Preţul pentru două nopţi de cazare în Mamaia, cea mai populară staţiune de pe litoralul românesc, este în medie între 800 şi 1.000 lei pentru doi adulţi, conform site-ului de rezervări booking.com, însă cea mai scumpă cazare pentru două nopţi ajunge chiar şi la 10.000 lei în perioada 23-25 iulie.
Conform ZF, preţurile cresc în funcţie de facilităţi precum servirea meselor, dar şi în funcţie de clasificarea hotelului. La un hotel de patru stele preţurile pot ajunge şi la 4.500 lei, în hotelul White Tower Mamaia. Însă, cel mai mare preţ în perioada menţionată este de 10.256 lei, pentru două nopţi de cazare într-un apartament dintr-un complex numit Maria Mamaia.
Multe dintre unităţile de cazare listate pe platforma de rezervări sunt, de fapt, apart-hoteluri, adică complexuri de apartamente cu servicii care utilizează un sistem de rezervare de tip hotelier. Multe astfel de unităţi de cazare au început să apară în staţiunea de pe litoralul românesc, iar dezvoltatorii au mizat mai mult către acest concept.
Aiurea, aia nu sunt nebuni asa cum afirmi. Nici un turist normal venit de afara nu isi poate permite asa ceva. Un american merge cu o mie de dolari in Caraibe sau Mexic , in pret fiind inclus si biletul de avion. De aceea preturile la Mamaia sunt pentru romanii borfasi care fac banul incredibil de multi si de usor praduind statul. Este dovada ca dupa 30 de ani Romania este profund corupta iar procurorii nu si-au facut niciodata meseria pentru care sunt platiti cu bani grei.