Preşedintele Iohannis, un adevărat pericol pentru România

Ultimele două ieşiri publice ale lui Klaus Iohannis de la Cotroceni sînt de-a dreptul îngrijorătoare: prima, cea de marţi, ne-a arătat un preşedinte dispus să mintă, pur şi simplu, în legătură cu un aşa-zis experiment pe copii făcut de Franţa, iar cea de-a doua, de miercuri, ne-a arătat reîncarnarea lui Corneliu Vadim Tudor, cu toate accentele şoviniste ale acestuia!

Ieşirea de miercuri este chiar o tîmpenie (scuze, tîmpenie=vorbă prostească, stare de întunecare a minţii), ceva pentru care cineva trebuie să sune la 112. Problema în chestiune, proiectul legii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, era una importantă, iar dacă preşedintele Iohannis voia să dea o lovitură mediatică, putea să-i critice în egală măsură atît pe cei din PSD, cît şi pe cei din PNL, pentru că toţi parlamentarii sînt vinovaţi de trecerea tacită a acestui proiect de lege total neconstituţional.

Dar, nu! Iohannis a ales cea mai nefericită poziţie, cu acuzaţii halucinante, care, mai degrabă, minimalizează problema reală, aruncînd totul pe cartea unui naţionalism extremist, cu acuzaţii dintre cele mai iresponsabile, cum este aceea a unei aşa-zise „înţelegeri” a lui Ciolacu cu Victor Orban, premierul Ungariei, cînd ştia foarte bine că este vorba doar despre prostia deputaţilor, pe care-i doare-n cot de soarta ţării sau de probleme grave care apar din cînd.

Însă, spre deosebire de numeroasele derapaje de pînă acum din discursurile lui Iohannis, acesta arată o faţă extrem de urîtă a personalităţii sale: că este dispus să facă absolut orice pentru propriile sale interese, ignorînd complet interesul general al societăţii, inclusiv supremul interes naţional!

Iohannis nu este şi nici nu ar avea cum să fie un extremist autentic. Extremistul este, de regulă, unul care vorbeşte mult, îşi ţipă ideile, se ia la trîntă cu oricine în palavre. Iohannis, din contră, este tăcut, are puţine cuvinte în vocabular şi chiar pe acestea abia le rosteşte, iar despre disputele cu adversarii, ce să mai vorbim?, fuge de ele ca de dracul, ştiind bine că şi mutul îl face praf chiar dacă „vorbeşte” prin semne!

Nefiind extremist, evident că discursul de ieri, în care spunea că „Ciolacu vrea să dea Ardealul ungurilor”, este unul artificial, sugerat de consilierii săi, care ştiau sensibilităţile poporului în ceea ce priveşte Transilvania şi, pe cale de consecinţă, efectul electoral posibil al aducerii acestei teme în spaţiul public.

Mintea lui Klaus Iohannis nu poate să gîndească dincolo de ce îi spun consilierii săi şi nu înţelege că, de pe funcţia de Preşedinte al ţării, nu poţi să-l reînvii pe tribunul Corneliu Vadim Tudor fără să arunci ţara într-un scandal diplomatic total neproductiv. Dacă ţinea morţiş să-i dea peste nas lui Ciolacu pe această temă, putea să ceară ca acest lucru să fie făcut de piţifelnicii de la partid, de unul ca Florin Roman sau chiar de Turcan, nu să lase să scape pe gură de la pupitrul prezidenţial astfel de bazaconii.

Să fim înţeleşi, tema proiectului autonomiei Ţinutului Secuiesc este una gravă şi tocmai de aceea nu trebuia adusă în derizoriu. Nu trebuie uitat că Ungaria a semnat Tratatul de la Trianon abia în anul 1920, la Versailles, acolo unde erau 16 state, inclusiv România, contra Ungariei. Deci, acum, în 4 iunie, se împlinesc 100 de ani de cînd Ungaria a cedat oficial Transilvania şi aşa se explică de ce liderii UDMR au ţinut să relanseze tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, nu pentru că ar fi avut speranţe ca proiectul să treacă, ci doar pentru ca simbolic să comemoreze evenimentul de acum un secol!

Dar, cît de naivi să fim, astfel încît să credem că Iohannis ar avea habar de simbolistică? Mă mir însă că sfătuitorii de la Cotroceni l-au îndemnat pe Iohannis să calce în băltoaca discursului extremist, aruncînd astfel în derizoriu o temă altfel extrem de serioasă.

Ciudată este şi abordarea acestui derapaj de către o parte din presă. De pildă, pe burtiera unei televiziunii importante a apărut acest titlu: „Discursul extremist acoperă alte cinci teme actuale”, trimitere făcîndu-se la testarea redusă a populaţiei, la spranghelişti etc. Realitatea este însă alta: că, din contră, acele teme marginale, de strictă actualitate, au avut menirea să acopere atît discursul extremist, cît şi problema autonomiei Ţinutului Secuiesc!

Sigur că peste un timp se va uita acest episod. Ne relaxăm după izolare, vom merge iarăşi la spectacolele organizate de primării pentru bunăstarea cîntăreţilor, micii ne aşteaptă nerăbdători pe grătare.

Va rămîne însă mult timp această imagine, în care, de la pupitrul Preşedinţiei României, parcă n-a mai vorbit Klaus Iohannis, ci Corneliu Vadim Tudor! Asta nu se va uita, mai ales că este a doua abordare de acest tip din partea preşedintelui, după ce acum ceva timp rostea fără să-şi dea seama de consecinţe: „cine ştie ce înţelegeri secrete a făcut Dragnea cu evreii”!

În acest sens, problema care mă preocupă este: cine îi spune lui Klaus Iohannis că, orice ar face şi orice ar spune, va fi protejat? Să nu uităm însă două aspecte! Primul: după declaraţia cu „evreii”, Iohannis a primit distincţia „Light Unto the Nations” din partea Comitetului Evreiesc American. Ca să nu mai vorbim şi despre FDGR şi GEG. Al doilea: şi Traian Băsescu, după suspendarea din 2012, a beneficiat de sprijinul liderilor europeni şi din SUA, fără de care nu şi-ar fi dus la capăt al doilea mandat. Dacă n-ar fi avut o pălărie mare, uriaşă, deasupra capetelor, amîndoi ar fi fost deja aruncaţi la groapa istoriei.

Sîntem în anul în care curînd vor avea loc două scrutinuri electorale importante. Dacă discursul extremist va veni iarăşi în actualitate, fiind reînviat de struţo-cămila Iohannis-Vadim, nu facem decît să ne dăm singuri cu tesla în coaste.

Susţinut de cohorta de ţuţeri din presă şi din politică, Iohannis deja a scos la iveală chipul hidos al unuia care, din ură, devine un adevărat pericol pentru România. Funcţia de Preşedinte este una care trebuie să emane iubire, iar Iohannis nu are acest sentiment decît pentru răvăşitoarea sa soţie. Ţara este doar cea care le ocroteşte şi finanţează relaţia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ion Spânu 1818 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Domnul președinte Iohannis nu este un extremist, dar este un nostalgic și poate deveni periculos. Dacă sub cobducerea dânsului FDGR a devenit moștenitorul Grupului Etnic German, dânsul și prin dânsul conducrea FDGR se simte moștenitoare doctrinei GEG. Și aunci ieșire cu evreii și acum incredibila maimuțările a salutului de “bună ziua” al maghiarilor se leagă.

  2. Statu Palma Barba Cot zis Mos Complot!In fine,ne-a dat lumina:deci atentie : „acum,(nu azi 30.04,dar acum) în 4 iunie, se împlinesc 100 de ani de cînd Ungaria a cedat oficial Transilvania”Ati vazut,fraierilor,ei isi doreau doar asa,in gluma Tinutul Secuiesc,bausera niste palinka si nu mai stiau de ei..
    Izsák Balázs, președintele Consiliului Național Secuiesc, spunea ieri cu totul altceva,dar parca ala stia ce spune:))

  3. Corecta referirea la planul diplomatic.Daca astfel de afirmatii s-ar fi facut de un ambasador,statul pe langa care era acreditat era in masura sa ceara rechemarea lui,masura de o gravitate majora.Nu stiu ce reverberatii va avea pe plan european,nu mai zic de raporturile bilaterale.Grea treaba pentru ministerul de resort.

  4. Individul e extremist in sens de extremism antiromanesc, asa ca sa lasam flinta cu „nu e extremist”!!! Extremistii ori tac si fac, ori fac spume la gura si la tevile kalasnikov-urilor sau sticlelor Molotov! Dupa capacitatile intelectuale si in lupta subversiva. Nu trebuie recurs la forta ca sa provoci tragedii si sa inciti la ura provocatoare de tragedii. Codrin
    Stefanescu si Olguta Vasilescu au parasit din acest motiv partidul infamului ceausist Vadim, o copie superior scelerata a
    lui Paunescu. Ce au reusit cei doi cu cuvantul otravit nu reuseau zeci de lunetisti sau manuitori de Molotovu-uri, sa incite mase mari de „oameni ai muncii” avand o contributie monstruoasa la clonarea oamenilor noi care populeaza site-urile
    si forumurile ducand mai departe stafeta!!! Fiare cu chip de om care nu cedeaza la argumente si ratiune, roboti rebutati
    sa se autodistruga, dar numai ce distrug tot ce misca in jurul lor… Ce s-a intamplat in parlament a fost o provocare ordinara si nu neglijenta, indolenta sau somnolenta cum sustin unii si o dovedeste inclusiv amanuntul sesizat corect de autor, faptul ca Nesuspendatul trebuia sa condamne toti parlamentarii, trecand peste faptul ca a stiut de luni de zile
    ce pusesera la cale aceia carora le pronunta limba mult mai bine decat pe cea declarata cu nationalitatea, germana. De aceea, trebuie verificat daca nu cumva individul e de fapt SECUI, intre germana si ungara diferenta de accent fiind ca de la cer la pamant!!! Faptul e probat si de satisfactia cu care a pronuntat marsavia in limba adevarata, ca si de ranjetele
    pe care noi le-am pus pe seama teutonilor…De aceea si-a primit steagul cu laba la piept…

  5. A-l pune pe Verner langa Vadim, ma rezum strict la dotarea nativa intelectuala, jigneste memoria Tribunului. Iubit de unii si suduit de altii, Vadim Tudor ramane un erudit de marca care nu admite nici o comparatie cu profesorasul de doi lei ajuns din fundul padurii presedinte la Cotroceni. Ori Verner are categoric minte de copil ori altii l-au impins sa dea pe gura acele acuze infantile si iresponsabile vrand sa pozeze in salvatorul Romaniei. Si-a mai adugat inca o dovada la neputinta sa de a se ridica la pretentiile unui sef de stat. Din acest punct de vedere l-as aseza langa Petrov.

  6. Domnule Ion Spanu…va stimez si va apreciez articolele dar…in acest caz suntem in dezacord…urias…va recomand sa cititi Cartile lui Radu Theodoru-96 de ani: „Hungarismul, astazi: paranoia unui focar de instabilitate din centrul Europei”/ „Ardealul:pe toti necheama ursu”/”Urmasii lui Attila”, cartile si luarile publice ale Dr.Ioan Lacatusu din Covasna, sa vizitati Blogul lui Dan Tanasa, apoi sa va exprimati pe acest subiect…daca „bravii” politicieni ai Romaniei de etnie romana nu fac nimic pentru a pune capat/a limita imixtiunea Ungariei in Romania…in ultimii 30 de ani…pana la urma te multumesti si cu luarea de pozitie a lui Johannis. Va recomand sa vizitati Harghita si Covasna…ai senzatia ca esti in Ungaria si nu in Romania prin simbolurile afisate agresiv de Administratiile locale conduse de etnici maghiari… stati de vorba cu reprezentantii romanilor din aceste judete in care sunt minoritari…se simt ca intr-o tara straina… abuzati de etnicii maghiari…NU SUNTEM TOTI ORBI SI SURZI…vrei sa simti adevarul…mergi acolo si…il vei trai…pe propria piele…rusine Conducatorilor Romaniei care permit o asemenea situatie…Romanii…STRAINI IN TARA LOR!

  7. Charlie

    Nu stiu daca Suspendabilul din Deal este secui, dar in rest sunt de acord cu dvs.
    Ramane insa faptul ca in Securistan,tara tuturor posibilitatilor,legea a trecut cu complicitatea tacita a tuturor deputatilor…Totul pare sa arate ca este doar un complex montaj politicianist pervers teleghidat de Securitate.
    Pe plan simbolic,prin acest incident atat legislativ cat si interstatal, natiunea maghiara si-a marit ascendentul psihologic si cultural fata de romani atat pe plan local cat si pe plan international.

  8. „Neos” sper sa nu te deranjeze ca nu te abordez cu Dvs! Nu am fost parlamentar, dar cunosc mecanismele de functionare care
    permit Securitatii prin multimea de fatuci si flacai acreditati sa controleze tot ce misca acolo, comisii si reprezentanti ai poporului. Nu e prima oara cand marsavia membrilor inregimentati ai comisiilor a provocat astfel de monstruozitati ceea ce cu atat mai mult a fost posibil in aceasta situatie extrema creata de virusul bolsevic chinez.Sunt indivizi cu misiunea precisa de a pune pe ordinea de zi anumite proiecte sensibile intre alte zeci la o sedinta si „consilierii” ii asigura pe parlamentari ca in comisii a avut loc o dezbatere si sunt in regula, pot fi votate sau asumate tacit. De aceea, nu pot sa sustin complicitatea, fiind greu de obtinut cu atatea partide! Da, vinovatia clamata de Secui trebuia sa-i vizeze pe toti
    si pt ca nu a fost asa tradeaza diversiunea. Chiar parlamentarii gradati complici nu puteau sa stie ca Secu-iul o sa dea o turnura interstatala unei diversiuni indigene. Cei doi shogori, al nostru si al lor nu au nevoie de escaladari majore. De fapt Secu-iul s-a facut de fecale, chiar daca diversiunea prevede doua valuri, al doilea cu „limba”…

  9. Am vazut ca este o plîngere penala pentru inalta trădare
    impotriva lui Iohannis,vela ,Arafat,Orban ,Ciolacu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.