Mare anunț, mare, a făcut premierul Ludovic Orban. Mult așteptatul program economic va fi prezentat miercuri, alături de Klaus Iohannis, a precizat, luni, premierul Ludovic Orban.
„Prezentarea programului economic va avea loc miercuri, alături de președintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este cca în maxim o lună să adoptăm toate actele normative necesare pentru implemntarea măsurilor din program”, a spus Orban.
Confirmarea a venit și de la biroul de presă al Guvernului. Cu o informație în plus. Evenimentul nu va avea loc nici la Palatul Victoria și nici la Cotroceni.
„Miercuri, 1 iulie a.c., ora 18:00, va avea loc evenimentul de prezentare a Planului Național de Investiții și Relansare Economică elaborat de Guvernul României, cu participarea președintelui României, Klaus Iohannis, și a premierului, Ludovic Orban. Evenimentul se va desfășura în grădina Clubului Diplomatic București, Șoseaua București-Ploiești, nr. 2B.”, a transmis biroul de presă al Guvernului.
S-o fi luat în calcul că e în aer liber? Sau, de ce a fost ales acel loc? O răspunde cineva??
Sa plece amîndoi!Nu poate fi mai rau fara ei