Prețul gazelor va scădea la jumătate! Dar nu iarna asta

Niculae Havrileț, consilier al ministrului Energiei, susține că Executivul nu ia în calcul o eventuală plafonare a prețurilor la producătorii de gaze naturale și că prețul gazelor se va înjumătăți în iarna 2022-2023. „La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România, nici măcar când erau preţuri reglementate nu erau 33 de lei pe MWh. Îmi aduc aminte că am început procesul de liberalizare cu 45 de lei MWh, iar toată vara trecută a fost 33 de lei”, a spus Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Acesta spune că s-au studiat bursele externe și că iarna viitoare prețul va fi la jumătate față de cât este acum. Havrileț nu este de acord cu plafonarea prețurilor pentru că se ”omoară interesul pentru investiții”.

Măsura de compensare a facturilor va necesita un buget de un miliard de lei, a continuat Havrileţ. „Problema banilor nu există, sunt bani suficienţi. La aceste preţuri se ataşează TVA care intră imediat la facturare. Costurile cu încălzire, fie pe energie, fie pe gaze, vor veni abia în facturile din ianuarie, deci există posibilitatea ca până atunci să se adune banii respectivi la buget. S-a considerat că în jur de un miliard de lei poate fi această sumă de ajutor, în jurul valorii de un miliard de lei, care nu este o problemă pentru a asigura trecerea acestei perioade de iarnă. Pentru iarna viitoare vedem cum va evolua, dar se pot lua dividende şi în avans, din certificatele de CO2. România primeşte circa un miliard de euro în acest an de la Banca Europeană de Investiţii. Deci nu este o problemă asigurarea acestor bani”, a mai spus oficialul ministerial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Asta e declaratie în genul” Stați liniștiți la locurile voastre”. Înseamnă că semnalele sunt nasoale. E plin de iepurași în zonele de unde iese gazu.

  2. Niculae Havrileț asta ia si salar si pensie pentru prostiile pe care le spune ? „anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România” !

  3. Citez din materal:”…că prețul gazelor se va înjumătăți în iarna 2022-2023. „La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România,…”! Un proverb romanesc spune:”pe baza lui mihai(guvernul si havrilet), prinde p… mucegai(poporul)”, sau „pe baza slugii(minciunii), te uiti in fundul pungii(saracie lucie), asa si cu mincinosii astia din politica si plasati politic in functii! Mai spune havrilet ca pretul a fost cel mai mic din ultimii ani in Romania, dar nu vede ca nivelul de trai sau costul vietii in Romania este urias! Pana si din acest cost al vietii, nu numai ca se fura in draci, au nesimtirea de a abera prin minciuni crase! Sau tot din comunicat „La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2”. Ce treaba are cetateanul consumator de gaze si energie electrica cu planul esuat al acestor firme ale caror manageri care nu sunt in stare sa coordoneze sau sa puna in practica un proiect in propria lor afacere, de ingheboseaza vacarii din politica cetateanul cu pteturi uriase? E strict problema intre parteneri: cel care da aprobarea si licenta de exploatare si exploratorul zonei, si NU CETATENII CONSUMATORI DE SERVICII! Cetatenii platesc ce consuma si nu ce vor exploratorii sau cei care au dat avizul si licenta pentru explorare! Se vede ca intentionat se arunca confuzionari sa acopere actiunea „liber la furaciuni din buzunarul cetateanului roman”! Cred ca stiti:” CINE SE SCUZA SE ACUZA” de orice escrocherie!

  4. Frumos o scaldă și îmbrobodește domnul Havrileț cu ba 33 ba 45, dar va scădea la jumătate la anul. Ce nu spune domnul consilier Niculae căt va costa MWh în toamna rece care este peste noi și la iarna ce vine. O să vedeți mișeliă! Adică a fost 45 lei, va ajunge la iarnâ 180 lei și la anul și la mulți ani va scădea la 90 lei MWh adică tot dublu decât a fost. Frumoasă șarlatanie consolarea că dacă anul acesta îngheți de frig s-au dai tot câștigul pe încălzire și curent, dacă ai supraviețuit la anul dai numai jumătate. Că pentru cei săraci trebuie mimat ajutorul, iar cei bogați să plătească ca să facă scandal să se facă investiții. Vă place gândirea de consilier? Sigur cei de la casă cu centrală proprie dacă se va scumpi insuportabil gazul să se mute în baie și bucătărie. Restul casei la vara când va fi cald.

  5. In tzara asta si cu asa capetenii naziste si obediente fatza de calaii nazisti de la Brusel nu va scadea niciun pretz asa cum s-a vazut de 30 de ani.Si pentru cine sa mai scada iarna viitoare si pentru cine „investitii”? Pentru aia care vor da coltzul iarna asta si pentru cei care isi vor pierde casele pana atunci? Pentru ca nu vor mai avea bani nici pentru facturile uriase,nici pentru hrana tot mai scumpa si nici pentru plata ratelor cu dobanzi astronomice,ca foate multi au deja imprumuturi pentru cele cateva scanduri si fiare de acasa,dar au salariile tot de doi lei,sau nu mai au deloc ca este inca pandemie si nu sunt locuri de munca pentru toti.Ca marionetele catzarate pe tzara arunca toata ticalosia lor si a stapanilor lor pe cetatenii Romaniei si nu misca in front,asa ca spaniolii,ca sa limiteze nebunia nazista ordonata de calaii de la Brusel care tocmai acum,in criza pandemiei,s-au gasit ei cu decarbonarea,cu „energia verde”(de unde atata energie verde si mai ales iarna?) si cu „”descurajarea consumului” de au asigurat toata vara doar 70 la suta din necesarul pentru iarna de gaze la toate statele UE si au ordonat inchiderea minelor,dar numai la fraieri.

  6. Raspunsul la orice problema pare sa fie: mai mult Kurpapier verde din tiparnita, la liber, milioane, miliarde, triliarde, banii nu sunt o problema!
    Exista insa, pe lumea aceasta, si probleme care nu se rezolva doar cu banii. Si aceste probleme se agraveaza iremediabil, pe zi ce trece, in Statul Mondial al Bancherilor. Printre altele, neincrederea sociala in acest stat al pirateriei este la cote maxime. Puteti sa aruncati cu cati bani vreti, minciuna ramane minciuna.
    P.S. In evul mediu, falsificatorii de bani erau fierti in ulei, la foc mic! Astazi ei conduc lumea….

  7. Tot pentru fraieri,capeteniile europene au ordonat si puse in executare cu maxima graba si obedienta de calaii lor de la guwernare,lichidarea subventiilor de caldura tocmai la aia saraci,inghesuiti prin blocuri,carora le pun in carca si datoriile mai vechi facute de capeteniile locale care au luat banetul gramada pentru imbunatatiri in sistemul de incalzire,ca populatia de la bloc si-a platit facturile la timp,dar ei nu au reparat sistemul care acum are pierderi care si pe alea tot acum vor ca fraierii de la bloc sa le plateasca.Astia au inebunit,sau nu le-a reiesit numarul programat de decedati de la covid si,in timp ce se fac ca ne salveaza de virus aruncand cu masuri aberante si fara niciun rost,au trecut la alte manevre mai mortale si mai sigure,cum sunt frigul si foamea?

  8. Propunerea asta suna a bataie de joc! .Anul asta va bagam capra in casa, iar la anul pe vremea asta o scoatem! Sa vedeti ce bine o sa va fie atunci! Ai Siktir , golanule! DE RETINUT Guvernarea MAFIOTA primeste 1 MILIARD EURO de la globalistii uie – pe care ii manaresc ei apoi-daca dubleaza pretul la gaze la romani

  9. Am contractul facut in in noiembrie 2020 cu 0.09x ron pe kwh, cu tva si tarife distributie, ajungea la 0.123 ron/kwh. Am verificat pretul oferit de aceeasi firma, cea mai mare de pe piata, Engie… 0.437 ron/kwh. O „oferta” de 3.5 ori mai mare. MULTI care nu sunt atenti anul asta, dar mai ales batranii care nu stiu cum sa procedeze cu schimbarea furnizorului, o sa aiba o foarte neplacuta surpriza. Eu unul n-as avea incredere in Guvern ca o sa poata implementa vreo masura care sa atenueze situatia in timp util pentru facturile de iarna.

  10. Ce idiot!!!
    Compensarea facturilor la gaze si electricitate nu vor tine in frau preturile la alimente si alte utilitati.
    Singura solutie este plafonarea preturilor.
    Prin compensare, bogatii se imbogatesc si mai mult, pe bani publici.
    Prin plafonare, bogatii raman cu ce au furat pana acum si poporul o duce mai bine.
    Pe Ceausescu l-am impuscat pentru ca a lasat tara fara datorii.
    Pe Dragnea l-am bagat la puscarie pentru ca a pus la plata bancile, multinationalele si corporatiile si a plafonat preturile la gaze si energie electrica…
    Cu IohaniSS si gasca lui de securisti, talhari, criminali si tradatori de tara ce facem?
    Ii mai lasam mult ca sa-si faca de cap?

  11. Ce alta dovada reala se mai poate arata privind umflarea preturilor la utilitati in aceste doua domenii, daca baza e aici? Aici se simte un pact clar intre bugetarii de lux politic care au functii prin angajare bazate pe alegeri si companii pentru ca ambele parti sa isi creasca cifra de afaceri, este exact metoda covid-vaccinari! Nu consumi sau nu te vaccinezi, nu ai drepturi, in rest dezordine si escrocherii fara limite si inspaimantare total!

  12. Capitalismul nu este pentru saraci .

    pai …are dreptate Havrilet , asa se comporta un capitalist .

    Firma furnizoare de energie se dezvolta imprumutind BANI de la consumator , gaseste ea o metoda , doua .
    Havrilet si Virgil Popescu sunt politicieni energetici , nu au habar sa schimbe un bec .
    Meseria lor e vrajeala .

  13. @Valter COJMAN
    „Pe Ceausescu l-am impuscat pentru ca a lasat tara fara datorii.”
    -datoria e o garantzie in sine……
    (economia politica is fucked up,
    intrebatzi la daniel daianu prepeleac).

  14. In traducere zice : la anul si la multi ani ! anul asta mai puneti o hanina pe voi …

  15. Am așa o lehamite sa pomenesc de impostorii ce conduc România dar nu pot sa nu remarc (re)acțiunea Gazprom prin sucursala sa OMV in estul UE care va suferi pana la terminarea gazoductului azer. Probabil , atunci vom sta la mâna azerilor, turcilor și a ungurilor.
    OMV se cam retrage din extracția de gaze din Marea. Neagra. Astfel producția de gaze pe teritoriul românesc se va diminua temporar.
    Ce știu Jonnahis și Citu despre cum se promovează interesele României in fata celor ce decid peste sau prin ei ?

  16. Nu au stocat gaze pentru iarna, in mod deliberat,ca sa creasca pretul la gaze.ASa fac si cu hidrocentralele,lasa apa sa curga,dar nu prin turbine,sa fie productia de energie mai mica,si dupa ce cresc preturile,ii dau drumul prin turbine.{DE CE angajatii din aceste domenii,nu scriu ce se intampla,inseamna ca ei sunt partaji,la jefuirea oamenilor]Toate ,,rezolvarile,, pensii,preturi,autostrazi,spitale ,toate sunt in proiectele viitorului pentru toate partidele.

  17. viki,
    Uni vorbesc dar numai cunoscuților; nu se leagă la cap dacă nu- i doare, salariu. Alții nu mai vorbesc pt că spălații pe creier nu-i cred; vestita „teoria conspirației”.

  18. Vom face si vom drege: asta e promiaiunea utopica a liberalilor! Dar ce promit ei nu va fi realizat niciodata! Majoritatea ne-am saturat de astfel de promisiuni care nu se materializeaza niciodata! Asa ca nu va vom mai vota nici pe pnl, nici udmr, nici usr+, dar nici psd!

  19. Aha,.. Bancuri pentru proști,..Oare mai apuci ”la anul ” ??

  20. Cum au fost si sunt pacaliti naivii? _1. Veti fi fericiti pe lumea cealalta! – 2 Veti fi fericiti in comunismul deplin! -3. Veti fi fericiti la anul!… In felul acesta smecherii, sarlatanii pot fi fericiti in prezentul vremurilor. Bogatia si fericirea unora are la baza saracia si sacrificiul altora! Pentru EMINESCU n-au fost bani pentru medicamente si inmormantare, in timp ce membrii Casei Regale si ai „caselor bogatanilor” se plimbau im toata Lumea. Liderii comunisti din Romania se intalneau, se plimbau, mancau, se distrau impreuna cu cei mai importanti oameni ai Tarilor Imperialiste(adica cu anticomunisti inraiti), in timp ce naivii onesti nu mai aveau nici lumina, nici caldura si nici mancare.

  21. dar nu anul asta … posibil la Pastele viitor ??? … sau DOAR la pastele cailor … cei verzi de pe pereti …

  22. Jos criminalii naziști!
    Au micșorat producția la gaze și energie că să distrugă populatia

  23. Bey, Havrilet, cum erau preturile in anii 80, ca si atunci tu erai tot acolo ? Si asta a semnat declaratia aia a pensionarilor cu salarii si pensii de la stat ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.