Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri dimineața la Castelul Peleș, unde se află depus trupul neînsuflețit al Reginei Ana.
Iohannis a fost întâmpinat de Principesa Margareta și Principele Radu.
Preşedintele a depus o coroană de flori şi a semnat în cartea de condoleanţe.
„Compasiunea și regretul meu profund pentru dispariția majestății sale Regina Ana a României. Simplitatea și căldura umană a Reginei Ana, precum și exemplul personal de comportament și loialitate o așază între simbolurile României contemporane. În aceste momente de adâncă tristețe, transmit condoleanțele mele întregii familii regale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, este mesajul pe care președintele Klaus Iohannis l-a scris în cartea de condoleanțe deschisă la Castelul Peleș.
Preşedintele a părăsit domeniul regal după aproximativ 15 minute.
Şi premierul Dacian Cioloș va ajunge la miercuri la Peleş, la ora 15.00 urmând să îşi prezinte condoleanțe.
Sunt așteptați, de asemenea, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, din partea Instituției Prezidențiale, a Președinției Republicii Moldova, membri ai Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, membri ai parlamentelor celor două țări.
Mai sunt așteptați şi reprezentanți ai Academiei Române și ai Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și din partea altor culte.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va rămâne la Castelul Peleș până la ora 18.30, urmând să ajungă la Palatul Regal de pe Calea Victoriei din Capitală.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la ora 15.00, la Curtea de Argeș.