștigat alegerile locale și parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi) președintele României, pentru un mandat de patru ani. În perioada mandatului său prezidențial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație. Guvernul de coaliție format de CDR împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Uniunea Social Democrată a accelerat privatizarea și restructurarea industriei de stat.

Recomanda 3
Author

24 de Comentarii

  1. Dupa 25 de ani inca sunt rostogolite pe net ineptiile lansate de CV Tudor si securistii lui de la Romania Mare? Ma mir ca nu e amintit si scandalul cu Rona Hartner, despre care chiar ea a povestit de zeci de ori ca totul a fost o inventie.

  2. La multi ani! Din pacate, cine nu ajunge la struguri, zice ca sunt acrii… romanii care nu se ridica la nivelul lui Emil, in loc sa recunoasca acest lucru, prefera sa il jigneasca. „Ghinionul” lui Emil ca nu se hahaie, nu ii place bauturica, nu e mitocan, nu pupa precupete prin piete…

  3. „Ce caută neamțu’ in Bulgaria?”. Da’ E. C. in… India?! Și-a luat și consoarta cu el, cum a făcut, in 2014, când s-a dus la New York și Washington DC într-un program „cultural” (?!) al ICRNY dedicat împlinirii a 10 ani de la admiterea României în NATO? Atunci, șmecheria a fost pusă la cale, pe bani multi din bugetul reprezentanței, de directoarea romano-americana, „poieta” proletcultistă în tinerețe Doina Uricariu, nimeni alta decât cea cununată la al doilea mariaj de nașii Emil și Nadia C. Fain, nu? Iar acu’, acestui jalnic personaj (scos din pălărie de Ana Blandiana și impus lui Cornel Coposu „ca candidat” la prezidențiale din ’96), i s-a inventat sinecura pretins de cercetări… levantine! Curat levantin ești, coane! Poate ști sensul întunecat al termenului. Da ori ba, dă-i înainte cu tăiatul frunzelor la câini. Trai bun pe banii babachii!

  4. Sanatate si viata lunga! Emil a fost singurul presedinte postdecembrist care nu a fost iubit de securitate. Dar securistii nu au avut incotro si nu l-au furat lasandu-l sa castige. Stiau ca occidentul s-ar fi suparat rau pe ei mai ales ca securistii lui Magureanu isi cimentasera relatiile personale cu mafiotii de afara.In schimb baietii l-au sabotat pe Emil ora de ora, zi de zi, lasandu-l total fara putere. A fost singurul presedinte intelectual si patriot adevarat . Si nea Nelu a fost dar in stilul sau de a vedea lucrurile.

  5. La multi ani sanatosi! Ce „prosti” sunt strainii care-l invita pe Milica prin toata lumea sa tina conferinte! Bine ca suntem „destepti” noi romanii!

  6. …doua intrebari simple:
    Ce mai face fiul?…
    Ce mai face trutulescu?…
    …cam atat…

  7. La multi ani cu sanatate! L-am votat. Am avut asteptari mari de la el, unele nu s-au implinit. Au trecut anii si – ce sa vezi! – am ajuns la concluzia ca am procedat corect in 1996.

  8. Sa nu ne mai plangem: ne meritam soarta si conducatorii de dupa Emil, daca nici acum nu suntem in stare sa apreciem cat bine a facut el Romaniei (nu zic ca nu a si gresit…).

  9. La multi ani! Probabil ca mai trebuie sa treaca niste ani pentru ca istoria sa ii recunoasca meritele. Am dubii insa ca cei mai multi romani vor fi vreodata capabili sa ii aprecieze valoarea (cultura, educatia, decenta etc.) – trist, dar adevarat.

  10. Ce sărbătorește, cedarea definitivă a Moldove, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei pentru care nenorocitul a semnat când era președintele cel msi orodttsl României de după 1990 ?.

  11. Multi ani traiasca singurul Presedinte care a fost si inca e respectat peste tot in lume si care nu a facut de ras Romania!

  12. Pentru ca Milica nu s-a bagat unde nu era treaba lui, nu si-a santajat cu dosare adversarii politici si a comunicat onest, multi il considera „slab”. Cat despre politica lui externa (Ucraina, Kosovo, SUA etc.), daca NICI MACAR IN ACESTE VREMURI nu nu dam seama ca a fost buna pentru Romania… e vai de noi!

  13. Pentru ca Milica nu s-a bagat unde nu era treaba lui, nu si-a santajat cu dosare adversarii politici si a comunicat onest, multi il considera „slab”. Cat despre politica lui externa (Ucraina, Kosovo, SUA etc.), daca NICI MACAR IN ACESTE VREMURI nu nu dam seama ca a fost buna pentru Romania… e vai de poporul asta! La multi ani!

  14. –DACĂ ESTE ADVĂRAT CUM ZIC CEI DE MAI SUS,CĂ EȘTI EVREU,SĂ ȘTII,CĂ I-AI FĂCUT DE RÂS.CUM AI REPREZENTAT ROMÂNIA
    ȘI PE ROMÂNI ȘI PE INTELECTUIALII TĂRII, ??? A FOST CATASTROFAL,TRĂDARE,PROSTIE,RĂUTATE,INFATURE,GENERATOR DE JAF.
    –MARE PĂCAT PE CAPUL NOSTRU,NE-AI PURTAT GHINION,ȘI DIN CAUZA LUI,O DUCEM,DIN RĂU ÎN MAI RĂU,AVÂND CONDUCERI,
    TRĂDĂTOARE ȘI INCAPABILE DE MAI BINE .DISTRUG TOTUL.ECONOMIE,INDUSTRIE,CULTURĂ,ISTORIE,SĂNĂTATE,AGRICULTURĂ.etc.

  15. The 23rd International Conference of Chief Justices of the World are 2 rinvitati de marca din Europa,Emilica si fostul presedinte al Albaniei.
    Romania si Albania sunt doua forte la scara planetara a globalizarii mai ales ca mesajul actualei conferinte este:
    „Guvernarea globală pentru o ordine mondială durabilă” si ,mai departe,
    „Laureatul Nobel Jan Tinbergen a spus: „Problemele omenirii nu mai pot fi rezolvate de guvernele naționale. Este nevoie de un Guvern Mondial.:))”.
    Una fumam in tara la intern pentru prostime,alta la extern,vorba aia”traiasca Suveranismul si noi odata cu el”

  16. învinsul securității!
    Dom profesor, sa știți ca nu dumneavoastră ați dezamăgit mai rău alegătorii de dreapta, puteți fi liniștit!
    Președintele Grivco, v-a detronat!

  17. @ Rammstein 17:26
    Și toată frontiera dunăreană cu UrkHaina s-a trasat în favoarea lor…?

  18. Emil Constantinescu a fost singurul președinte care a respectat la limită constituția. Când a declarat că l-a învins sistemul parlamentul a tăcut ca proasta în porumb. De atunci orice (editat) ca Băsescu sau orice prost(editat) ca Iohannis își bate joc de parlament. Și presa tace tot ca(editat)

  19. Corectati ba. Al doilea presedinte evvreu dupa revolutie. Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939, in Tighina, Fost politician și geolog evvreu. Adus de gasca globalista Sorosh la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.