Pe plan internaţional metalul preţios a ajuns să se tranzacţioneze ieri la circa 1.700 de dolari uncia. Tot ieri, preţul argintului a scăzut cu circa 11%, pe plan internaţional.
La noi, aurul s-a ieftinit de la circa 186 de lei gramul, pe 9 septembrie, la 177 lei, ieri, ceea ce indică o depreciere de 4,8%.
Potrivit Wall Street Journal, investitorii nu mai consideră metalele preţioase drept un refugiu, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la datoriile ţărilor din zona euro şi sistemul financiar instabil au copleşit investitorii din piaţă.
Mulţi investitori simt un sentiment de frustrare din cauză că nu există un progres evident în încercarea de rezolvare a acestor probleme şi de stopare a extinderii crizei la nivelul sistemului bancar regional.
„Toţi investitorii din piaţă aşteaptă un semnal că politicienii sunt capabili să ia decizii îndrăzneţe în sprijinul economiei”, a declarat pentru Wall Street Journal Ross Norman, CEO al diviziei din Londra al firmei de brokeraj Sharps Pixley.
Scăderea preţului metalelor preţioase se explică prin faptul că investitorii au început să vândă plasamentele în aceste active pentru bani lichizi. În condiţiile în care problemele financiare continuă, aceştia se tem că nu vor avea suficient cash la dispoziţie pentru a îşi acoperi pierderile de pe alte pieţe.