Președintele UEFA, atac la Răzvan Burleanu, fără a-i rosti numele

A trecut destul de mult timp de când presa din Anglia avansa ipoteza conform căreia în cadrul UEFA s-ar fi creat un grup de opoziție față de actualul președinte, avocatul sloven Aleksandr Ceferin, care ar fi spus că dorește o nouă cadidatură în 2027, care din punctul său de vedere și al susținătorilor săi ar fi doar al doilea, deoarece el a preluat conducerea forului european la jumătate de mandat.

Grupul de opoziție cere lui Ceferin să nu mai candideze, penntru că ar încălca prevederile regulamentului UEFA și că vor căuta să vină cu un contracandidat, care ar urma să fie președintele FRF, Răzvan Burleanu. Recent, fostul mare internațional croat Zvonimir Boban, a demisionat de la UEFA în semn de protest față de faptul că slovenul va candida din nou.
Iată că președintele UEFA iese brusc la atac și folosind un limbaj suburban la adresa lui Răzvan Burleanu, fără a-i rosti explicit numele, îl jignește fără nici o reținere.

„E un clovn de la o federație care vorbește cu celelalte federații și cu media zilnic. «E o conspirație», spune el, dar mie și conducerii UEFA nu ne spune nimic. Ne-au spus celelalte federații despre el și au râs de comportamentul lui.
Plecarea lui Boban nu a creat o problemă, nu putem vorbi de o undă de șoc în interiorul UEFA și în fotbalul european, deși a fost ceva neașteptat. Vom intra în amănunte când va veni timpul, probabil după congres (n.r. pe 8 februarie, la Paris).

În 2017, am avut un congres în care am vorbit despre statutul UEFA și despre numărul maxim de mandate”.
Cu toate că militează pentru mărirea numărului de mandate, Aleksander Ceferin transmite că nu s-a hotărât, încă, dacă va mai candida pentru președinția UEFA.

„După fiecare schimbare de statut, mandatele precedente nu s-au mai luat în calcul. Așa că, în 2018, administrația noastră discutat să schimbe statutul de la acea vreme. Dar asta s-a întâmplat fără să avem acordul congresului, ceea ce e obligatoriu, pentru că fără asta decizia e invalidă.
Chiar dacă schimbarea propusă va intra în vigoare sau nu, nu ar trebui să îmi afecteze mie dreptul de a candida din nou, și nici unui alt membru din comitetul executiv.
Dacă voi avea voie să candidez din nou în 2027, voi informa media când va veni timpul. Sincer, sunt atât de obosit după ce s-a întâmplat în ultimii ani, astfel că încă nu sigur dacă voi mai candida”, a mai spus Aleksander Ceferin, potrivit sursei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. A.ti inteles Baa fanii fotbalului cine.i BURLEANU,b.o spun fotbalistii profesionisti de renume Mondial.Mars afarà cu clownul asta care Nici nu stie sa dea cu piciorul 8n minge si nu a facut o partida importante in viata lui Sau a gestionat vreo echipa.Daca securistii evrei au influenta 8n Romania via Mossad asta nu inseamna Ca nu mai poate cineva de ei.

  2. O gașcă de golani care au pus stăpânire pe fotbalul european…
    Cât despre securiști din românia să auzim numai de bine, adică la canal!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.