Președintele CSM: Independenţa justiţiei trebuie respectată şi din exterior

Independenţa justiţiei este o garanţie a cetăţenilor că drepturile şi libertăţile fundamentale le sunt garantate şi respectate, afirmă duminică judecătorul Denisa Stănişor, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, într-un mesaj transmis de Ziua Justiţiei.

„Într-o perioadă în care justiţia se află constant în prim plan, conduita profesională sau personală a magistraţilor fiind analizată în mod repetat în spaţiul public, iar hotărârile judecătoreşti pronunţate acceptate sau blamate de societate şi de mass-media, este important să conştientizăm că independenţa justiţiei este în primul rând o garanţie a cetăţenilor că drepturile şi libertăţile fundamentale le sunt garantate şi respectate. Însă independenţa justiţiei, ca valoare fundamentală a societăţii, atrage cu sine o foarte mare responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia corpului profesional al magistraţilor de a acţiona la nivelul standardului acestei valori fundamentale. Dincolo de analiză, critică sau apreciere, este de datoria noastră a tuturor să contribuim cu onestitate, profesionalism şi dedicare la menţinerea echilibrului social şi la garantarea respectării legii, ca factor stabil şi fundament al credibilităţii justiţiei”, precizează preşedintele CSM.

Potrivit judecătorului Denisa Stănişor, „independenţa justiţiei este imperios necesar a fi respectată şi din exterior, de către celelalte puteri ale statului şi de către societatea civilă, nu doar garantată din interiorul corpului profesional, pentru a oferi garanţia constituţională a îndeplinirii actului de justiţie liber de orice influenţe şi presiuni externe, numai în temeiul legii şi în beneficiul cetăţenilor”.

„De trei decenii, încă din anul 1994, sărbătorim în prima duminică a lunii iulie Ziua Justiţiei, ca simbol al unităţii profesioniştilor dreptului. Evenimentul are menirea de a reaminti importanţa şi rolul unui act de justiţie de calitate ca reper al societăţii democratice şi, totodată, reprezintă un bun moment de reflecţie asupra justiţiei aflate în slujba cetăţeanului. (…) Felicit toţi magistraţii care îşi desfăşoară activitatea cu onoare şi conştiinţă, având ca motivaţie a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justiţiabililor şi a valorilor fundamentale ale societăţii democratice. Îmi exprim, de asemenea, respectul şi aprecierea pentru contribuţia adusă în scopul îndeplinirii actului de justiţie de către toate celelalte profesii juridice, având convingere deplină că numai împreună, ca profesionişti dedicaţi dreptului şi oamenilor, vom reuşi să menţinem o justiţie independentă, întemeiată pe încredere şi respect”, mai spune preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

11 Comentarii

  1. Justiția s-a băgat singură cu capul în laț prin protocoalele cu securitatea și prin disprețul față de cetățeni: procese prelungite nejustificat, răspunderea inexistentă a magistraților, procurorii trebuie să devină avocații statului-doar judecătorii sunt magistrați, incoerența deciziilor-hotărâri diferite pe spețe identice, judecători și procurori cu probleme psihiatrice și de moralitate, etc…n-am timp și spațiu pentru a scrie câte hibe au. Salarii și pensii nesimțite nejustificat

  2. Am mancat 3 cornuri cu CREMA DE VISINATA –
    vai de capul lor de mahistrati! nu stiam eu ca au mare incantare multi din sistem inca la budeanca si la carmen dop de crima tovirnac . am fost injectata ca la nebuni in Romania aproape si de asta doresc sa stau cat mai departe! doar ca nescapand nici prin Europa de aceaste schizofrenice bune de dus la obregia, am decis sa nu opresc nici eu scrisul ocazional! au pus nu stiu ce naivi de jurnalist de multe ori sa scrie pe net in stilul meu sa minta in ultimul hal mai ales la Coldea! nicio problema! am sa INSIST SI EU SA STIE CAT MAI MULTI OAMENI CE ANIMALE IMPUTTIE SUNT LA SUFLET SI CA SE LAUDA CU AGENTII CA EI SUNT LUCIFERIENI!!! SUNT MAXIM DE PROASTE ACETS FEMEI! agentii mi-au explicat in peste 400 de zile CAM ACELEASI LUCRURI IN LINII MARI DAR EVIDENT CA DESTUL DE DIFERIT!! Macar nu mai am agenti care vorbesc engleza si care se laudau cu idf si alte aberatii!

  3. Desigur, don’șoară, „justețea” eu respectată din interior de nu se poate. Cel mai proaspăt exemplu e cu criminalii de la Padina. Niscaiva judecători de la Ploiești i-au pedepsit rău de tot cu arestul la domiciliu… grătare, chefuri faraonice. Mișto justiție, ia, vedeți
    madam Stănișor, ăia de la Inspecția Judiciară sunt permanent în inventar??

  4. Asta cam așa e . Nici nu termină bine de ^rumegat 10 ani căte o cauză și veniți peste ei cu alte dosare . Săturați-vă odată de atâtea proceste . Dați odată tot terenul arabil , pădurile , apa, energia etc. la multinaționale și grofi și nu vă mai ”băgați peste Coana Justețe , care se chinuie de 30 de ani să ne scape de aceste ”angarale” .Nu v-a zis Uie , Kukuveaua , Macoveica (spaima șoselelor) etc. că pe ”mimozele magistere și porcuroare , n-aveți voie să le atingeți decât din 3 în 3 luni în plus cu vreo mie de euroi ? De unghe ? Iobagilor, v-au dat ”liber la ”căpșuniadă nu v-au ”legat de glie cănd au retrocedat satele grofilor. Iar dacă n-ajunge are FMI-ul ”Pește( al escortelor de pe Lipscani și de la capul Podului Mogoșoaii ). Și mai ales nu mai inoportunați pe magisterii Onea , Portocală , Protocoală , Coldea etc.

  5. Ar trebui înlocuit numele din Ministerul justiției în Ministerul cerșetorilor de respect pe care, din start, ei nu își respectă misiunea și sarcinile statutului de justițiar.
    P.s. îmi cer scuze tuturor care au citit, citesc și vor citi comentariile mele dure și destul de critice, ce scriu in comentarii, este realitatea cruntă din provincie, întâlnesc cetățeni care sunt revoltați de nedreptățile din justiția care favorizează doar vizibili infractori din politica și de oriunde, în prim plan sunt deținătorii care și-au fabricat acte cu conținut fals care au liber la orice drepturi.

  6. Justitia=veriga slaba in lantul democratiei originale iliesciene,ea nu conteaza decat ca presiune pe buget,altfel e penetrata de masonerii si coterii

  7. Hahahahaha, păi dacă importăm forță de muncă în diverse domenii, nu ar fi bine să importăm și niște magistrați onești din El Salvador?…să-i invite la bal!:))))))))

  8. Este justitia in colonie, libera? Daca tara nu este , cum sa fie justitia? Daca magistratii ar avea respect pentru ei insisi, nu ar fi slugi.

  9. NISTE NEM4RNICI ACEASTA CASTA TREBUIE DISTRUSA DIN CAUZA LOR AM AJUNS UNDE AM AJUNS

  10. Politicul si-a supus justitia prin privilegiile acordate. Nu doar cu salariile si pensiile speciale ci si prin multitudinea de gratuitati si facilitati acordate lor si familiilor lor. Cititi Statutul Magistratilor. Deasemenea, schimbarea statutului procurorilor din acuzatori publici in magistrati, cu acordarea tuturor beneficiilor specifice, a dus la transformarea acestora in aliati si aparatori ai politicului in procese. Cum? Faptic nu puteau, doar prin permiterea tergiversarii . Rezultatul? Mii de acuzati facuti scapati prin prescriere. Si se pretinde respect!!

  11. Majoritatea judecatorilor din instante, sunt slab pregatiti de „facultatile” particulare ce elibereaza diplome pe banda rulanta – unor studenti cu licee de doi bani, unor ex-asistente medicale, coafeze, vanzatoare la alimentara – personaje lipsite de cultura generala si de obisnuinta de invatare temeinica. Idem procurorii, vai-de-mama-lor. Am citit cu revolta, o motivare comisa de o judecatoare din Bucuresti, compusa numai din reproducerea mot-a-mot a articolelor/aliniatelor din Codul de procedura civila. Femeia nu judecase nimic, nu citise dosarul. Sa te fereasca Dzeu. sa ajungi in Tribunalele romanesti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.