Președintele Klaus Iohannis a plecat la Adunarea Generală a ONU, la New York, cu o aeronavă închiriată.
„Președintele României a zburat duminică, 19 septembrie, din București spre New York via Sibiu cu un avion privat de tip Dassault Falcon 8X (LX-LXL) închiriat de la Global Jet. Președintele participă în zilele ce urmează la Adunarea Generală ONU organizată la NY și la un summit pe tema pandemiei organizat de Administrația Prezidențială a SUA”, transmite BoardingPass citat de stiripesurse.ro.
În acest moment, între România și New York nu există zboruri comerciale directe. Zborul președintelui Iohannis, plecat de la București, a făcut o escală la Sibiu, cel mai probabil pentru a o lua și pe Carmen Iohannis.
Închirierea unui avion Dassault Falcon 8X costă 10.700 de dolari pe oră.
Rog redactia ,,Cotidianului,, sa analizeze serios,,discursul lui Biden la a 76 a adunare generala ONU!Dupa cum stiti si scrie presa din lumea intreaga, greutatea politica a ONU este azi aproape nula!De 15 ani,ONU nu a putut sau nu a vrut sa se implice in nicio criza mondiala.Secretarul general ONU, portughezul Antonio Guterres,e considerat ca fiind cel mai mare esec din istoria ONU. Omul de carpa nu a mai luat cuvantul de cand Trump a parasit COP 21, acordul nuclear pentru Iran,OMS etc. Sefii de stat si de guvern nu mai au interes pentru aceasta organizatie in care ,,saracii” stau la masa cu bogatii lumii! Ei prefera reuniuni gen G20 sau G7, intanliri bilaterale ori mici reuniuni regionale!
Ce va dezvalui mos Biden la aceasta adunare generala? Fragilul presedinte american va uita ceea ce trebuie sa spuna? Acum cateva lumii, presa scria ca,in fata camerrelor de luat vederi. a confundat pe nepoata sa cu fiul sau Beau, decedat cu mai multi ani in urma!Ce va insemna aceasta adunare generala? Sfarsitul lumii! Caci acest Parlament al lumii a devenit desuet si Franklin Delano Roosevelt(care a impulsionat crearea Natiunilor unite si a adunarii sale generale) se suceste in mormant!
Linie directa??!!Pentru ce ar avea nevoie americanii de linie directa din „Somalia” europei ??!!”Partenerul strategic” se pishe pe noi de sus din avion astfel incat sa ne cuprinda pe toti,si sa ne arate cat suntem de importanti pentru el !!!Iohannis pentru ei reprezinta exact ce si-au dorit in Somalia europei,si mai mult ca sigur o sa deconteze ei aceasta calatorie de agrement…Iar noi?Ciocu mic !!
Romania nu mai are avion prezidential? Nu! De ce ? Pentru ca avionul prezidential care deservea pe Ceausescu a (un Boening 707 Carpati) a fost vandut,in 2012, firmeri americane Omega Air. Baietii de la Omega Air transforma avionul pentru misiuni de alimentare in aer a Fortelor Navale si Aeriene! Ghici cine era presedinte in 2012? Ati ghicit! Traienel a lu’Basescu! Dupa ce a vandut flota , a vandut si avionul lui Ceausescu,banuind ca Iohhanis ales in 2014, nu va avea bani sa modernizeze aparatul de zbor.Si Iohannis vrea avion prezidential inca din 2015,nu putea folosi unul din avioanele romanesti ale lui Ceausescu sau Iliescu (Rombac-1-11-primulm avion de pasageri cu reactie construit in Romania!). Asa ca Iohannis si gasca lui le-au scos la licitatie in 2021 ,incepand de la 25.000 euro!Pentru ca participa la Adunarea generala a ONU(ordnata de Biden si ai lui) lui Iohannis i s-a promis unul din cele doua avioane prezidentiale americane.Catzu e gata sa se imprumute ca sa-i cumpere avion presedinterlui sau si sa le dea peste nas francezilor cu avionul lor de lux! Desigur Iohannis nu va fi multumit dupa voiajul cu avionul francez si va face precum Australia cu submarinul francez(Biden ii va exploca de ce avionul lui e mai misto decat al francezilor!).
Te nasti taran, ramai taran. Poti sa zbori si cu Falcon (bine’nteles ca pe banii mei), poti sa dai cu crosa la gaura, poti sa-ti tragi 6 case, poti sa…. Tot taran ramai. Da’ nu de ala traditional (că ala-i fain), de ala coclit !
Se aude ca doamna Carmen a remarcat de abia la aeroport ca nu e asortata, la pantofi, cu tinuta lu’ Klaus ! Asa ca a dat o fuga pina acasa, sa si-i schimbe si sa-si ia si colierul preferat, uitat pe noptiera … asa ca … juma’ de ora dus … juma’ de ora intors … pilotul bineinteles ca a lasat contoarul sa mearga, ca la taxiuri … (nu stiu daca le-a pus si „maimuta” …)
Eu zic ca mai bine sa mergem la biserica si sa dam acatiste, sa nu prinda gustul si sa ne trezim cu el ca zboara saptaminal cu Falcon-ul la Sibiu si „vita-versa” ! Ca daca o face, de la nivelul Bangladesh-ului la care sintem acum, in citeva saptamini sintem depasiti si de Burkuna Faso la avutie nationala ! Sint curios doar daca isi va lua si motociclistii din escorta cu el …
Vedeti ? Daca lua tiribomba lu’ Musk sau tomberonu’ lu’ Bezos ajungea mult mau repede, deci si mai ieftin ! Aaaa … sau nu ? … (ma mir ca n-a facut si o escala in Alpi, pentru citeva „coboriri” sau in Florida, la o partida de tenis !)
Va dati seama ce „parteneriat strategic” este intre Romania si USa, cind nu ai nicio linie directa intre Bucuresti si orice oras american de pe coasta de Est? Numai in cap[ul patrat al unor roman asta se cheama strategic! Sigur, orice foloase le-a tras USA din aceasta relatie! Sclavie ca-n secolelel 17-18! Negrii de atunci suntem noi azi!
Asta ati votat,asta aveti,DOBITOCILOR !!Acum smecherul va da cu flit!Costul este platit din preturile majorate la facturile voastre pentru individul si individa hoti de case,pe care DOBITOCII de buna voie si manipulati ca niste prosti de altii l-au votat!!Calculati vreun milion de dolari cu toate costurile,bani DIN BUZUNARUL vostru DOBITOCILOR !!
#Miruna Nu politicienii – reali sau pretinşi – sunt moluşte! Ei sunt – atât cât pot – fie prădători, fie paraziţi. Moluştele sunteţi voi, stimată Miruna, cei care i-aţi ridicat la troacă şi care-i rabdaţi la troacă! Lucru pe care-l uitaţi când vă văitaţi! Atât diverşii „prieteni” externi, strategici sau nu, cu diversele lor scule autohtone cât şi prădătorii/paraziţii autohtoni „pe persoană fizică” vă jupoaie cu propria voastră mână! Aşa că pălmuiţi vă singuri şi daţi-vă cu capul de pereţi! Poate ajută – cu toate că, după experienţa acestor peste 30 de ani mă îndoiesc :-((
Sunt mândru de președinte tuturor românilor
Pai ce contează că a zburat cu așa lux…
Ce ați fi vrut !?
Sa ia Covid de la cei de rand!?
Aiasta nu se poate ..
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
@doru popescu: ai auzit de vreo amantă vreodată?? De ce nu esti incluziv??
Desteptul , daca nu e si fudul, …
13 Ore se fac de la Bucuresti la New York ! Foarte multe Ore ! Este incomod de a dormi 13 Ore intr-un scaun de Avion .
Mangafa ati votat, mangafa aveti
Rog redactia ,,Cotidianului,, sa analizeze serios,,discursul lui Biden la a 76 a adunare generala ONU!Dupa cum stiti si scrie presa din lumea intreaga, greutatea politica a ONU este azi aproape nula!De 15 ani,ONU nu a putut sau nu a vrut sa se implice in nicio criza mondiala.Secretarul general ONU, portughezul Antonio Guterres,e considerat ca fiind cel mai mare esec din istoria ONU. Omul de carpa nu a mai luat cuvantul de cand Trump a parasit COP 21, acordul nuclear pentru Iran,OMS etc. Sefii de stat si de guvern nu mai au interes pentru aceasta organizatie in care ,,saracii” stau la masa cu bogatii lumii! Ei prefera reuniuni gen G20 sau G7, intanliri bilaterale ori mici reuniuni regionale!
Ce va dezvalui mos Biden la aceasta adunare generala? Fragilul presedinte american va uita ceea ce trebuie sa spuna? Acum cateva lumii, presa scria ca,in fata camerrelor de luat vederi. a confundat pe nepoata sa cu fiul sau Beau, decedat cu mai multi ani in urma!Ce va insemna aceasta adunare generala? Sfarsitul lumii! Caci acest Parlament al lumii a devenit desuet si Franklin Delano Roosevelt(care a impulsionat crearea Natiunilor unite si a adunarii sale generale) se suceste in mormant!
@Krixus,te aprob.Suntem un popor de moluste dar si alesii,imaginea noastra fidela sunt moluste in fata stapanilor lor.
Linie directa??!!Pentru ce ar avea nevoie americanii de linie directa din „Somalia” europei ??!!”Partenerul strategic” se pishe pe noi de sus din avion astfel incat sa ne cuprinda pe toti,si sa ne arate cat suntem de importanti pentru el !!!Iohannis pentru ei reprezinta exact ce si-au dorit in Somalia europei,si mai mult ca sigur o sa deconteze ei aceasta calatorie de agrement…Iar noi?Ciocu mic !!
Romania nu mai are avion prezidential? Nu! De ce ? Pentru ca avionul prezidential care deservea pe Ceausescu a (un Boening 707 Carpati) a fost vandut,in 2012, firmeri americane Omega Air. Baietii de la Omega Air transforma avionul pentru misiuni de alimentare in aer a Fortelor Navale si Aeriene! Ghici cine era presedinte in 2012? Ati ghicit! Traienel a lu’Basescu! Dupa ce a vandut flota , a vandut si avionul lui Ceausescu,banuind ca Iohhanis ales in 2014, nu va avea bani sa modernizeze aparatul de zbor.Si Iohannis vrea avion prezidential inca din 2015,nu putea folosi unul din avioanele romanesti ale lui Ceausescu sau Iliescu (Rombac-1-11-primulm avion de pasageri cu reactie construit in Romania!). Asa ca Iohannis si gasca lui le-au scos la licitatie in 2021 ,incepand de la 25.000 euro!Pentru ca participa la Adunarea generala a ONU(ordnata de Biden si ai lui) lui Iohannis i s-a promis unul din cele doua avioane prezidentiale americane.Catzu e gata sa se imprumute ca sa-i cumpere avion presedinterlui sau si sa le dea peste nas francezilor cu avionul lor de lux! Desigur Iohannis nu va fi multumit dupa voiajul cu avionul francez si va face precum Australia cu submarinul francez(Biden ii va exploca de ce avionul lui e mai misto decat al francezilor!).
Te nasti taran, ramai taran. Poti sa zbori si cu Falcon (bine’nteles ca pe banii mei), poti sa dai cu crosa la gaura, poti sa-ti tragi 6 case, poti sa…. Tot taran ramai. Da’ nu de ala traditional (că ala-i fain), de ala coclit !
Se aude ca doamna Carmen a remarcat de abia la aeroport ca nu e asortata, la pantofi, cu tinuta lu’ Klaus ! Asa ca a dat o fuga pina acasa, sa si-i schimbe si sa-si ia si colierul preferat, uitat pe noptiera … asa ca … juma’ de ora dus … juma’ de ora intors … pilotul bineinteles ca a lasat contoarul sa mearga, ca la taxiuri … (nu stiu daca le-a pus si „maimuta” …)
Dar PATUL … pentru cine ESTE ???
Pentru consoarta … sau … pentru AMANTE ???
Neamul prost tot neam pros ramine!Chiar daca-și ia și sluga dupa el.
Rusine vouă romanilor ca acceptati asa ceva!
l-o votat Ardialu’ ma… halal dobitoci, neam de slugi la austro-ungari
Eu zic ca mai bine sa mergem la biserica si sa dam acatiste, sa nu prinda gustul si sa ne trezim cu el ca zboara saptaminal cu Falcon-ul la Sibiu si „vita-versa” ! Ca daca o face, de la nivelul Bangladesh-ului la care sintem acum, in citeva saptamini sintem depasiti si de Burkuna Faso la avutie nationala ! Sint curios doar daca isi va lua si motociclistii din escorta cu el …
Vedeti ? Daca lua tiribomba lu’ Musk sau tomberonu’ lu’ Bezos ajungea mult mau repede, deci si mai ieftin ! Aaaa … sau nu ? … (ma mir ca n-a facut si o escala in Alpi, pentru citeva „coboriri” sau in Florida, la o partida de tenis !)
Ce bine își slujesc romanii Trântorii.
Va dati seama ce „parteneriat strategic” este intre Romania si USa, cind nu ai nicio linie directa intre Bucuresti si orice oras american de pe coasta de Est? Numai in cap[ul patrat al unor roman asta se cheama strategic! Sigur, orice foloase le-a tras USA din aceasta relatie! Sclavie ca-n secolelel 17-18! Negrii de atunci suntem noi azi!
Pe ”draknea” l-au întrebat unii ce a căutat în țările calde cu dra(dacă nu era vacanță)….vezi RlTV
Pai isi permite, pentru ca dobitocul de roman il tolereaza in loc sa-l ia la suturi!