Preşedintele Ungariei, vizită oficială la București

Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010. Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său român,

De (R.C.)
Preşedintele Ungariei, vizită oficială la București

Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010. Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său român,

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va întreprinde o vizită la Bucureşti miercuri, la invitaţia omologului său român, Klaus Werner Iohannis, transmite MTI, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului Magyar Nemzet.

Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său român, preşedintele ungar va fi primit de premierul român Nicolae-Ionel Ciucă, de preşedintele interimar al Senatului, Alina-Ştefania Gorghiu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion-Marcel Ciolacu.

Pe parcursul vizitei la Bucureşti, Katalin Novak se va întâlni de asemenea cu Kelemen Hunor, viceprim-ministru şi preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR), şi cu ceilalţi miniştri membri ai UDMR.

Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010, menţionează sursa citată.

Distribuie articolul pe:

34 comentarii

  1. De ce nu ești atent bre ciumete măcar la presa română, de ești prost sau leneș să accesezi presa altora. Novák Katalin vine doar pentru foto și prezența obligatorie.. Căci lecția deja a fost predată lui KWJ și a fost tras de urechi pentru mai ales cele văzute in presa română.. Adică atitudinea de bou belicos turbat a românilor față de președintele și premierul maghiar.. N-ai observat cum ”el prezidente” a ieșit deja anterior și a ”subliniat” importanța ediucației minorităților, referindu-se evident la cea germană, nu la cea maghiară.. Deci tăntălăul și ciracii lui naziști au incasat deja șuturile de rigoare, dar a fost musai și o vizită..cu invitație.. Asta e..Se mai murdărește femeia incă o dată pe mânuțe..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.