Statul nu poate depinde de capriciile unui preşedinte care „s-a exclus singur” de la guvernare, a declarat sâmbătă noul preşedinte al Parlamentului ucrainean, Oleksandr Turcinov.
Potrivit acestuia, deputatul opoziţiei Arseni Iaţeniuk a avut o discuţie prin telefon la începutul după-amiezii cu preşedintele Ianukovici, în prezenţa altor deputaţi. El i-a propus acestuia să îşi dea demisia imediat, ceea ce preşedintele ar fi acceptat.
Parlamentul a fixat la 25 mai data alegerilor prezidenţiale anticipate din Ucraina, unde preşedintele „nu îşi mai îndeplineşte atribuţiile”, ceea ce echivalează cu destituirea de facto.
Preşedintele Viktor Ianukovici a declarat anterior la Harkov că „nu intenţionează” să îşi dea demisia şi a calificat Parlamentul drept „nelegitim”, pe fodul crizei politice fără precedent din Ucraina.